Povestea din Spate
Destul de mulți oameni mi-au cerut o explicație a rădăcinilor și a înțelesului cuvintelor și temelor din "Days of Elijah" de când am scris cântarea, tocmai în 1994.
Cântarea este, în general și în esență, o cântare a nădejdii. Temele pe care le explorează țin de faptul că, deși am fost crescut metodist, în copilărie am participat la multe întâlniri ale fraților sau ale sălilor de Evanghelie și, cumva, mi-a rămas în minte teologia potrivit căreia personajele și istorisirile Vechiului Testament sunt, fie prin ele însele, fie prin faptele lor, "tipuri" sau "exemple" ale lui Hristos și ale Bisericii. Adică, deși au fost oameni reali, istorici, care au trăit în zilele vechiului legământ, faptele și caracterele lor pot fi folosite pentru a învăța și a reprezenta caracterul lui Dumnezeu sub noul legământ, și ele arată mereu și repetat spre Hristos. Oamenii numesc aceasta "tipologie" sau analiză "tipică" a Scripturilor.
Mai întâi, cântarea s-a născut în timp ce priveam la televizor o "retrospectivă a anului", la sfârșitul lui 1994. A fost anul tragediei războiului civil din Rwanda, care a curmat un milion de vieți, și anul în care au fost declarate primele încetări ale focului în Irlanda de Nord. În acea retrospectivă erau multe știri banale, știri vesele, știri serioase, și apoi știri absolut devastatoare, cum era situația din Rwanda. Pe măsură ce urmăream retrospectiva, m-am trezit disperând de starea lumii și, în rugăciune, am început să Îl întreb pe Dumnezeu dacă El chiar deține controlul și în ce fel de zile trăim.
Am simțit în duhul meu că El a răspuns rugăciunii mele spunând că, într-adevăr, El deține pe deplin controlul și că zilele în care trăim sunt vremuri deosebite, în care El le cere creștinilor să fie plini de integritate și să ia atitudine pentru El, exact cum a făcut Ilie, mai ales în fața prorocilor lui Baal. "Acestea sunt zile ca ale lui Ilie." Istoria lui Ilie este în cartea Împăraților și poți citi cum s-a simțit izolat și singur în cultura în care trăia. Dar Dumnezeu i-a spus să se ridice și să vorbească pentru El.
Trebuia, de asemenea, să fim un popor sfânt și drept, de aici referirea la zilele robului Său Moise, în sensul că neprihănirea și trăirea dreaptă sunt importante în toate atitudinile și faptele noastre. Acum suntem sub har, nu sub lege, dar neprihănirea care vine prin credință nu poate fi mai prejos decât legea morală pe care Moise a adus-o direct de la Dumnezeu. Ea nu a fost desființată. De fapt, Isus ne-a spus că neprihănirea noastră trebuie să o întreacă pe cea a fariseilor, care erau cei mai zeloși împlinitori ai legilor lui Dumnezeu date prin Moise. Isus căuta, desigur, inimi neprihănite, de slujitori, care doreau să trăiască vieți sfinte pentru El.
"Days of great trial, of famine, darkness and sword" este o reflectare a vremurilor în care trăim, când încă mii de oameni mor în fiecare zi de foamete, malnutriție și război. În mijlocul tuturor acestora, suntem chemați să declarăm ce și în cine credem.
Strofa a doua se referă la refacerea unității trupului, lucrul pentru care S-a rugat Isus: "ca ei să fie una, cum Eu și Tatăl una suntem...", prin trimiterea la viziunea profetică a lui Ezechiel despre valea oaselor uscate care prind carne și se leagă împreună. Există multe interpretări ale acestei imagini, dar cea a unei biserici unite, care se ridică în unitate și cu un scop, este o chemare puternică pentru noi în aceste zile.
Restaurarea laudei și închinării în Biserică este reprezentată de zilele robului Său David. Unii folosesc termenul "teologia restaurării" pentru a descrie această redare de atribute bisericii. Dar în cântare este mai ales o imagine a închinării.
Desigur, David nu a ajuns să construiască templul propriu-zis (de aceea cuvântul din vers este "rebuild"), acesta i-a revenit fiului său Solomon, dar David a fost folosit de Dumnezeu pentru a introduce o formă înnoită de închinare, laudă și mulțumire, mai întâi în cortul lui cel mic, pe care l-a întins în jurul chivotului legământului (prezența lui Dumnezeu), și apoi în templul pe care l-a zidit fiul său Solomon.
Această închinare, spre deosebire de cortul lui Moise, presupunea ca mulți oameni să poată veni în prezența lui Dumnezeu și să I se închine deschis. (Pe vremea lui Moise, un singur om, marele preot, putea intra în Locul Preasfânt, o dată pe an. Cortul lui David era o imagine a felului în care Hristos avea să ne dea putința să venim direct în prezența lui Dumnezeu, prin jertfa Lui, și să ne închinăm deschis acolo.)
Dacă cercetezi cu atenție cartea Amos (capitolul 9), vei găsi referirea la această ridicare din nou a cortului lui David. În Faptele Apostolilor, această profeție a fost folosită pentru a explica, la sfatul din Ierusalim, de ce neamurilor trebuia să li se îngăduie să devină creștini și să se închine Mântuitorului lor fără toate cerințele legale ale legii iudaice. Este acceptat, de asemenea, printre teologii restaurării că aceasta se referă la lauda și închinarea restaurate. Templul fizic a fost al lui Solomon, "templul" lui David a fost un cort mic, dar tu și eu suntem Templul Duhului Sfânt. Sună complicat, nu-i așa, dar dacă înțelegi doar că versul din cântare se referă la lauda și închinarea înaintea prezenței lui Dumnezeu, așa cum s-a bucurat David de ele, atunci atât este tot ce trebuie să știi!
În final, zilele secerișului arată spre scopul creștinului: să meargă în toată lumea și să facă ucenici din toate neamurile. Apropo, "The fields are as white in the world" vine din vechea versiune King James și înseamnă că sunt coapte pentru seceriș.
Acestea sunt temele strofelor: declarație, neprihănire, unitate și închinare. Am ales să exprim aceste gânduri prin trimiteri la personajele care au întruchipat aceste virtuți în Vechiul Testament. Este, în esență, o cântare a nădejdii pentru Biserică și pentru lume în vremuri de mare încercare.
Refrenul este declarația supremă a nădejdii: revenirea lui Hristos. Este parafrazat din cărțile Apocalipsa și Daniel și din viziunea Împăratului care vine, și se referă la revenirea lui Hristos și la anul de veselie. Teologii și comentatorii Bibliei cred că Israel nu a sărbătorit niciodată cum se cuvine acel al 50-lea an de veselie și că el va fi sărbătorit cu adevărat abia la revenirea lui Hristos. Se poate să fie adevărat, dar eu cred că anul de veselie este o descriere potrivită a ceea ce se întâmplă atunci când Hristos intră în viața oricui, în orice moment: datoriile sunt șterse și un rob este eliberat.
Aceste gânduri îmi umblau prin minte când am ajuns devreme la biserică, într-o duminică din 1995. Avem două servicii, iar pastorul a vorbit la primul serviciu despre valea oaselor uscate din Ezechiel. Am luat aceasta ca un îndemn și, în cele 30 de minute dintre servicii, am scris cuvintele și acordurile în bucătăria clădirii bisericii noastre, și am cântat-o, ca trup, la sfârșitul celui de-al doilea serviciu.
Cum exprimi simțământul că acestea ar putea fi zile nu ale eșecului și supunerii, ci ale acelei încrederi și nădejdi dârze, declarative, aproape îndrăznețe, pe care Ilie a avut-o în Dumnezeul lui? Că acestea nu sunt zile în care Dumnezeu se retrage și lasă lumea și biserica să se rostogolească necontrolat spre veșnicie, ci zile în care El își cheamă trupul să ia atitudine, să aducă laude drepte și să declare că El deține pe deplin controlul? Ei bine, cred că poți scrie cuvintele "These are the days of Elijah" și "These are the days of David". Am folosit imagini și personaje biblice pentru a face această declarație, dar aceasta nu diferă cu nimic de mulți dintre marii autori de imnuri și chiar de David însuși.
Am prezentat cântarea bisericii în acea zi, cu un scurt cuvânt de explicație, și am cântat-o ca închinare a noastră.
Restul, presupun, este istorie. Nu există niciun mecanism (să ia aminte adepții teoriilor conspirației!) în biserică prin care oamenii să fie făcuți să cânte o anumită cântare sau prin care să i se sporească folosirea în trupul bisericii naționale sau internaționale. În ce mă privește, cântarea era pentru adunarea noastră, în acea zi și în acel moment. Dumnezeu a avut, evident, alte planuri, și acum este cântată aproape în toată lumea. Gramatical, poate există chiar câte o mică scăpare, dar, din fericire, biserica mi-a iertat acest neajuns.
Trebuie să spun limpede că nu mi-am propus să scriu o cântare prea complicată sau "secretă", și sper că mărturia de mai sus o dovedește.
Există și un post-scriptum la această istorie, pentru cei care (prin scrisori trimise mie!) cred că această cântare înseamnă cu totul altceva. Acum câțiva ani am avut privilegiul să fiu în Israel de Yom Kippur, la o sărbătoare cu sute de evrei mesianici. Un frate mesianic foarte amabil, blând și plin de umor s-a amuzat contrazicându-mă că eu, un creștin irlandez, nu aș fi putut niciodată să scriu o cântare care explorează unele dintre temele pe care mulți credincioși evrei (fără teologia înlocuirii aici!) le consideră teme și semne ale revenirii lui Hristos: Duhul și puterea lui Ilie în Biserică, restaurarea Israelului la neprihănire în Hristos (cortul căzut al lui David), restaurarea laudei și închinării (tot cortul lui David!) și unitatea trupului, mai ales cu un Israel înnoit și răscumpărat sub Hristos.
Cât despre mine, știu doar ce am scris. M-am simțit îndemnat de Duhul Sfânt. Poate că dorința Lui a fost să spună mai mult decât intenționam eu personal și să facă mai mult cu această cântare decât mi-am închipuit la început.
Este o cântare neobișnuită, cu siguranță. Toate aceste lucruri restaurate, precum dreptatea, neprihănirea, integritatea, unitatea, lauda și închinarea și trezirea, sunt considerate de mulți un vestitor al zilelor din urmă și al revenirii lui Hristos. Personal, nu știu; cred că am scris ce mi-a spus Dumnezeu să scriu, iar El pare să fi folosit cântarea în multe feluri, pentru mulți oameni.
Sper că explicația este limpede. Cântarea este, poate, puțin complexă, dar te pot asigura că nu a fost ceva deliberat. Am scris multe imnuri și cântări simple și directe, pe multe teme. Această cântare pare să fi fost folosită de Dumnezeu în mod deosebit în lucrarea de laudă și închinare, iar temele și imaginile pe care le folosește par să fi fost înțelese de poporul lui Dumnezeu din toată lumea.
--robinmark.com
Povestea din Spate (EN)
I have had quite a few people asking me for an explanation of the roots and meaning of the words and themes contained in “Days of Elijah” since I wrote the song way back in 1994.
The song is generally and principally a song of ‘hope’. The themes it explores are to do with the fact that, although raised a Methodist, I attended a lot of Brethren or Gospel Hall meetings as a small boy and somehow the theology of Old Testament stories and characters being, either as themselves or by their actions, ‘types’ or ‘examples’ of Christ and the Church got stuck in my head. That is, even though they were historical factual people, living in the old covenant days, their actions and characters can be used to teach and represent the character of God under the new covenant and they continually and repeatedly point to Christ. People call this “Typology” or “Typical” analysis of the scriptures.
Firstly the song came from watching a television “Review of the Year” at the end of 1994. This was the year of the Rwandan civil war tragedy which claimed 1 million people’s lives, and also when the first ceasefires in N.I. were declared. On this TV review were a lot of daft stories, happy stories, serious stories, and then absolutely devastating stories like the Rwandan situation. As I watched the review unfold I found myself despairing about the state of the world and, in prayer, began asking God if He was really in control and what sort of days were we living in.
I felt in my spirit that He replied to my prayer by saying that indeed He was very much in control and that the days we were living in were special times when He would require Christians to be filled with integrity and to stand up for Him just like Elijah did, particularly with the prophets of Baal. “These are ‘Elijah’ days”. Elijah’s story is in the book of Kings and you can read how he felt isolated and alone in the culture in which he lived. But God told him to stand up and speak for Him.
We also needed to be a holy and just people and hence the reference to the “days of your servant Moses”, meaning that righteousness and right living was important in all our attitudes and works. Now, we are under grace and not under law, but the righteousness that comes by faith can be no less than the moral law that Moses brought direct from God. It has not been superseded. In fact Jesus told us that our “righteousness must exceed that of the Pharisees”, who were the most ardent followers of Gods laws as presented by Moses. Jesus was after righteous, servant hearts, of course, that desired to live holy lives for Him.
“Days of great trial, of famine, darkness and sword” is a reflection of the apparent times in which we live when still thousands of people die every day from starvation, malnutrition and war. In the midst of it all we are called to make a declaration of what and who we believe in.
The second verse refers to the restoration of unity of the body, what Jesus prayed for – “that they may be one even as I and the Father are one…” by reference to Ezekiel’s prophetic vision of the valley of the dry bones becoming flesh and being knit together. There are lots of interpretations of this picture, but one of a united church rising up in unity and purpose, is a powerful call on us in these days.
The restoration of praise and worship to the Church is represented by “the days of your servant David”. Some folks use the term “Restoration Theology” to describe this restoring of attributes to the church. But in the song it’s mainly a picture of worship
Of course David didn’t get to build the structural temple (that’s why the word in the song line is “rebuild”), that was left to Solomon his son, but David was used by God to introduce a revised form of worship, praise and thanksgiving into, firstly, his little tent which he pitched around the Ark of the covenant (the presence of God) and then the temple that Solomon his son built.
This worship, unlike the Mosaic Tabernacle, involved many people being able to come into Gods presence and worship him openly. (In Moses time only one man, the high priest, could enter the Holy of Holies, once a year. David’s tent was a picture of how Christ would enable us to come right into Gods presence, through his sacrifice, and worship openly there).
If you search carefully through the Book of Amos (chapter 9) you will find reference to this “Restoration of David’s Tabernacle”. In Acts this prophecy was used to explain, at the council of Jerusalem, why the “Gentiles” should be allowed to become Christians and worship their saviour without all the legal requirements of the Jewish law. It is also accepted among restoration theologians that this refers to restored Praise and Worship. The physical temple was “Solomon’s”, David’s “temple” was a little tent but you and I are the Temple of the Holy Spirit. It sounds complex, doesn’t it, but if you just understand that the line in the song refers to Praise and Worship before the presence of God just like David enjoyed, then that’s all there needs to be to it!
Finally the “days of the Harvest” point towards what is the purpose of the Christian to go into all the world and make disciples of all nations. By the way “The fields are as white in the world” is from the old King James version and means, their ripe for harvest.
These are the themes of the verses – Declaration, Righteousness, Unity and Worship. I chose to express these thoughts by reference to the characters that represented these virtues in the Old Testament. It is in essence a song of hope for the Church and the world in times of great trial.
The chorus is the ultimate declaration of hope – Christ’s return. It is paraphrased from the books of Revelation and Daniel and the vision that was seen of the coming King and refers to the return of Christ and the year of Jubilee. Theologians and Bible commentators believe that Israel never properly celebrated this particular 50th year jubilee, and that it will only be properly celebrated when Christ returns. That might be true but I reckon that a Jubilee is an apt description of what happens when Christ comes into anyone’s life at any time; debts are cancelled and a captive is set free.
These thoughts were in my head when I came to church early one Sunday in 1995. We have two services and the Pastor spoke during the first service on the “valley of dry bones” from Ezekiel. I took a prompt from this and, in the 30 minutes between the services, wrote down the words and chords in the kitchen of our church building and we sang it, as a body, at the end of the second service.
How do you express the sense that these might be days, not of failure and submission, but of the sort of resilient, declaring, even arrogant trust and hope that Elijah had in his God? That these are not days of God stepping back and allowing the world and the church to roll uncontrolled towards eternity, but rather days when he is calling on his body to make a stand, to offer right praises and to declare that He is totally in control. Well, I reckon you may write the words “These are the days of Elijah” and “These are the days of David”. I’ve used word pictures and Biblical characters to make that expression, but this is no different from many of the great hymn writers and even David himself.
I presented the song to the church that day with a short word of explanation, and we sang it as our worship.
Now the rest, I suppose, is history. There is no mechanism (conspiracy theorists take note!) within the church for making people sing a particular song, or for increasing it’s use in the national or international church body. As far as I was concerned the song was for our congregation, on that day and at that time. God obviously had other ideas and it is now sung almost world-wide. Grammatically, there may even be the odd aberration, but thankfully the church has forgiven me that particular shortcoming.
I must make it clear that I did not set out to write an overly complex or “secret” song, and I hope the testimony above bears that out.
There is a post script to this story for those who (by letters to me!) believe the song means something entirely different. A few years ago I was privileged to be in Israel at Yom Kippur for a celebration with hundreds of Messianic Jews. A very kind, gentle and humorous messianic brother had a bit of fun arguing with me that I, as an Irish Christian, could never have written a song which explores some of the themes that many (non-replacement theology here!) Jewish believers believe are the themes and indications of Christ’s return. The Spirit and Power of Elijah in the Church, The restoration of Israel to righteousness in Christ (David’s fallen tent), The restoration of praise and worship (David’s tent also!) and the unity of the body particularly with a renewed and redeemed Israel under Christ.
For me, I only know what I wrote. I felt prompted by the Holy Spirit. Perhaps it was His desire to say something more than I personally intended and to do more with this song than I first considered.
It is an unusual song, for sure. All of these restored things like Justice, Righteousness, Integrity, Unity, Praise and Worship and Revival are considered by many to be a herald of the last days and Christ’s return. Personally I don’t know – I believe I wrote what God was telling me to write and He seems to have used the song in many ways for many people.
I hope the explanation is clear. The song is, perhaps, a little complex – but I can assure you that this was not deliberate. I have written lots of simple, straightforward hymns and songs covering lots of themes. This song seems to have been used particularly by God in the ministry of Praise and Worship and the themes and pictures it uses seem to have been grasped by God’s people all over the world.
--robinmark.com
