Mă știe taina nopții mă știe greul nor.
Mă știe și se întreabă cum oare de nu mor?
Dezlănțuita mare și-a ei stihii mă știu
Mă privesc cu mirare, cum de sunt încă viu.
Mă știe și se întreabă cum oare de nu mor?
Dezlănțuita mare și-a ei stihii mă știu
Mă privesc cu mirare, cum de sunt încă viu.
Mă știe vijelia și vântul din pustiu.
Vâltoarea grea mă știe, dar ai mei nu mă știu
Mă știe deznădejdea, căderea grea mă știe
De unde am puterea, o nimenea nu știe.
Vâltoarea grea mă știe, dar ai mei nu mă știu
Mă știe deznădejdea, căderea grea mă știe
De unde am puterea, o nimenea nu știe.
A ști cum poate noaptea, că mă ții pas cu pas?
Cum să priceapă moartea, ce înseamnă nu te las?
Cum va știi vijelia, ce-nseamnă te ascund
Iar marea cum să știe: N-am să te las la fund.
Cum să priceapă moartea, ce înseamnă nu te las?
Cum va știi vijelia, ce-nseamnă te ascund
Iar marea cum să știe: N-am să te las la fund.
Cum va pricepe moartea, cu ce preț am trăit
Și cum va ști uitarea: Tu nu ești părăsit?
Vor ști judecătorii ce-nseamnă am păstrat,
Valorile comorii, chiar de te-am judecat.
Și cum va ști uitarea: Tu nu ești părăsit?
Vor ști judecătorii ce-nseamnă am păstrat,
Valorile comorii, chiar de te-am judecat.
Doar Tu îmi știi ființa, Tu însuți ai lucrat
În marea-mi neputință, doar Tu ai triumfat.
Ascunde-mă cu Tine să ies când ieși și Tu.
Căci toatea acestea nimeni, nu le-a pricepe nu.
În marea-mi neputință, doar Tu ai triumfat.
Ascunde-mă cu Tine să ies când ieși și Tu.
Căci toatea acestea nimeni, nu le-a pricepe nu.
Creațiunea toată și îngerii slăviți
Privesc spre noi cu toții și toți sunt uluiți.
Ce mare îndurarea, ce dragoste, ce jar.
Ce mare prvilegiu, cu toți avem ce har.
Ce întelept ești Doamne și căt de slab eu sunt.
Tu tată-ai pus comoara în vase de pământ.
Privesc spre noi cu toții și toți sunt uluiți.
Ce mare îndurarea, ce dragoste, ce jar.
Ce mare prvilegiu, cu toți avem ce har.
Ce întelept ești Doamne și căt de slab eu sunt.
Tu tată-ai pus comoara în vase de pământ.
Mă știe taina nopții mă știe greul nor.
Mă știe și se întreabă cum oare de nu mor?
Dezlănțuita mare și-a ei stihii mă știu
Mă privesc cu mirare, cum de sunt încă viu.
Mă știe și se întreabă cum oare de nu mor?
Dezlănțuita mare și-a ei stihii mă știu
Mă privesc cu mirare, cum de sunt încă viu.
Mă știe vijelia și vântul din pustiu.
Vâltoarea grea mă știe, dar ai mei nu mă știu
Mă știe deznădejdea, căderea grea mă știe
De unde am puterea, o nimenea nu știe.
Vâltoarea grea mă știe, dar ai mei nu mă știu
Mă știe deznădejdea, căderea grea mă știe
De unde am puterea, o nimenea nu știe.
A ști cum poate noaptea, că mă ții pas cu pas?
Cum să priceapă moartea, ce înseamnă nu te las?
Cum va știi vijelia, ce-nseamnă te ascund
Iar marea cum să știe: N-am să te las la fund.
Cum să priceapă moartea, ce înseamnă nu te las?
Cum va știi vijelia, ce-nseamnă te ascund
Iar marea cum să știe: N-am să te las la fund.
Cum va pricepe moartea, cu ce preț am trăit
Și cum va ști uitarea: Tu nu ești părăsit?
Vor ști judecătorii ce-nseamnă am păstrat,
Valorile comorii, chiar de te-am judecat.
Și cum va ști uitarea: Tu nu ești părăsit?
Vor ști judecătorii ce-nseamnă am păstrat,
Valorile comorii, chiar de te-am judecat.
Doar Tu îmi știi ființa, Tu însuți ai lucrat
În marea-mi neputință, doar Tu ai triumfat.
Ascunde-mă cu Tine să ies când ieși și Tu.
Căci toatea acestea nimeni, nu le-a pricepe nu.
În marea-mi neputință, doar Tu ai triumfat.
Ascunde-mă cu Tine să ies când ieși și Tu.
Căci toatea acestea nimeni, nu le-a pricepe nu.
Creațiunea toată și îngerii slăviți
Privesc spre noi cu toții și toți sunt uluiți.
Ce mare îndurarea, ce dragoste, ce jar.
Ce mare prvilegiu, cu toți avem ce har.
Ce întelept ești Doamne și căt de slab eu sunt.
Tu tată-ai pus comoara în vase de pământ.
Privesc spre noi cu toții și toți sunt uluiți.
Ce mare îndurarea, ce dragoste, ce jar.
Ce mare prvilegiu, cu toți avem ce har.
Ce întelept ești Doamne și căt de slab eu sunt.
Tu tată-ai pus comoara în vase de pământ.
