Povestea din Spate
Versurile cântecului My Hope sunt o mărturisire de credință, pur și simplu. Când te uiți în față la o împrejurare de neîmpăcat și, sincer, de neimaginat, ai o ocazie unică să vezi până în adâncul a ceea ce crezi. Această ocazie ni s-a înfățișat, mie și familiei mele, cu mulți ani în urmă, sub chipul unei fetițe scumpe și al unui dușman hidos numit cancer.
Eu și fiul meu am petrecut o după-amiază în vizită la Aria Lams, o fetiță de 3 ani, acasă la ea, în sudul Californiei. Eram porniți s-o înveselim pe micuța noastră prietenă dragă, care avea dureri persistente în articulații, febră ușoară și fusese dusă de mai multe ori la doctor pentru analize de sânge. A doua zi dimineață am primit vestea că analizele din ziua precedentă arătaseră prezența leucemiei. A urmat o luptă de șapte ani, care s-a încheiat cu plecarea Ariei în slavă, în toamna anului 2004.
Acei ani de luptă alături de prietenii noștri dragi mi-au redefinit viața la aproape toate nivelurile. A venit o zi, la câțiva ani după îmbolnăvirea Ariei, când luam prânzul cu mama ei într-o cafenea din Pasadena. Îmi amintesc că atunci am pus pentru prima dată în cuvinte ce îmi arătase Dumnezeu în timp ce mă chinuiam, fără succes, să înțeleg de ce era Aria lovită de această boală.
Dumnezeu mi-a arătat limpede: există realități de neîmpăcat, zi după zi. Dar mult mai importantă este realitatea că Dumnezeu este prezent și lucrează în mijlocul lor. Dumnezeu se ocupă cu restaurarea, cu nădejdea și cu vindecarea. El aduce lumină în locurile întunecate. El dorește ca toți cei creați după chipul Său să fie în relație cu El prin Isus. El este dătătorul vieții și al nădejdii. Niciuna nu există în afara Lui. Această realitate nu a alinat chinul a ceea ce i se întâmpla Ariei, familiei ei sau nouă, celor care îi iubeam din toată inima. Dar a ținut la distanță deznădejdea și disperarea. Dumnezeu este nădejdea noastră, "într-un pământ uscat și însetat, fără apă", Psalmul 63:1.
Aria a murit înainte să împlinească 11 ani. Slujba de la mormântul ei a fost poate cel mai sfâșietor moment din viața mea. Nu poți împăca în mintea ta un sicriu de copil cu trupul unei fetițe pe care o iubești înăuntrul lui. Nu poți împăca imaginea lui coborât în pământ și acoperit cu țărână. Nu poți împăca moartea viselor. Și dacă viața aceasta ar fi fost tot ce există, aș fi și acum plin de revoltă. Dar știu fără nicio îndoială că există nădejdea a ceva ce va veni. Și știu sigur că Aria trăiește. Trăiește o viață în libertate deplină, dăruită cu totul Iubirii ei adevărate, îngrijită de Dumnezeu Însuși, alergând liberă prin grădinile cerului. Nu simte nicio durere. Amintirile nu mai au nicio putere asupra ei, decât aceea de a arăta spre Obiectul iubirii ei. Ea dansează în prezența Lui, și El dansează la rândul Lui.
--johnandannebarbour.com
Povestea din Spate (EN)
The lyric of My Hope is a statement of faith, pure and simple. When you stare at a circumstance that is irreconcilable, and frankly, unimaginable, you have a unique opportunity to see deep into your system of belief. This opportunity presented itself to my family and me many years ago in the form of a precious little girl and a hideous enemy called cancer.
My son and I spent an afternoon visiting 3 year old, Aria Lams, at her house in southern California. We were on a mission to cheer up our cherished little friend who’d been experiencing persistent pain in her joints, low grade fevers, and multiple trips to the Dr. for blood draws. The next morning we received news that the previous days draw revealed the presence of leukemia. A seven-year battled ensued that ended with Aria’s passing into Glory in the fall of 2004.
Those years of battling with our dear friends redefined life for me on nearly every level. There came a day, several years into Aria’s illness, when her mom and I were having lunch together in a café in Pasadena. I remember, for the first time, articulating what God had been showing me as I struggled, without success, to understand why Aria was plagued with this disease.
God showed me clearly, there are irreconcilable realities that exist, day in and day out. But far more important, is the reality that God actively exists in the midst of it. God is in the business of restoration and hope and healing. He’s in the business of bringing light into dark places. He desires that all, who are created in His image, be in relationship with Him through Jesus. He is the giver of life and hope. Neither exists apart from Him. This reality didn’t relieve the anguish of what was happening to Aria, her family or to those of us who dearly loved them. But it kept hopelessness and despair at bay. God is our hope, “in a dry and thirsty land where there is no water”, Psalm 63: 1.
Aria died, not yet 11 years old. Her graveside service was perhaps the most excruciating moment of my life. You cannot reconcile a child-size casket with the body of a little girl you love inside of it. You cannot reconcile it being lowered into the ground and covered with the earth. You cannot reconcile the death of dreams. And if this life was all there was, I would be raging still. But I know without doubt that there is hope of something to come. And I know for certain that Aria lives. She lives a life in total freedom, abandoned to her True Love, cared for by God Himself, running free in the gardens of heaven. She feels no pain. Her memories hold no sway over her other than to point to the Object of her Love. She is dancing in His presence and He is dancing too.
--johnandannebarbour.com
