O, ce frumoasă ești Iubito

O, ce frumoasă ești Iubito,
Biserică, Mireasa Mea,
Ce minunate sunt acele
Podoabe ce te fac așa.

O, ce frumoasă ți-e Credința,
Primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă,
Statornică pân-la sfârșit.

Ce minunată ți-e Nădejdea,
Ce nu te-a clătinat nicicând,
În orișice-ncercări aceeași
Tărie și-ndrăzneală-având…

Ce îngerească ți-e Iubirea
Ce lângă Mine te-a ținut,
În dulce, negrăit de dulcea
Unire de la început.

Ce sfințită-ți este Curăția,
Din dulcii, limpezi ochii tăi
Ce nicicând n-au privit pe nimeni,
Căzuți, disprețuiți și răi.

Ce mișcătoare-i Umilința
Asemeni crinului rănit,
Ce-și dăruie mai mult mireasma
Cu cât e și mai mult zdrobit…

Ce îndelungă ți-e Răbdarea,
Ce te-a-nvățat să taci și blând
Să ierți, să suferi liniștită
Și să nădăjduiești crezând.

Ce sfântă, ce duioasă-i Mila,
Ce te-a plecat spre cel lovit,
Să mângâi, să ajuți, să dărui,
Nemustrător, tăcut, simțit…

Ce mișcătoare ți-e Iertarea
Ce-mbrățișează pe vrăjmaș,
Numindu-l frate și făcându-l
Aceleiași iubiri părtaș.

Ce minunat împodobită
E-n totul tot făptura ta.
O, ce frumoasă… ce frumoasă
Ești tu pe veci, Mireasa Mea!