Filipeni
Capitolul 3
63 cântări din Melodia se inspiră din versetele acestui capitol.
Filipeni 3:1
1 cântare
1Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos.
Cântări:
Am găsit o dulce mângâiere
Filipeni 3:7-10
1 cântare
7Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos
9şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
10Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
Cântări:
Cât de fericit și cât de bine
Filipeni 3:7-11

11ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
Cântări:
Tot ce-aveam mai bun
Filipeni 3:7-8
7 cântări
7Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos
Filipeni 3:7-9
1 cântare
7Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos
9şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
Cântări:
Colaj Piese
Filipeni 3:8
12 cântări

Filipeni 3:8-10
2 cântări
8Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos
9şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
10Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
Filipeni 3:8-9

Filipeni 3:10
5 cântări

Filipeni 3:12
1 cântare
12Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
Cântări:
Te-am ales
Filipeni 3:12-13

13Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
Cântări:
Viața și mișcarea
Filipeni 3:12-14
4 cântări

14alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Filipeni 3:13-14

Filipeni 3:14
10 cântări
14alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Filipeni 3:20
8 cântări
20Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
Filipeni 3:20-21
3 cântări

21El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.
Filipeni 3 (întregul capitol)
1 cântare
Cântări:
E mult prea scumpă viața asta
Index al cântărilor
Acest nou legământ
Filipeni 3:20
Am fost răstignit
Filipeni 3:12-14
Am fost răstignit
Filipeni 3:8
Am găsit o dulce mângâiere
Filipeni 3:1
Aprinde-mi inima
Filipeni 3:12-14
Auzit-am o chemare
Filipeni 3:14
Aș vrea să Te cunosc
Filipeni 3:10
Aș vrea să Te cunosc
Filipeni 3:8
Aștept cu nerăbdare ziua
Filipeni 3:20
Colaj Piese
Filipeni 3:7-9
Colaj: Bine e + Stanca mea + Valoarea mea
Filipeni 3:8-9
Cu Isus vreau să stau de vorbă
Filipeni 3:8
Cu Isus vreau să-mi continui calea (EP)
Filipeni 3:13-14
Când despre Tine eu aud
Filipeni 3:8
Cât de fericit și cât de bine
Filipeni 3:7-10
Domnul m-a găsit
Filipeni 3:20
E mult prea scumpă viața asta
Filipeni 3
Eu al Domnului sunt
Filipeni 3:20
Eu aparțin lui Isus
Filipeni 3:14
Fii a mea lumină
Filipeni 3:8
Fii a mea lumină
Filipeni 3:7-8
Hristos în jurul Său ne-adună
Filipeni 3:14
Isus e in inima mea
Filipeni 3:20
Isus mai scump mi-e ca orice
Filipeni 3:8
Isus îmi e de-ajuns
Filipeni 3:7-8
Isus îmi e de-ajuns
Filipeni 3:13-14
La Isus doar, privește
Filipeni 3:12-14
Lângă Tine vreau
Filipeni 3:8
M-ai regăsit
Filipeni 3:12-14
M-am hotărât să-L urmez pe Isus
Filipeni 3:13-14
M-am hotărât să-L urmez pe Isus
Filipeni 3:7-8
Mai aproape de Isus zilnic
Filipeni 3:10
Mai mult despre Isus
Filipeni 3:10
Noi mergem spre ceruri
Filipeni 3:14
Partea mea vei fi
Filipeni 3:7-8
Prin harul Său m-a mântuit
Filipeni 3:20
Prin harul Său m-a mântuit
Filipeni 3:14
Salvatorul meu îmi zice
Filipeni 3:10
Sfânt e Cel ce-a triumfat
Filipeni 3:20-21
Slava Ta o cânt, Isuse
Filipeni 3:8
Sosit-a ora despărțirii
Filipeni 3:20
Spre cer doresc
Filipeni 3:14
Spre cer doresc a mă grăbi
Filipeni 3:14
Spre ceruri se-nalță sufletul meu
Filipeni 3:14
Suflet, te scoală!
Filipeni 3:20-21
Sunt un pribeag
Filipeni 3:20
Te luptă cu avânt
Filipeni 3:14
Te-aleg mereu
Filipeni 3:7-8
Te-aleg mereu
Filipeni 3:8-10
Te-am aflat
Filipeni 3:8
Te-am ales
Filipeni 3:8
Te-am ales
Filipeni 3:12
Tot ce-aveam mai bun
Filipeni 3:7-11
Tot ce-aveam mai bun
Filipeni 3:7-8
Tot ce-aveam mai bun
Filipeni 3:8
Tot ce-aveam mai bun
Filipeni 3:10
Un cântec de laudă
Filipeni 3:13-14
Valoarea mea nu sta in averi
Filipeni 3:7-8
Viața făr' de Tine
Filipeni 3:8-10
Viața și mișcarea
Filipeni 3:12-13
Viața și mișcarea
Filipeni 3:8
Victoria în Isus
Filipeni 3:20-21
În slujba Ta, Isuse
Filipeni 3:14