Zilele, la toți, sunt trepte,
Care urcă sau coboară,
După cum ne e trăirea:
În adânc sau în afară.
Care urcă sau coboară,
După cum ne e trăirea:
În adânc sau în afară.
Veghere, veghere,
S-avem putere,
Să ne suim
Spre ce-i sublim!
S-avem putere,
Să ne suim
Spre ce-i sublim!
Dumnezeu dă adevărul
În adânc s-aducă roadă,
Și de-acolo crește - crește
În afară să se vadă.
În adânc s-aducă roadă,
Și de-acolo crește - crește
În afară să se vadă.
Roada din adânc ne suie
Zilnic treaptă după treaptă
Scara harului ce-arată
Ceru-n noi în starea-i dreaptă.
Zilnic treaptă după treaptă
Scara harului ce-arată
Ceru-n noi în starea-i dreaptă.
Căci cărarea neprihanei
E ca zorii-n zi senină,
Ce se-nalță spre amiază
C-o lumină tot mai plină.
E ca zorii-n zi senină,
Ce se-nalță spre amiază
C-o lumină tot mai plină.
Binecuvântat fii, Doamne,
Ce ne-ai dat din Tine viață,
Ca s-o înălțăm prin Duhul,
Pentru slava Ta măreață!
Ce ne-ai dat din Tine viață,
Ca s-o înălțăm prin Duhul,
Pentru slava Ta măreață!
Zilele, la toți, sunt trepte,
Care urcă sau coboară,
După cum ne e trăirea:
În adânc sau în afară.
Care urcă sau coboară,
După cum ne e trăirea:
În adânc sau în afară.
Veghere, veghere,
S-avem putere,
Să ne suim
Spre ce-i sublim!
S-avem putere,
Să ne suim
Spre ce-i sublim!
Dumnezeu dă adevărul
În adânc s-aducă roadă,
Și de-acolo crește - crește
În afară să se vadă.
În adânc s-aducă roadă,
Și de-acolo crește - crește
În afară să se vadă.
Roada din adânc ne suie
Zilnic treaptă după treaptă
Scara harului ce-arată
Ceru-n noi în starea-i dreaptă.
Zilnic treaptă după treaptă
Scara harului ce-arată
Ceru-n noi în starea-i dreaptă.
Căci cărarea neprihanei
E ca zorii-n zi senină,
Ce se-nalță spre amiază
C-o lumină tot mai plină.
E ca zorii-n zi senină,
Ce se-nalță spre amiază
C-o lumină tot mai plină.
Binecuvântat fii, Doamne,
Ce ne-ai dat din Tine viață,
Ca s-o înălțăm prin Duhul,
Pentru slava Ta măreață!
Ce ne-ai dat din Tine viață,
Ca s-o înălțăm prin Duhul,
Pentru slava Ta măreață!