Biserică, Mireasa mea,
Ce minunate sunt acele
Podoabe ce te fac așa,
O, ce frumoasă ți-e credința
Primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă,
Statornică pân' la sfârșit!
Ce nu s-a clătinat nicicând,
Prin orișice-ncercări aceeași,
Trăire și-ndrăzneal-având
Ce îngerească ți-e iubirea,
Ce lângă Mine te-a ținut,
În dulcea, negrăit' și dulcea
Unire de la început!
Din dulcii, limpezi ochii tăi,
Ce n-au privit nicicând pe nimeni,
Căzuți, disprețuiți și răi
Ce mișcătoare umilința
Asemeni crinului rănit,
Ce-și dăruie mai mult mireasma
Cu cât e și mai mulr zdrobit!
Ce te-a-nvățat să lupți și blând
Iertând, să suferi pân' la moarte,
Și să nădăjduiești crezând
Ce înduioșătoare-i mila
Ce te-a plecat spre cel lovit,
Să mângâi, să ajuți, să dărui
Nemustrător, tăcut, simțit!
Cu-atâtea lacrimi semănat,
Altarul miilor de jertfe,
Ce strălucit e necurmat.
Ce fericit e-mpodobită,
În totul, tot, făptura ta,
O, ce frumoasă, ce frumoasă
Ești tu pe veci,
Mireasa Mea!
Biserică, Mireasa mea,
Ce minunate sunt acele
Podoabe ce te fac așa,
O, ce frumoasă ți-e credința
Primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă,
Statornică pân' la sfârșit!
Ce nu s-a clătinat nicicând,
Prin orișice-ncercări aceeași,
Trăire și-ndrăzneal-având
Ce îngerească ți-e iubirea,
Ce lângă Mine te-a ținut,
În dulcea, negrăit' și dulcea
Unire de la început!
Din dulcii, limpezi ochii tăi,
Ce n-au privit nicicând pe nimeni,
Căzuți, disprețuiți și răi
Ce mișcătoare umilința
Asemeni crinului rănit,
Ce-și dăruie mai mult mireasma
Cu cât e și mai mulr zdrobit!
Ce te-a-nvățat să lupți și blând
Iertând, să suferi pân' la moarte,
Și să nădăjduiești crezând
Ce înduioșătoare-i mila
Ce te-a plecat spre cel lovit,
Să mângâi, să ajuți, să dărui
Nemustrător, tăcut, simțit!
Cu-atâtea lacrimi semănat,
Altarul miilor de jertfe,
Ce strălucit e necurmat.
Ce fericit e-mpodobită,
În totul, tot, făptura ta,
O, ce frumoasă, ce frumoasă
Ești tu pe veci,
Mireasa Mea!