Mi-aplec din nou urechea să înțeleg Cuvântul,
Să ascult ce spune polaia și-apoi ce spune vântul,
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
Să ascult ce spune polaia și-apoi ce spune vântul,
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
Din nopțile de vară cu miez de viață nouă,
Cu dimineți frumoase parcă scăldate-n rouă,
Când vântul care sulfă din ce în ce mai rece
Îmi spune parcă-n taină căci vara iarăși trece.
Cu dimineți frumoase parcă scăldate-n rouă,
Când vântul care sulfă din ce în ce mai rece
Îmi spune parcă-n taină căci vara iarăși trece.
Prin vâjâitul parcă din ce în ce mai tare
Îmi amintește vântul căci vine gerul mare
Ce stinge picătură de viață din natură
Și va schimba pământul cu-ntreaga lui făptură.
Îmi amintește vântul căci vine gerul mare
Ce stinge picătură de viață din natură
Și va schimba pământul cu-ntreaga lui făptură.
Însă între arșița din zilele de vară
Și iarna-n care totul parcă-i sortit să moară,
Există o toamnă lungă atât de minunată,
Ca o speranță-n lume de Dumnezeu lăsată.
Și iarna-n care totul parcă-i sortit să moară,
Există o toamnă lungă atât de minunată,
Ca o speranță-n lume de Dumnezeu lăsată.
Toamna vei culege doar rodul muncii tale
Cu plâns de bucurie sau lacrimi mari de jale,
Căci toamna-i foarte dreaptă, ea este rea sau bună,
Știind că omul toamna ce-a semănat adună.
Cu plâns de bucurie sau lacrimi mari de jale,
Căci toamna-i foarte dreaptă, ea este rea sau bună,
Știind că omul toamna ce-a semănat adună.
Cei mulți, cuprinși de groază, privesc bolta pustie
Căci s-au trezit la lucru-ntr-o vreme prea târzie.
Ai ochii plini de lacrimi și inima amară
Privind la vremi pierdute din zilele de vară.
Căci s-au trezit la lucru-ntr-o vreme prea târzie.
Ai ochii plini de lacrimi și inima amară
Privind la vremi pierdute din zilele de vară.
Mi-aplec din nou urechea să înțeleg Cuvântul,
Să ascult ce spune ploaia și-apoi ce spune vântul.
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
Să ascult ce spune ploaia și-apoi ce spune vântul.
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
/: Ți-ai pus vreodată-n taină mareața întrebare,
În toamna sufletească ce aduni tu în hambare?
Căci universul are o lege neschimbată-
Ce semeni vei culege în toamna ce te-așteaptă. :/
În toamna sufletească ce aduni tu în hambare?
Căci universul are o lege neschimbată-
Ce semeni vei culege în toamna ce te-așteaptă. :/
Mi-aplec din nou urechea să înțeleg Cuvântul,
Să ascult ce spune polaia și-apoi ce spune vântul,
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
Să ascult ce spune polaia și-apoi ce spune vântul,
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
Din nopțile de vară cu miez de viață nouă,
Cu dimineți frumoase parcă scăldate-n rouă,
Când vântul care sulfă din ce în ce mai rece
Îmi spune parcă-n taină căci vara iarăși trece.
Cu dimineți frumoase parcă scăldate-n rouă,
Când vântul care sulfă din ce în ce mai rece
Îmi spune parcă-n taină căci vara iarăși trece.
Prin vâjâitul parcă din ce în ce mai tare
Îmi amintește vântul căci vine gerul mare
Ce stinge picătură de viață din natură
Și va schimba pământul cu-ntreaga lui făptură.
Îmi amintește vântul căci vine gerul mare
Ce stinge picătură de viață din natură
Și va schimba pământul cu-ntreaga lui făptură.
Însă între arșița din zilele de vară
Și iarna-n care totul parcă-i sortit să moară,
Există o toamnă lungă atât de minunată,
Ca o speranță-n lume de Dumnezeu lăsată.
Și iarna-n care totul parcă-i sortit să moară,
Există o toamnă lungă atât de minunată,
Ca o speranță-n lume de Dumnezeu lăsată.
Toamna vei culege doar rodul muncii tale
Cu plâns de bucurie sau lacrimi mari de jale,
Căci toamna-i foarte dreaptă, ea este rea sau bună,
Știind că omul toamna ce-a semănat adună.
Cu plâns de bucurie sau lacrimi mari de jale,
Căci toamna-i foarte dreaptă, ea este rea sau bună,
Știind că omul toamna ce-a semănat adună.
Cei mulți, cuprinși de groază, privesc bolta pustie
Căci s-au trezit la lucru-ntr-o vreme prea târzie.
Ai ochii plini de lacrimi și inima amară
Privind la vremi pierdute din zilele de vară.
Căci s-au trezit la lucru-ntr-o vreme prea târzie.
Ai ochii plini de lacrimi și inima amară
Privind la vremi pierdute din zilele de vară.
Mi-aplec din nou urechea să înțeleg Cuvântul,
Să ascult ce spune ploaia și-apoi ce spune vântul.
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
Să ascult ce spune ploaia și-apoi ce spune vântul.
Și dezlegându-mi mintea de gândurile rele,
Să înțeleg mesajul covorului de stele.
/: Ți-ai pus vreodată-n taină mareața întrebare,
În toamna sufletească ce aduni tu în hambare?
Căci universul are o lege neschimbată-
Ce semeni vei culege în toamna ce te-așteaptă. :/
În toamna sufletească ce aduni tu în hambare?
Căci universul are o lege neschimbată-
Ce semeni vei culege în toamna ce te-așteaptă. :/
