Ispășirea realizată. Cristos a fost împlinirea tuturor jertfelor din Vechiul Testament. Ioan Botezătorul, când l-a văzut, a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”
A. Caracteristicile suferințelor și morții lui Cristos:
I. Au fost reale (vezi mărturiile centurionului de la cruce, ale soldaților care au păzit mormântul; 1 Ioan 1: 1-3; Luc. 24: 46-48; Fapte 2: 32).
1. Dacă nu ar fi fost reale, încrederea în jertfa lui Cristos ar fi inutilă (1 Cor. 15: 16-18 – învierea era garanția că Dumnezeu acceptase jertfa lui Cristos)
Ii. Au fost voluntare (Evr. 10: 5-10; Ioan 10: 17, 18). Au reprezentat angajamentul luat în legământului harului.
Iii. Au fost necesare (omul nu se putea mântui pe sine, iar Isus Cristos a fost Singurul care putea să întrunească condițiile Legii și dreptății lui Dumnezeu, aducând astfel mântuirea – Fapte 4: 12)
Iv. Au fost substitutive și expiatoare.
1. Cristos a suferit și a murit în locul păcătoșilor, pentru ca aceștia să fie împăcați cu Dumnezeu ( Isa. 53: 4, 5; 2 Cor. 5: 21; Gal. 3: 13; Evr. 9: 28; 1 Pet. 2: 24; 3: 18; 1 Ioan 2: 2). Cristos nu a murit pentru vreo vină proprie. El nu a murit ca martir al unei ideologii noi, nu a murit ca un exemplu demn de urmat sau pentru a-și sigila cuvintele cu propriul sânge.
2. Deși Cristos nu putea să sufere moartea spirituală, pierderea chipului lui Dumnezeu și pedeapsa iazului de foc, El a trebuit să sufere echivalentul acestor pedepse, pentru a oferi dreptății și Legii divine un preț echivalent, de aceeași valoare cu prețul pe care ar fi trebuit să îl plătească cei pe care îi înlocuia. Agonia, întristarea, singurătatea, greutatea păcatelor și mânia divină datorată lor reprezintă o parte din prețul plătit de Domnul Isus. Scriptura spune că a fost „pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit” (Isa. 53: 4), că S-a făcut blestem (Gal. 3: 13). De asemenea, a trebuit să sufere și absența Tatălui (Mat. 27: 46)
V. Au fost eficiente. Prin suferințele și moartea Sa, Cristos a realizat întocmai ce și-a propus, și anume mântuirea poporului Său de păcatele sale (Mat. 1: 21). Prin moartea Sa, Cristos a îndepărtat păcatul o dată pentru totdeauna (Evr. 9: 12)
B. Jertfa Domnului Isus reprezintă împlinirea, anti-tipul tuturor jertfelor din Vechiul Testament:
I. Arderea de tot (Evr. 9: 13, 14; Ef. 5: 2). Cristos se dăruiește pe Sine în întregime Tatălui
Ii. Jertfa de ispășire sau pentru păcat (2 Cor. 5: 21; 1 Pet. 3: 18). Aici, Cristos este arătat ca oferindu-se pe Sine lui Dumnezeu pentru oameni.
1. Jertfa din Ziua Ispășirii: Evr. 9: 7-12; 24-26; Isa. 53: 6; Ioan 1: 29; 1 Pet. 2: 24
Iii. Jertfa pentru vină: 1 Ioan 1: 9. Suntem iertați datorită sângelui lui Cristos, pe baza mărturisirii păcatelor.
Iv. Jertfa de pace sau de mulțumire: Rom. 5: 1, 10; 2 Cor. 5: 19; Ef. 2: 14; Col. 1: 21, 22. Cristos este cel care ne-a adus împăcarea.
V. Mielul pascal: 1 Cor. 5: 7. Sângele lui Cristos ne marchează, ne
Deosebește de restul lumii și ne păzește de mânia lui Dumnezeu.
Vi. Vițeaua roșie: Evr. 9: 13. Sângele lui Cristos ne curățește conștiințele, ne purifică ființele.
A. Caracteristicile suferințelor și morții lui Cristos:
I. Au fost reale (vezi mărturiile centurionului de la cruce, ale soldaților care au păzit mormântul; 1 Ioan 1: 1-3; Luc. 24: 46-48; Fapte 2: 32).
1. Dacă nu ar fi fost reale, încrederea în jertfa lui Cristos ar fi inutilă (1 Cor. 15: 16-18 – învierea era garanția că Dumnezeu acceptase jertfa lui Cristos)
Ii. Au fost voluntare (Evr. 10: 5-10; Ioan 10: 17, 18). Au reprezentat angajamentul luat în legământului harului.
Iii. Au fost necesare (omul nu se putea mântui pe sine, iar Isus Cristos a fost Singurul care putea să întrunească condițiile Legii și dreptății lui Dumnezeu, aducând astfel mântuirea – Fapte 4: 12)
Iv. Au fost substitutive și expiatoare.
1. Cristos a suferit și a murit în locul păcătoșilor, pentru ca aceștia să fie împăcați cu Dumnezeu ( Isa. 53: 4, 5; 2 Cor. 5: 21; Gal. 3: 13; Evr. 9: 28; 1 Pet. 2: 24; 3: 18; 1 Ioan 2: 2). Cristos nu a murit pentru vreo vină proprie. El nu a murit ca martir al unei ideologii noi, nu a murit ca un exemplu demn de urmat sau pentru a-și sigila cuvintele cu propriul sânge.
2. Deși Cristos nu putea să sufere moartea spirituală, pierderea chipului lui Dumnezeu și pedeapsa iazului de foc, El a trebuit să sufere echivalentul acestor pedepse, pentru a oferi dreptății și Legii divine un preț echivalent, de aceeași valoare cu prețul pe care ar fi trebuit să îl plătească cei pe care îi înlocuia. Agonia, întristarea, singurătatea, greutatea păcatelor și mânia divină datorată lor reprezintă o parte din prețul plătit de Domnul Isus. Scriptura spune că a fost „pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit” (Isa. 53: 4), că S-a făcut blestem (Gal. 3: 13). De asemenea, a trebuit să sufere și absența Tatălui (Mat. 27: 46)
V. Au fost eficiente. Prin suferințele și moartea Sa, Cristos a realizat întocmai ce și-a propus, și anume mântuirea poporului Său de păcatele sale (Mat. 1: 21). Prin moartea Sa, Cristos a îndepărtat păcatul o dată pentru totdeauna (Evr. 9: 12)
B. Jertfa Domnului Isus reprezintă împlinirea, anti-tipul tuturor jertfelor din Vechiul Testament:
I. Arderea de tot (Evr. 9: 13, 14; Ef. 5: 2). Cristos se dăruiește pe Sine în întregime Tatălui
Ii. Jertfa de ispășire sau pentru păcat (2 Cor. 5: 21; 1 Pet. 3: 18). Aici, Cristos este arătat ca oferindu-se pe Sine lui Dumnezeu pentru oameni.
1. Jertfa din Ziua Ispășirii: Evr. 9: 7-12; 24-26; Isa. 53: 6; Ioan 1: 29; 1 Pet. 2: 24
Iii. Jertfa pentru vină: 1 Ioan 1: 9. Suntem iertați datorită sângelui lui Cristos, pe baza mărturisirii păcatelor.
Iv. Jertfa de pace sau de mulțumire: Rom. 5: 1, 10; 2 Cor. 5: 19; Ef. 2: 14; Col. 1: 21, 22. Cristos este cel care ne-a adus împăcarea.
V. Mielul pascal: 1 Cor. 5: 7. Sângele lui Cristos ne marchează, ne
Deosebește de restul lumii și ne păzește de mânia lui Dumnezeu.
Vi. Vițeaua roșie: Evr. 9: 13. Sângele lui Cristos ne curățește conștiințele, ne purifică ființele.
Ispășirea realizată. Cristos a fost împlinirea tuturor jertfelor din Vechiul Testament. Ioan Botezătorul, când l-a văzut, a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”
A. Caracteristicile suferințelor și morții lui Cristos:
I. Au fost reale (vezi mărturiile centurionului de la cruce, ale soldaților care au păzit mormântul; 1 Ioan 1: 1-3; Luc. 24: 46-48; Fapte 2: 32).
1. Dacă nu ar fi fost reale, încrederea în jertfa lui Cristos ar fi inutilă (1 Cor. 15: 16-18 – învierea era garanția că Dumnezeu acceptase jertfa lui Cristos)
Ii. Au fost voluntare (Evr. 10: 5-10; Ioan 10: 17, 18). Au reprezentat angajamentul luat în legământului harului.
Iii. Au fost necesare (omul nu se putea mântui pe sine, iar Isus Cristos a fost Singurul care putea să întrunească condițiile Legii și dreptății lui Dumnezeu, aducând astfel mântuirea – Fapte 4: 12)
Iv. Au fost substitutive și expiatoare.
1. Cristos a suferit și a murit în locul păcătoșilor, pentru ca aceștia să fie împăcați cu Dumnezeu ( Isa. 53: 4, 5; 2 Cor. 5: 21; Gal. 3: 13; Evr. 9: 28; 1 Pet. 2: 24; 3: 18; 1 Ioan 2: 2). Cristos nu a murit pentru vreo vină proprie. El nu a murit ca martir al unei ideologii noi, nu a murit ca un exemplu demn de urmat sau pentru a-și sigila cuvintele cu propriul sânge.
2. Deși Cristos nu putea să sufere moartea spirituală, pierderea chipului lui Dumnezeu și pedeapsa iazului de foc, El a trebuit să sufere echivalentul acestor pedepse, pentru a oferi dreptății și Legii divine un preț echivalent, de aceeași valoare cu prețul pe care ar fi trebuit să îl plătească cei pe care îi înlocuia. Agonia, întristarea, singurătatea, greutatea păcatelor și mânia divină datorată lor reprezintă o parte din prețul plătit de Domnul Isus. Scriptura spune că a fost „pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit” (Isa. 53: 4), că S-a făcut blestem (Gal. 3: 13). De asemenea, a trebuit să sufere și absența Tatălui (Mat. 27: 46)
V. Au fost eficiente. Prin suferințele și moartea Sa, Cristos a realizat întocmai ce și-a propus, și anume mântuirea poporului Său de păcatele sale (Mat. 1: 21). Prin moartea Sa, Cristos a îndepărtat păcatul o dată pentru totdeauna (Evr. 9: 12)
B. Jertfa Domnului Isus reprezintă împlinirea, anti-tipul tuturor jertfelor din Vechiul Testament:
I. Arderea de tot (Evr. 9: 13, 14; Ef. 5: 2). Cristos se dăruiește pe Sine în întregime Tatălui
Ii. Jertfa de ispășire sau pentru păcat (2 Cor. 5: 21; 1 Pet. 3: 18). Aici, Cristos este arătat ca oferindu-se pe Sine lui Dumnezeu pentru oameni.
1. Jertfa din Ziua Ispășirii: Evr. 9: 7-12; 24-26; Isa. 53: 6; Ioan 1: 29; 1 Pet. 2: 24
Iii. Jertfa pentru vină: 1 Ioan 1: 9. Suntem iertați datorită sângelui lui Cristos, pe baza mărturisirii păcatelor.
Iv. Jertfa de pace sau de mulțumire: Rom. 5: 1, 10; 2 Cor. 5: 19; Ef. 2: 14; Col. 1: 21, 22. Cristos este cel care ne-a adus împăcarea.
V. Mielul pascal: 1 Cor. 5: 7. Sângele lui Cristos ne marchează, ne
Deosebește de restul lumii și ne păzește de mânia lui Dumnezeu.
Vi. Vițeaua roșie: Evr. 9: 13. Sângele lui Cristos ne curățește conștiințele, ne purifică ființele.
A. Caracteristicile suferințelor și morții lui Cristos:
I. Au fost reale (vezi mărturiile centurionului de la cruce, ale soldaților care au păzit mormântul; 1 Ioan 1: 1-3; Luc. 24: 46-48; Fapte 2: 32).
1. Dacă nu ar fi fost reale, încrederea în jertfa lui Cristos ar fi inutilă (1 Cor. 15: 16-18 – învierea era garanția că Dumnezeu acceptase jertfa lui Cristos)
Ii. Au fost voluntare (Evr. 10: 5-10; Ioan 10: 17, 18). Au reprezentat angajamentul luat în legământului harului.
Iii. Au fost necesare (omul nu se putea mântui pe sine, iar Isus Cristos a fost Singurul care putea să întrunească condițiile Legii și dreptății lui Dumnezeu, aducând astfel mântuirea – Fapte 4: 12)
Iv. Au fost substitutive și expiatoare.
1. Cristos a suferit și a murit în locul păcătoșilor, pentru ca aceștia să fie împăcați cu Dumnezeu ( Isa. 53: 4, 5; 2 Cor. 5: 21; Gal. 3: 13; Evr. 9: 28; 1 Pet. 2: 24; 3: 18; 1 Ioan 2: 2). Cristos nu a murit pentru vreo vină proprie. El nu a murit ca martir al unei ideologii noi, nu a murit ca un exemplu demn de urmat sau pentru a-și sigila cuvintele cu propriul sânge.
2. Deși Cristos nu putea să sufere moartea spirituală, pierderea chipului lui Dumnezeu și pedeapsa iazului de foc, El a trebuit să sufere echivalentul acestor pedepse, pentru a oferi dreptății și Legii divine un preț echivalent, de aceeași valoare cu prețul pe care ar fi trebuit să îl plătească cei pe care îi înlocuia. Agonia, întristarea, singurătatea, greutatea păcatelor și mânia divină datorată lor reprezintă o parte din prețul plătit de Domnul Isus. Scriptura spune că a fost „pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit” (Isa. 53: 4), că S-a făcut blestem (Gal. 3: 13). De asemenea, a trebuit să sufere și absența Tatălui (Mat. 27: 46)
V. Au fost eficiente. Prin suferințele și moartea Sa, Cristos a realizat întocmai ce și-a propus, și anume mântuirea poporului Său de păcatele sale (Mat. 1: 21). Prin moartea Sa, Cristos a îndepărtat păcatul o dată pentru totdeauna (Evr. 9: 12)
B. Jertfa Domnului Isus reprezintă împlinirea, anti-tipul tuturor jertfelor din Vechiul Testament:
I. Arderea de tot (Evr. 9: 13, 14; Ef. 5: 2). Cristos se dăruiește pe Sine în întregime Tatălui
Ii. Jertfa de ispășire sau pentru păcat (2 Cor. 5: 21; 1 Pet. 3: 18). Aici, Cristos este arătat ca oferindu-se pe Sine lui Dumnezeu pentru oameni.
1. Jertfa din Ziua Ispășirii: Evr. 9: 7-12; 24-26; Isa. 53: 6; Ioan 1: 29; 1 Pet. 2: 24
Iii. Jertfa pentru vină: 1 Ioan 1: 9. Suntem iertați datorită sângelui lui Cristos, pe baza mărturisirii păcatelor.
Iv. Jertfa de pace sau de mulțumire: Rom. 5: 1, 10; 2 Cor. 5: 19; Ef. 2: 14; Col. 1: 21, 22. Cristos este cel care ne-a adus împăcarea.
V. Mielul pascal: 1 Cor. 5: 7. Sângele lui Cristos ne marchează, ne
Deosebește de restul lumii și ne păzește de mânia lui Dumnezeu.
Vi. Vițeaua roșie: Evr. 9: 13. Sângele lui Cristos ne curățește conștiințele, ne purifică ființele.
