Vrei să planifici cu echipa ta? Începe gratis
De Domnul când am auzit

De Domnul când am auzit

Versuri Versuri
De Domnul când am auzit
M-am bucurat nespus,
Și-s fericit căci m-a primit
Iubirea lui Isus.
În lumea asta toate trec,
Și noi vom trece chiar,
S-ajungem sus, ajută-ne
Și dă-ne al Tău har!
Acum sunt mântuit
Și cânt că-s fericit;
Cu Tine-n veci voi fi mereu,
Isuse, Domnul meu!
De păcate am fost strivit,
Făcut-am numai rău;
El, Isus, însă m-a iubit,
Slăvitul Domn al meu!
Prin lumea-ntreag-am rătăcit!
Fără de Dumnezeu,
Acuma însă Te-am primit,
Mântuitorul meu.
Zăceam de mult în fărdelegi,
Robit de tot ce-i rău,
Prin jertfa Ta îns-am primit
Salvare, Domnul meu.
Am toate cele ce-mi doresc
Prin Tine, Domnul meu,
Și-s fericit că mă numesc
De-acum copilul Tău!
S1 R S2 S3
Pentru biserica ta

„De Domnul când am auzit” poate ajunge de aici direct pe ecranul bisericii, duminica aceasta.

  • Proiectare live Versurile pe ecranul din față, iar echipa urmărește pe telefoane, sincronizat.
  • Programul duminicii Construit în câteva minute, vizibil pentru toată echipa, mereu la zi.
  • Gama bisericii tale Cântarea rămâne salvată exact în tonalitatea în care o cântă biserica ta.
Acțiuni Cântare
Prezintă
Analiză teologică
Cum se așază această cântare pe harta Evangheliei
Adorare, mărturisire, asigurare, mulțumire, trimitere: vezi cum se distribuie tematic, cu trimiteri biblice și sumar redactat.
Creează cont gratuit
Ai deja cont? Autentifică-te
Cărți de cântări
Cartea Harfa Bisericilor Creștine Penticostale
610 Isus, Isus e Salvator minunat
611 De Domnul când am auzit
612 Sunt mântuit (6x)

Această cântare nu are încă acorduri.

Cuvinte Cheie