Abia când am ajuns părinte, când copleșit și minunat,
Priveam miracolul vieții copilului ce mi l-ai dat.
Când am simțit în piept cum crește iubirea fără de sfârșit,
Am înțeles adânc măsura în care Doamne, m-ai iubit!
Abia când plânsul întristării și-nlăcrimatul lui suspin,
Cu gingășia-mbrățișării, am căutat să i-l alin.
Abia atunci, iubit Isuse, m-a copleșit iubirea Ta,
Nemărginita-Ți gingășie descoperită-n viața mea!
Priveam miracolul vieții copilului ce mi l-ai dat.
Când am simțit în piept cum crește iubirea fără de sfârșit,
Am înțeles adânc măsura în care Doamne, m-ai iubit!
Abia când plânsul întristării și-nlăcrimatul lui suspin,
Cu gingășia-mbrățișării, am căutat să i-l alin.
Abia atunci, iubit Isuse, m-a copleșit iubirea Ta,
Nemărginita-Ți gingășie descoperită-n viața mea!
Oh, nepătrunsa Ta iubire! Aș vrea să nu-ncetez s-o cânt,
Căci ea mă ține în picioare în alergarea pe pământ!
Părinte Sfânt, ce fără merit, mă scoli în revărsat de zori,
Cu-o înnoită îndurare, cu care zilnic mă-nconjori!
Căci ea mă ține în picioare în alergarea pe pământ!
Părinte Sfânt, ce fără merit, mă scoli în revărsat de zori,
Cu-o înnoită îndurare, cu care zilnic mă-nconjori!
Abia când mi-am privit odrasla-ncercând să facă primii pași,
Am înțeles că și eu, Doamne, asemeni unor copilași,
Adesea cad și mă împiedic și de durere sunt învins,
Dar drumul nu-mi sfârșește-acolo, c-am fost în Harul Tău cuprins.
Abia când prima neascultare a trebuit s-o pedepsesc,
Și am putut cu-o-mbrățișare, iertarea mea s-o dăruiesc,
Când am putut să șterg o vină și am putut ierta deplin,
Am înțeles adânc dulceața iertării Harului Divin!
Am înțeles că și eu, Doamne, asemeni unor copilași,
Adesea cad și mă împiedic și de durere sunt învins,
Dar drumul nu-mi sfârșește-acolo, c-am fost în Harul Tău cuprins.
Abia când prima neascultare a trebuit s-o pedepsesc,
Și am putut cu-o-mbrățișare, iertarea mea s-o dăruiesc,
Când am putut să șterg o vină și am putut ierta deplin,
Am înțeles adânc dulceața iertării Harului Divin!
Abia când s-a ivit nevoia, prin certuri mici, copilărești,
Să-ndrept copiii spre-mpăcare, am priceput de ce dorești
Ca fii Tăi să caute pacea, să caute-al altora folos,
Ca să-nlesnească înfrățirea deplină-n Trupul Tău Hristos!
Și-abia-nvățând acestea toate, pot sta-naintea Ta umil,
Să-Ți mulțumesc că-n îndurare mi-ai dăruit și-acest copil!
Și pentru toată-nvățătura trimisă prin odrasla mea,
Deschide-mi inima și mintea, să-nvăț înțelepciunea Ta!
Să-ndrept copiii spre-mpăcare, am priceput de ce dorești
Ca fii Tăi să caute pacea, să caute-al altora folos,
Ca să-nlesnească înfrățirea deplină-n Trupul Tău Hristos!
Și-abia-nvățând acestea toate, pot sta-naintea Ta umil,
Să-Ți mulțumesc că-n îndurare mi-ai dăruit și-acest copil!
Și pentru toată-nvățătura trimisă prin odrasla mea,
Deschide-mi inima și mintea, să-nvăț înțelepciunea Ta!
Abia când am ajuns părinte, când copleșit și minunat,
Priveam miracolul vieții copilului ce mi l-ai dat.
Când am simțit în piept cum crește iubirea fără de sfârșit,
Am înțeles adânc măsura în care Doamne, m-ai iubit!
Abia când plânsul întristării și-nlăcrimatul lui suspin,
Cu gingășia-mbrățișării, am căutat să i-l alin.
Abia atunci, iubit Isuse, m-a copleșit iubirea Ta,
Nemărginita-Ți gingășie descoperită-n viața mea!
Priveam miracolul vieții copilului ce mi l-ai dat.
Când am simțit în piept cum crește iubirea fără de sfârșit,
Am înțeles adânc măsura în care Doamne, m-ai iubit!
Abia când plânsul întristării și-nlăcrimatul lui suspin,
Cu gingășia-mbrățișării, am căutat să i-l alin.
Abia atunci, iubit Isuse, m-a copleșit iubirea Ta,
Nemărginita-Ți gingășie descoperită-n viața mea!
Oh, nepătrunsa Ta iubire! Aș vrea să nu-ncetez s-o cânt,
Căci ea mă ține în picioare în alergarea pe pământ!
Părinte Sfânt, ce fără merit, mă scoli în revărsat de zori,
Cu-o înnoită îndurare, cu care zilnic mă-nconjori!
Căci ea mă ține în picioare în alergarea pe pământ!
Părinte Sfânt, ce fără merit, mă scoli în revărsat de zori,
Cu-o înnoită îndurare, cu care zilnic mă-nconjori!
Abia când mi-am privit odrasla-ncercând să facă primii pași,
Am înțeles că și eu, Doamne, asemeni unor copilași,
Adesea cad și mă împiedic și de durere sunt învins,
Dar drumul nu-mi sfârșește-acolo, c-am fost în Harul Tău cuprins.
Abia când prima neascultare a trebuit s-o pedepsesc,
Și am putut cu-o-mbrățișare, iertarea mea s-o dăruiesc,
Când am putut să șterg o vină și am putut ierta deplin,
Am înțeles adânc dulceața iertării Harului Divin!
Am înțeles că și eu, Doamne, asemeni unor copilași,
Adesea cad și mă împiedic și de durere sunt învins,
Dar drumul nu-mi sfârșește-acolo, c-am fost în Harul Tău cuprins.
Abia când prima neascultare a trebuit s-o pedepsesc,
Și am putut cu-o-mbrățișare, iertarea mea s-o dăruiesc,
Când am putut să șterg o vină și am putut ierta deplin,
Am înțeles adânc dulceața iertării Harului Divin!
Abia când s-a ivit nevoia, prin certuri mici, copilărești,
Să-ndrept copiii spre-mpăcare, am priceput de ce dorești
Ca fii Tăi să caute pacea, să caute-al altora folos,
Ca să-nlesnească înfrățirea deplină-n Trupul Tău Hristos!
Și-abia-nvățând acestea toate, pot sta-naintea Ta umil,
Să-Ți mulțumesc că-n îndurare mi-ai dăruit și-acest copil!
Și pentru toată-nvățătura trimisă prin odrasla mea,
Deschide-mi inima și mintea, să-nvăț înțelepciunea Ta!
Să-ndrept copiii spre-mpăcare, am priceput de ce dorești
Ca fii Tăi să caute pacea, să caute-al altora folos,
Ca să-nlesnească înfrățirea deplină-n Trupul Tău Hristos!
Și-abia-nvățând acestea toate, pot sta-naintea Ta umil,
Să-Ți mulțumesc că-n îndurare mi-ai dăruit și-acest copil!
Și pentru toată-nvățătura trimisă prin odrasla mea,
Deschide-mi inima și mintea, să-nvăț înțelepciunea Ta!
