Povestea din Spate
Astăzi vreau să privim la o altă poetă și autoare de imnuri mai puțin cunoscută, care ne-a dăruit o cântare a Evangheliei ce a fost o mare binecuvântare pentru mulți.
Numele ei era Louisa Stead. S-a născut în 1850 la Dover, în Anglia. L-a primit pe Hristos la vârsta de nouă ani. Ca adolescentă, a simțit chemarea de a deveni misionară în alte țări. La douăzeci și unu de ani a emigrat în Statele Unite. În anii petrecuți acolo, a participat la o adunare de trezire spirituală, unde a simțit din nou puternic chemarea lui Dumnezeu spre misiune, așa că s-a oferit pentru lucrarea misionară.
Dorința ei era să meargă în China, dar sănătatea îi era șubredă și nu a fost acceptată.
S-a căsătorit cu un bărbat al cărui nume de familie era Stead. Nu i-am putut găsi prenumele, sunt sigur că e undeva, îngropat prin arhive. Într-o zi însorită de vară, Louisa, soțul ei și fetița lor de patru ani, Lily, au împachetat un coș de picnic și au coborât la plajă pe Long Island, New York, aproape de casa lor, ca să se bucure de câteva ore de joacă în nisip și în apă.
Am citit relatări diferite despre ce s-a întâmplat apoi, dar, din câte pot reconstitui, în timp ce se bucurau de picnic, familia Stead a auzit un strigăt. Era al unui băiat aflat în larg, care se lupta cu vântul și cu curentul ca să ajungă înapoi la mal.
Domnul Stead s-a aruncat imediat în apă și a înotat să-l ajute. L-a cuprins pe băiat cu brațul și a încercat să înoate cu el spre mal, dar Louisa și fetița ei priveau neputincioase de pe țărm cum băiatul continua să se zbată, iar în cele din urmă atât băiatul, cât și domnul Stead au fost trași sub valuri și s-au înecat acolo, în ocean.
Cu inima frântă, rămasă văduvă cu o fetiță, fără soțul ei, Louisa se lupta să se întrețină pe sine și pe fiica ei. I-a spus unei prietene:
Am nevoie de credință și de încredere ca să cred că purtarea Lui de grijă este încă la lucru și că mâna Lui mă poate călăuzi și prin acest viitor mohorât și necunoscut.
Desigur, în asemenea împrejurări, și unii dintre voi ați trecut prin ele, poate unii sunteți chiar acum acolo... Mă face să mă gândesc la mama mea, rămasă văduvă la patruzeci de ani, cu șapte copii, de la opt la douăzeci și unu de ani. În clipa aceea, viitorul poate părea mohorât și necunoscut. Nu-i așa? Dar să nu uităm: este necunoscut doar pentru noi. Nu este necunoscut pentru Cel care orchestrează clipele și împrejurările vieții noastre pentru slava Lui și pentru binele nostru.
Ea a spus: "Am nevoie de credință și de încredere ca să cred că purtarea Lui de grijă este încă la lucru și că mâna Lui mă poate călăuzi prin acest viitor mohorât și necunoscut."
Într-o zi, cămara era goală, nu mai aveau nimic de mâncare, așa că Louisa și fetița ei s-au rugat și au strigat către Domnul. I-au spus lui Dumnezeu că El le cunoaște nevoia, că se încred în El și L-au rugat să le poarte de grijă din belșugul Lui.
A doua zi dimineață, când s-au trezit, au găsit la ușă un coș mare cu provizii și un plic în care erau destui bani pentru a-i cumpăra pantofi lui Lily. Louisa i-a spus fetiței: "Ne-am încrezut în Dumnezeu, și El nu ne-a dezamăgit." Ce lecție puternică pentru o fetiță, învățată devreme în viață: "Ne-am încrezut în Dumnezeu, și El nu ne-a dezamăgit."
--reviveourhearts.com
Vezi și:
Tis so sweet - hubpages.com
Povestea din Spate (EN)
Now, today I want us to look at another lesser known poet and hymn writer who provided us a gospel song that’s been a great blessing to many.
Her name was Louisa Stead. She was born in 1850 in Dover, England. She trusted Christ at the age of nine. As a teen she felt this sense of calling to become a foreign missionary. When she was twenty-one, she immigrated to the United States. During her years of living here, she attended a revival meeting where once again she felt this strong pull and call of God on her life to be a missionary, so she offered herself up for mission service.
Her desire was to go to China, but she had no-so-good health, and she wasn’t accepted to go.
She married a man whose last name was Stead. I’ve not been able to find his first name. I’m sure it’s somewhere in there, buried in the archives. One sunny, summer day, Louisa and her husband and their four-year-old daughter named Lily packed a picnic lunch and went down to the beach on Long Island, NY, near where they lived, to enjoy a few hours of playing in the sand and the water.
Now, I’ve read varying accounts of exactly what happened next, but the best I can piece it together, while they were enjoying their little picnic, the Stead family heard a scream. It was from a young boy who out in the water who was struggling against the wind and the undertow to get back to shore.
Well, Mr. Stead plunged into the water immediately and swam out to help the boy. He put his arm around the boy and tried to swim back to shore with him, but Louisa and her little girl watched helplessly from the shore as the boy kept struggling and flailing, and eventually both the boy and Mr. Stead were pulled down into the waves and drowned there in the ocean.
Well, heartbroken and now as a widow with a little girl, without her husband, Louisa struggled to provide for herself and her daughter. She told a friend:
I need faith and trust to believe that His Providence is still at work, and that His hand can still guide me through the bleak, unknown future.
Of course, in those life circumstances, and some of you have been there—some of you are there perhaps . . . It makes me think of my mother who was widowed at the age of forty with seven children, ages eight to twenty-one. At that moment the future can seem bleak and unknown. Right? But keep in mind that it’s only unknown to you. It’s not unknown to Him who orchestrates the moments and the circumstances of our lives for His glory and our good.
Well, she said: “I need faith and trust to believe that His Providence is still at work and that His hand can still guide me through this bleak, unknown future.”
One day the pantry was empty, there was nothing to eat, so Louisa led her little girl as they prayed and cried out to the Lord. They told God that He knew their need and that they were trusting in Him, asking Him to provide out of His abundance.
Well, the next morning they got up, and they found a large basket of provisions at the front door, and an envelope that had enough money in it to buy shoes for Lily. Louisa told her little girl: “We trusted God, and He has not failed us.” What a powerful lesson for a little girl to learn early in life: “We trusted God, and He has not failed us.”
--reviveourhearts.com
Vezi si:
Tis so sweet - hubpages.com
