O, Doamne mare, când privesc

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Și ființele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreții cu brațul Tău cel sfânt:

Cor:
(: Atunci Îți cânt, măreț Stăpânitor.
Ce mare ești! Ce mare ești!:)

Privirea când mi-o-nalț și văd minunea:
Mulțumirea astrelor ce-alerg pe cer,
Mărețul soare, cât și blânda lună
Ca mingi de aur plutind prin eter…

Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea sfântă,
Și când zăresc mulțimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit întruna,
Și i-a condus prin binecuvântări…

Și-L văd pe Isus pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste și har,
Zăresc în duh amara-I suferință,
Și mântuirea ce mi-o dă în dar.

Când mă apasă sarcini mari și grele,
Când sufletu-mi e trist pân' la mormânt,
El se apleacă, plin de mângâiere,
Și-mi ia tot chinul și-orice legământ.

Când Domnul bun mă va chema la Sine
Și când voi sta uimit în fața Sa,
Privind pe Domnul sfânt al veșniciei,
Căzând la tronu-I mă voi închina.