Acasă · Biblia · Ioan · capitolul 1
Ioan

Capitolul 1

403 cântări din Melodia se inspiră din versetele acestui capitol.


Ioan 1:1,14
1 cântare
1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Ioan 1:1-14
11 cântări
1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2El era la început cu Dumnezeu. 3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. 4În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 5Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. 6A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. 7El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. 8Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. 9Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. 10El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –
Ioan 1:1-2
2 cântări
1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2El era la început cu Dumnezeu.
Ioan 1:1-3
6 cântări
1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2El era la început cu Dumnezeu. 3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
Ioan 1:1-4
3 cântări
1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2El era la început cu Dumnezeu. 3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. 4În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
Ioan 1:1-5
2 cântări
1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2El era la început cu Dumnezeu. 3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. 4În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 5Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
Ioan 1:3
8 cântări
3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
Ioan 1:3-4
1 cântare
3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. 4În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
Ioan 1:3-7
1 cântare
3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. 4În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 5Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. 6A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. 7El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
Ioan 1:4
2 cântări
4În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
Ioan 1:4-5
11 cântări
4În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 5Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
Ioan 1:7
1 cântare
7El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
Ioan 1:9-12
1 cântare
9Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. 10El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
Ioan 1:9-14
4 cântări
9Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. 10El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –
Ioan 1:10-11
4 cântări
10El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
Ioan 1:10-12
1 cântare
10El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
Cântări: Ninge pe străzi
Ioan 1:10-14
1 cântare
10El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –
Cântări: Noel, cânt glorie
Ioan 1:11
5 cântări
11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
Ioan 1:11-12
9 cântări
11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
Ioan 1:11-14
1 cântare
11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –
Ioan 1:12-13
2 cântări
12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Ioan 1:14
115 cântări
14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –
Cântări: Ascultați cu toții Astazi, iarăși e Crăciun! Astăzi s-a nascut Hristos, Astăzi un cântec răsună Astăzi vin să-mi plec genunchii Auzi cum răsună corul ingeresc Azi avem Mântuitor Aș vrea să Te cunosc Behold Biblia ne-a invățat Binecuvântă-ne, Doamne Ca femeia din Sihar la fântână, Venit-am apă ca să scot Ce minunat Împărat (II) Cel iubit al meu e Domnul Cerul Tu deschide-l Cerul și Pământul Clopoței răsună Colaj Colinde (I) Colaj Colinde : O, ce veste minunată + La Vifleem, colo-n jos + Iata vin colindatori + Ascultați cu toții Cu bucurie să cântați Cu bucurie să cântați - BBSO Cu mult în urmă Când privesc a Ta iubire Cândva demult în Betleem Cântați toți de bucurie Cântecul lui Iosif Cântă corul îngeresc Dați de veste! Dați-mi în mână Biblia cea sfântă De dragul meu! (Luminile cetatii) De moarte ne-a scapat De mult, în lume, pe pământ De ziua Ta Departe, 'ntr-o iesle Despre iubire noi să cântăm Din slava Ta, Isuse Din Tine am venit, Iubire Doamne, Numele-Ți înalț Doar într-o iesle Domnu-i iubirea și mântuirea E Craciun acuma iar El Shaddai El, Mesia, e Împărat Fa-I loc lui Isus Fiu iubit Frumoasă zi de bucurii Glorie în înălțime Gândind la tine, o Betleeme Hai deschide inima ta (Colind) Iarăși e Crăciun Iată vin colindatori Isus e vrednic Isus Preasfântul Isus S-a născut Isus se naste azi Isus, ești Domnul Domnilor Jertfa Ta Joy To The World (Cu bucurie sa cantati) Laud numele Tău Isus Laudă fie adusă - Hai deschide inima ta Mai mult decât o poveste Mergi spune pretutindeni Mesia Minunat Mărire Ție, Isuse! Natura cântă Noapte de Crăciun Noi suntem motivul Nu mai fi trist Numele Lui e Minunat O ce veste plină de bucurii O noapte preasfințită O profeție spusă mai demult O stea pe cer O, ce veste îmbucurătoare O, cine este­-acest Copil O, Isuse, nume sfant O, iubitul meu Isus! O, noapte sfântă binecuvântată O, Prunc Divin O, scumpul nostru Domn, Isus Om al durerii Pe Pământ și sus in ceruri Preaiubitul meu e Unul Primul Noel Prințul Păcii S-a născut azi Domnul Sfânt! S-a născut copil curat Se așterne pretutindeni Sfinte Isuse Sfânt cuvânt din veșnicii Speranța mea e în Isus Te du în lume Te lăudăm Tu, Iubire fără seamăn Umil în ieslea rece Un cadou Un înger din cer Veniți, cântați! Veste-am adus Vestea bună din cer Vestea bună, îngerii-au adus Voi cânta doar despre Isus Zace-n iesle-n umilire În Providența Sa Îngeri ce-ați cântat în slavă Îngeri mii din ceruri cântă Îngerii cântă Îngerii toți cântă-n cor Îngerii-au adus vestea că Isus Într-o iesle doarme Isus Într-un staul plin de vite Îți mulțumim, Doamne Și azi pe străzi de iarnă Știi tu cine este Isus?
Ioan 1:14-17
1 cântare
14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – 15Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. – 16Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; 17căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
Ioan 1:14-18
1 cântare
14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – 15Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. – 16Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; 17căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. 18Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”
Ioan 1:17
1 cântare
17căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
Ioan 1:18
2 cântări
18Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”
Ioan 1:29
85 cântări
29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
Cântări: A 3-a zi Aceluia ce ne-a spălat Ai fost disprețuit Al Tău sânge Aleluia Rege-al regilor Așa cum sunt Așa cum sunt la Tine vin Ce dar nemeritat Ce har, ce har Cel ce cu credință Cel Minunat, Salvatorul Cinste, cinste Colaj: Nu-i nimeni ca Tine + Laud Numele Tău, Isus + Agnus Dei Colaj: Vrednic + Toată Închinarea + Agnus Dei Credincios Cu credință cereți iarăși Domnului Cântarea mea Cântarea mea e numai despre Isus Cântați pe Isus cu iubire De când sângele Lui cel sfânt De noi fii slăvit De-L urmăm noi pe Hristos Din păcat vino tu acum, fugind Duceți vestea tuturor! E puterea sângelui vărsat El Shaddai El, Mesia, e Împărat Eu vreau a fi inima mea Ești necuprins Fie binecuvântat Given, buried, risen Imnul Comuniunii In Betleem o floare frumoasă s-arătat Inima ne fie plină Isus muri pe cruce grea Isus, pe cruce a murit Isus, viața noastră Isus, viața noastră noi Isuse, Rege minunat! Jertfit ca Miel La luptă, frați, vă înrolați! Leu și Miel Lumina lumii (Crăciun) Mare bucurie azi Maria, te-ai gândit? Medley Florii Mielusel divin, dătător al iertării Mulțumesc pentru sângele vărsat Nu este munte prea-nalt Nu sunt în ceruri lacrimi și grijuri Om al durerii Pe un deal depărtat Puterea crucii Rămâi Isus - BBSO Răscumpărătorul Salvat, o, ce veste măreață! Suflet pierdut Suflete, trezește-te! Sunt călător aici Sus în ceruri așa cântă Să ne trezim, frați și surori Să-i cântăm Tare mi-ar plăcea să pot fi! Tatal nostru, fii slavit Te du mereu mai sus spre zările Te lăudăm, Doamne Te slăvim Isuse, Doamne! Tu ești Lumina Slavei Tu ești vrednic Tu-mi dai putere-n slăbiciuni Tu-mi ești refugiul Tu-mi ești tărie Un Nume-mi place Un Nume-mi place să ascult Venim în a Ta prezență Veniti cu Credinta (II) Veniți la Mine, voi Vrednic ești de cinste Vrednic ești Tu, Miel de jertfă Vrei tu să scapi Zace-n rece mormânt În fața tronului de sus În fața tronului de sus (2) În veci Scriptura sfântă Întunericul e trecut acum
Ioan 1:41
7 cântări
41El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos).
Ioan 1:41-42
1 cântare
41El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos). 42Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: <span class='Isus'>„Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa”</span> (care tălmăcit înseamnă Petru).
Ioan 1:45
2 cântări
45Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”
Ioan 1:46
2 cântări
46Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!”, i-a răspuns Filip.
Ioan 1:49
1 cântare
49Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”
Ioan 1:51
3 cântări
51Apoi i-a zis: <span class='Isus'>„Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.”</span>
Ioan 1 (întregul capitol)
2 cântări

Index al cântărilor

A 3-a zi Ioan 1:29 Aceluia ce ne-a spălat Ioan 1:29 Adore Ioan 1:1-14 Ai fost disprețuit Ioan 1:29 Al Tău sânge Ioan 1:29 Aleluia Rege-al regilor Ioan 1:29 Aleluia Rege-al regilor Ioan 1:1-3 Am cămin mai sus de nori Ioan 1:12 Am găsit o dulce mângâiere Ioan 1:12 Amice, din păcat te scoală Ioan 1:11-12 Arată-Ți puterea Ioan 1:1 Asculta, suflete Ioan 1:1 Ascultați cu toții Ioan 1:41 Ascultați cu toții Ioan 1:1 Ascultați cu toții Ioan 1:14 Ascultați cu toții Ioan 1:16-17 Astazi, iarăși e Crăciun! Ioan 1:14 Astăzi s-a nascut Hristos, Ioan 1:14 Astăzi un cântec răsună Ioan 1:14 Astăzi vin la Tine, Domnul meu Ioan 1:12-13 Astăzi vin la Tine, Domnul meu Ioan 1:12 Astăzi vin să-mi plec genunchii Ioan 1:14 Astăzi vin să-mi plec genunchii Ioan 1:10-11 Atotputernic ești Ioan 1:3 Auzi cum răsună corul ingeresc Ioan 1:14 Azi avem Mântuitor Ioan 1:14 Azi avem Mântuitor Ioan 1:41 Azi e Craciun Ioan 1:11-12 Azi e Craciun Ioan 1:41 Azi se naște Ioan 1:1-3 Azi se naște Ioan 1:46 Aș fi dorit Ioan 1:12 Aș vrea să Te cunosc Ioan 1:14 Așa cum sunt Ioan 1:29 Așa cum sunt la Tine vin Ioan 1:29 Behold Ioan 1:14 Behold Ioan 1:3 Behold Ioan 1:5 Biblia ne-a invățat Ioan 1:14 Binecuvântă-ne, Doamne Ioan 1:14 Ca femeia din Sihar la fântână, Venit-am apă ca să scot Ioan 1:14 Calea, Adevarul, Viata Ioan 1:12 Ce dar nemeritat Ioan 1:29 Ce duios te cheamă-acum Isus Ioan 1:16-17 Ce dulce e buna vestire Ioan 1:9 Ce dulce har și splendidă lucrare Ioan 1:12 Ce dulce răsună azi vestea Ioan 1:12 Ce har, ce har Ioan 1:29 Ce minunat Împărat (II) Ioan 1:14 Ce nume minunat Ioan 1:3 Ce nume scump ai Tu, Isuse Ioan 1:16-17 Cel ce cu credință Ioan 1:29 Cel iubit al meu e Domnul Ioan 1:14 Cel Minunat, Salvatorul Ioan 1:29 Cerul Tu deschide-l Ioan 1:14 Cerul și Pământul Ioan 1:1-5 Cerul și Pământul Ioan 1:14 Cine se compara cu Tine Ioan 1:16 Cinste, cinste Ioan 1:29 Clopoței răsună Ioan 1:14 Colaj Colinde (I) Ioan 1:1 Colaj Colinde (I) Ioan 1:14 Colaj Colinde : O, ce veste minunată + La Vifleem, colo-n jos + Iata vin colindatori + Ascultați cu toții Ioan 1:41 Colaj Colinde : O, ce veste minunată + La Vifleem, colo-n jos + Iata vin colindatori + Ascultați cu toții Ioan 1:14 Colaj Colinde : O, ce veste minunată + La Vifleem, colo-n jos + Iata vin colindatori + Ascultați cu toții Ioan 1:1 Colaj Colinde : O, ce veste minunată + La Vifleem, colo-n jos + Iata vin colindatori + Ascultați cu toții Ioan 1:16-17 Colaj: Nu-i nimeni ca Tine + Laud Numele Tău, Isus + Agnus Dei Ioan 1:29 Colaj: Vrednic + Toată Închinarea + Agnus Dei Ioan 1:29 Cor de îngeri cântă Ioan 1:9 Credincios Ioan 1:29 Cu bucurie să cântați Ioan 1:14 Cu bucurie să cântați (CSCET) Ioan 1:11-12 Cu bucurie să cântați - BBSO Ioan 1:12 Cu bucurie să cântați - BBSO Ioan 1:14 Cu credință cereți iarăși Domnului Ioan 1:29 Cu mult în urmă Ioan 1:14 Cum voi merge-n cer la Domnul Ioan 1:9 Cuvântul Tău e a mea lumină Ioan 1:1-14 Cuvântul Tău e a mea lumină Ioan 1:1 Când despre Tine eu aud Ioan 1:12 Când Isus Hristos m-a mântuit Ioan 1:16 Când privesc a Ta iubire Ioan 1:14 Când Te-ai născut, Isuse Ioan 1:11 Cândva demult în Betleem Ioan 1:14 Cântarea mea Ioan 1:29 Cântarea mea e numai despre Isus Ioan 1:29 Cântați pe Isus cu iubire Ioan 1:29 Cântați toți de bucurie Ioan 1:14 Cântați toți de bucurie Ioan 1:11-12 Cântați-I azi! Ioan 1:1-3 Cântecul lui Iosif Ioan 1:14 Cântă corul îngeresc Ioan 1:14 Către cer tu mergi pe cale Ioan 1:41-42 Dacă norii încercărilor (După două mii de ani) Ioan 1:12 Dați de veste! Ioan 1:14 Dați-mi în mână Biblia cea sfântă Ioan 1:14 De când sângele Lui cel sfânt Ioan 1:29 De Domnul când am auzit Ioan 1:12 De dragul meu! (Luminile cetatii) Ioan 1:14 De dragul meu! (Luminile cetatii) Ioan 1:1-14 De moarte ne-a scapat Ioan 1:14 De mult, în lume, pe pământ Ioan 1:14 De noi fii slăvit Ioan 1:29 De ziua Ta Ioan 1:14 De-a lungul vieții tale Ioan 1:10-11 De-a lungul vieții tale Ioan 1:11 De-L urmăm noi pe Hristos Ioan 1:29 Departe, 'ntr-o iesle Ioan 1:14 Despre iubire noi să cântăm Ioan 1:14 Din cer, de la Tatăl Ioan 1:11-14 Din cer, de la Tatăl Ioan 1:16-17 Din păcat vino tu acum, fugind Ioan 1:29 Din slava Ta, Isuse Ioan 1:14 Din Tine am venit, Iubire Ioan 1:1-5 Din Tine am venit, Iubire Ioan 1:1 Din Tine am venit, Iubire Ioan 1:14 Doamne a Tale cuvinte Ioan 1:45 Doamne, Numele-Ți înalț Ioan 1:14 Doamne-n prezența Ta Ioan 1:51 Doar prin crucea Ta măreață Ioan 1:1-14 Doar într-o iesle Ioan 1:14 Domnești În Veci Ioan 1:5 Domnu-i iubirea și mântuirea Ioan 1:14 Domnul e sfânt Ioan 1:16-17 Domnul vrea ca să binecuvânteze Ioan 1:9 Dormi Copile Ioan 1:4-5 Dragostea lui Dumnezeu Ioan 1:1-4 Dragostea s-a coborât Ioan 1:1-2 Duceți vestea tuturor! Ioan 1:29 E Craciun acuma iar Ioan 1:14 E puterea sângelui vărsat Ioan 1:29 El e vrednic - BBSO Ioan 1:4-5 El Shaddai Ioan 1:14 El Shaddai Ioan 1:29 El va domni Ioan 1:9-14 El, Mesia, e Împărat Ioan 1:14 El, Mesia, e Împărat Ioan 1:29 El, Mesia, e Împărat Ioan 1:12 Eu vreau a fi inima mea Ioan 1:29 Eu vreau sa iert al tau pacat Ioan 1:11 Ești necuprins Ioan 1:29 Fa-I loc lui Isus Ioan 1:14 Fa-I loc lui Isus Ioan 1:10-11 Fa-I loc lui Isus Ioan 1:12 Farul meu, lumina mea Ioan 1:5 Farul meu, lumina mea Ioan 1:9 Fie binecuvântat Ioan 1:29 Fii binecuvântat, Isuse! Ioan 1:16 Fii, dar, lumină unde ești! Ioan 1:7 Fiu iubit Ioan 1:14 Focul dragostei lui Isus Ioan 1:5 Frumoasă zi de bucurii Ioan 1:4-5 Frumoasă zi de bucurii Ioan 1:14 Given, buried, risen Ioan 1:29 Glasu-I la noi coboara, din cer de sus Ioan 1:12 Glorie în înălțime Ioan 1:14 Glorie în înălțime Ioan 1:1-14 Glorie, veșnică glorie (II) Ioan 1:16-17 Gândind la tine, o Betleeme Ioan 1:14 Hai deschide inima ta (Colind) Ioan 1:11-12 Hai deschide inima ta (Colind) Ioan 1:16 Hai deschide inima ta (Colind) Ioan 1:14 Hai deschide inima ta (Colind) Ioan 1:12 Hai la Isus Ioan 1:12 Hai sa cantam cu toti in cor Ioan 1:12 Iarăși e Crăciun Ioan 1:14 Iată cum veni Ioan 1:4-5 Iată vin colindatori Ioan 1:14 Iată vin colindatori Ioan 1:9 Imnul Comuniunii Ioan 1:29 In Betleem o floare frumoasă s-arătat Ioan 1:29 Inima ne fie plină Ioan 1:29 Inima închinării Ioan 1:12 Isus e vrednic Ioan 1:1 Isus e vrednic Ioan 1:14 Isus Mesia Ioan 1:41 Isus muri pe cruce grea Ioan 1:29 Isus Preasfântul Ioan 1:14 Isus S-a născut Ioan 1:4 Isus S-a născut Ioan 1:14 Isus se naste azi Ioan 1:1-14 Isus se naste azi Ioan 1:14 Isus, ești Domnul Domnilor Ioan 1 Isus, ești Domnul Domnilor Ioan 1:14 Isus, pe cruce a murit Ioan 1:29 Isus, speranța lumii Ioan 1:4-5 Isus, speranța lumii Ioan 1:9 Isus, speranța lumii Ioan 1:12 Isus, Tu ești victorios Ioan 1:9 Isus, viața noastră Ioan 1:29 Isus, viața noastră noi Ioan 1:29 Isuse, Rege minunat! Ioan 1:29 Iubire Dumnezeiască Ioan 1:12 Iubire, iertare (Sunt multe monumente-lume) Ioan 1:12 Jertfa Ta Ioan 1:1 Jertfa Ta Ioan 1:14 Jertfit ca Miel Ioan 1:29 Joy To The World (Cu bucurie sa cantati) Ioan 1:14 La Calvar Ioan 1:16-17 La Cuvantul Tau Ioan 1:1-4 La luptă, frați, vă înrolați! Ioan 1:29 La picioarele lui Isus Ioan 1:16 Las' să intre Soarele Ioan 1:9-12 Laud numele Tău Isus Ioan 1:1 Laud numele Tău Isus Ioan 1:14 Lauda să izvorască Ioan 1:16 Laudă fie adusă - Hai deschide inima ta Ioan 1:11-12 Laudă fie adusă - Hai deschide inima ta Ioan 1:16 Laudă fie adusă - Hai deschide inima ta Ioan 1:14 Leu și Miel Ioan 1:29 Lui Isus toată slava Ioan 1:3 Lumina lumii Ioan 1:1-14 Lumina lumii (Crăciun) Ioan 1:9-14 Lumina lumii (Crăciun) Ioan 1:29 Lumina lumii (Crăciun) Ioan 1:1-2 Lumina lumii (II) Ioan 1:1-14 Mai aproape Doamne, către Tine! Ioan 1:51 Mai mult decât o poveste Ioan 1:14 Mai sus de cerul înstelat Ioan 1:12 Mai sus de oameni Ioan 1:1-3 Mare bucurie azi Ioan 1:1-3 Mare bucurie azi Ioan 1:3 Mare bucurie azi Ioan 1:29 Maria, te-ai gândit? Ioan 1:29 Maria, te-ai gândit? Ioan 1:1,14 Medley Florii Ioan 1:29 Mergi spune pretutindeni Ioan 1:9 Mergi spune pretutindeni Ioan 1:14 Mesia Ioan 1:14 Mesia Ioan 1:45 Mielusel divin, dătător al iertării Ioan 1:29 Minunat Ioan 1:14 Minunată-i noaptea sfântă! Ioan 1:9 Minunată-i noaptea sfântă! Ioan 1:12 Mult timp în păcate am dormit Ioan 1:12 Multă vreme eu am rătăcit Ioan 1:12 Multă vreme eu am rătăcit - BBSO Ioan 1:12 Mulțumesc pentru sângele vărsat Ioan 1:29 Mântuire am primit Ioan 1:12 Măreț Dumnezeu Ioan 1:4-5 Mărețul Har (Lanțul s-a frânt) Ioan 1:14-18 Mărire Ție! Ioan 1:5 Mărire Ție, Isuse! Ioan 1:14 Natura cântă Ioan 1:14 Ninge pe străzi Ioan 1:10-12 Noapte de Crăciun Ioan 1:14 Noel, cânt glorie Ioan 1 Noel, cânt glorie Ioan 1:10-14 Noi suntem motivul Ioan 1:14 Nu este munte prea-nalt Ioan 1:29 Nu mai fi trist Ioan 1:14 Nu sunt în ceruri lacrimi și grijuri Ioan 1:29 Nu sunt în stare să-nțeleg Ioan 1:12 Nu voi uita o, Doamne, niciodată Ioan 1:12 Nu ți-a fost prieten duhul lumii Ioan 1:10-11 Numai o dată tu trăiești Ioan 1:12 Numele Lui e Minunat Ioan 1:14 O ce veste plină de bucurii Ioan 1:14 O noapte preasfințită Ioan 1:14 O nouă zi Ioan 1:12-13 O profeție spusă mai demult Ioan 1:9 O profeție spusă mai demult Ioan 1:14 O profeție spusă mai demult Ioan 1:11-12 O scumpă zi, o, scumpă zi Ioan 1:12 O stea pe cer Ioan 1:14 O, Betleem, oraș micuț Ioan 1:4-5 O, ce dulce nume Ioan 1:12 O, ce veste minunată Ioan 1:41 O, ce veste îmbucurătoare Ioan 1:14 O, cine este­-acest Copil Ioan 1:14 O, Isuse, jertfa sfanta Ioan 1:12 O, Isuse, nume sfant Ioan 1:14 O, iubitul meu Isus! Ioan 1:14 O, noapte sfântă binecuvântată Ioan 1:14 O, nu respinge chemarea Ioan 1:12 O, Prunc Divin Ioan 1:4 O, Prunc Divin Ioan 1:14 O, scumpul nostru Domn, Isus Ioan 1:14 O, scumpă zi! Ioan 1:12 O, tu, ce de-atâta vreme Ioan 1:12 O, vino, Doamne bun! Ioan 1:17 Oare la ușă cine-i Ioan 1:11-12 Om al durerii Ioan 1:29 Om al durerii Ioan 1:14 Oriunde aș merge Ioan 1:18 Osana, Osana-n înălțime Ioan 1:49 Pe Isus cu a Sa pace Ioan 1:12 Pe Pământ și sus in ceruri Ioan 1:14 Pe un deal depărtat Ioan 1:29 Poartă-ți lumina Ioan 1:9 Preaiubitul meu e Unul Ioan 1:14 Primiti cu toti azi in dar Ioan 1:12 Primul Noel Ioan 1:14 Prințul Păcii Ioan 1:14 Purtând crucea pe munte Ioan 1:3 Puterea crucii Ioan 1:29 Puteri de necrezut Ioan 1:11 Părintele-asupra-mi veghează Ioan 1:12 Rege al Regilor (II) Ioan 1:9-14 Ridică-ți ochii către cer Ioan 1:41 Rămâi Isus - BBSO Ioan 1:29 Răscumpărătorul Ioan 1:29 Răsune a noastră cântare Ioan 1:3 S-a născut azi Domnul Sfânt! Ioan 1:5 S-a născut azi Domnul Sfânt! Ioan 1:14 S-a născut copil curat Ioan 1:14 Salvat, o, ce veste măreață! Ioan 1:29 Salvatorul bun te cheamă Ioan 1:46 Scriptura e Cuvântul Sfânt Ioan 1:5 Se așterne pretutindeni Ioan 1:14 Senină-i noaptea peste Betleem Ioan 1:4-5 Sfinte Isuse Ioan 1:14 Sfânt cuvânt din veșnicii Ioan 1:1 Sfânt cuvânt din veșnicii Ioan 1:14 Slavă! Slavă! Îți cântăm, Isus, necontenit Ioan 1:16-17 Slăvit să fie Domnul în cer și pe pământ Ioan 1:3 Slăvita noastră mângâiere Ioan 1:16 Speranța mea e în Isus Ioan 1:14 Speranța mea e în Isus Ioan 1:11 Strig spre Tine, Dumnezeu Ioan 1:1 Suflet pierdut Ioan 1:29 Suflete, trezește-te! Ioan 1:29 Sunt călător aici Ioan 1:29 Sunt voios c-al lui Isus sunt eu Ioan 1:12 Sus în ceruri așa cântă Ioan 1:29 Să ne trezim, frați și surori Ioan 1:29 Să strălucești! Ioan 1:9 Să strălucești! Ioan 1:5 Să-i cântăm Ioan 1:29 Tare mi-ar plăcea să pot fi! Ioan 1:29 Tatal nostru, fii slavit Ioan 1:29 Te du mereu mai sus spre zările Ioan 1:29 Te du în lume Ioan 1:14 Te iubesc și-Ți cânt Ioan 1:5 Te luptă cu avânt Ioan 1:51 Te lăudăm Ioan 1:14 Te lăudăm, Doamne Ioan 1:29 Te slăvim Isuse, Doamne! Ioan 1:29 Te-ai gândit Ioan 1:4-5 Toată inima Ioan 1:5 Tot ce-aveam mai bun Ioan 1:12 Toți să cântăm! Ioan 1:9-14 Tu Ești Lumina Ioan 1:4-5 Tu ești Lumina Slavei Ioan 1:3-7 Tu ești Lumina Slavei Ioan 1:1-4 Tu ești Lumina Slavei Ioan 1:29 Tu ești vrednic Ioan 1:29 Tu ești vrednic (C.Ev.) Ioan 1:3-4 Tu, Iubire fără seamăn Ioan 1:14 Tu-mi dai putere-n slăbiciuni Ioan 1:29 Tu-mi ești refugiul Ioan 1:29 Tu-mi ești tărie Ioan 1:29 Umil în ieslea rece Ioan 1:14 Umil în ieslea rece Ioan 1:16-17 Un cadou Ioan 1:4-5 Un cadou Ioan 1:14 Un cântec de laudă Ioan 1:5 Un Nume-mi place Ioan 1:29 Un Nume-mi place (II) Ioan 1:16 Un Nume-mi place să ascult Ioan 1:29 Un înger din cer Ioan 1:14 Venim în a Ta prezență Ioan 1:29 Veniti cu Credinta (II) Ioan 1:29 Veniti cu Credinta (II) Ioan 1:1-14 Veniți cu toți să-L preamărim! Ioan 1:1-3 Veniți la Mine, voi Ioan 1:29 Veniți, cântați! Ioan 1:14 Veniți, vă spun vestea Ioan 1:14-17 Veste-am adus Ioan 1:1 Veste-am adus Ioan 1:14 Veste-am adus Ioan 1:9 Vestea bună din cer Ioan 1:14 Vestea bună, îngerii-au adus Ioan 1:14 Viața și mișcarea Ioan 1:16 Voi cânta doar despre Isus Ioan 1:14 Vrednic ești de cinste Ioan 1:29 Vrednic ești Tu, Miel de jertfă Ioan 1:29 Vrei tu să scapi Ioan 1:29 Zace-n iesle-n umilire Ioan 1:14 Zace-n rece mormânt Ioan 1:29 Zi de zi Ioan 1:18 În fața crucii-ngenunchiat Ioan 1:16 În fața tronului de sus Ioan 1:29 În fața tronului de sus (2) Ioan 1:29 În Providența Sa Ioan 1:14 În veci Scriptura sfântă Ioan 1:29 Îngeri ce-ați cântat în slavă Ioan 1:14 Îngeri mii din ceruri cântă Ioan 1:14 Îngerii cântă Ioan 1:14 Îngerii toți cântă-n cor Ioan 1:14 Îngerii-au adus vestea că Isus Ioan 1:14 Într-o iesle doarme Isus Ioan 1:14 Într-un staul plin de vite Ioan 1:14 Într-un staul plin de vite Ioan 1:12 Întunericul e trecut acum Ioan 1:29 Îți mulțumim, Doamne Ioan 1:14 Și azi pe străzi de iarnă Ioan 1:14 Și azi pe străzi de iarnă Ioan 1:11-12 Știi tu cine este Isus? Ioan 1:14 Știi tu cine este Isus? Ioan 1:1 Știi tu cine este Isus? Ioan 1:1-14 Ți-aducem laudă, cinste Ioan 1:1-14 Ție, o, Doamne, se cuvin' mărire Ioan 1:12