Vulturul biruie furtuna
Silind-o aripa-i a-nălța,
Spre-azurul unde-i pace-ntruna
De unde-o poate domina.
Prigoana, când s-a întețit,
Doboară pământescul lest,
Să 'nalțe pe cel prigonit
Departe de ce-i e funest.
Silind-o aripa-i a-nălța,
Spre-azurul unde-i pace-ntruna
De unde-o poate domina.
Prigoana, când s-a întețit,
Doboară pământescul lest,
Să 'nalțe pe cel prigonit
Departe de ce-i e funest.
Cu cât grozava uscăciune
Și vântul aprigilor stânci
Izbesc în florile cunune,
Regine peste văi adânci,
Pe-atât le fac slăvit costum
Și floricica, din gunoi,
Nectar își scoate și parfum
Le dă, și vestejește-apoi.
Și vântul aprigilor stânci
Izbesc în florile cunune,
Regine peste văi adânci,
Pe-atât le fac slăvit costum
Și floricica, din gunoi,
Nectar își scoate și parfum
Le dă, și vestejește-apoi.
O coardă, numai când e-ntinsă
La nota vrută de arcuș,
E liberă și cântă, însă
Strunirea parcă ni-e cătuș.
Obstacolul durerii-l faci
Spectacol mai interesant,
Decât cu soarta să te-mpaci
Și să rămâi doar figurant.
La nota vrută de arcuș,
E liberă și cântă, însă
Strunirea parcă ni-e cătuș.
Obstacolul durerii-l faci
Spectacol mai interesant,
Decât cu soarta să te-mpaci
Și să rămâi doar figurant.
Își mușcă buzele un stoic,
Acrit de-mpotriviri și frânt,
Creștinul le combate-eroic
Condus de al izbândei cânt
La veselie-și dă în van
Îndemn molâul Epicur,
Căci bucurie ai spontan
Când sufletul îți este pur.
Acrit de-mpotriviri și frânt,
Creștinul le combate-eroic
Condus de al izbândei cânt
La veselie-și dă în van
Îndemn molâul Epicur,
Căci bucurie ai spontan
Când sufletul îți este pur.
Cântarea Mielului se-nvață
În jertfe scumpe ca a Lui.
Atunci iubirea e măreață
Ca ea putere alta nu-i.
Primindu-ți crucea ca un miel
Prin ea strici planul infernal
Ce poate cerul poți prin El
Și Îi supui tot triumfal.
În jertfe scumpe ca a Lui.
Atunci iubirea e măreață
Ca ea putere alta nu-i.
Primindu-ți crucea ca un miel
Prin ea strici planul infernal
Ce poate cerul poți prin El
Și Îi supui tot triumfal.
Vulturul biruie furtuna
Silind-o aripa-i a-nălța,
Spre-azurul unde-i pace-ntruna
De unde-o poate domina.
Prigoana, când s-a întețit,
Doboară pământescul lest,
Să 'nalțe pe cel prigonit
Departe de ce-i e funest.
Silind-o aripa-i a-nălța,
Spre-azurul unde-i pace-ntruna
De unde-o poate domina.
Prigoana, când s-a întețit,
Doboară pământescul lest,
Să 'nalțe pe cel prigonit
Departe de ce-i e funest.
Cu cât grozava uscăciune
Și vântul aprigilor stânci
Izbesc în florile cunune,
Regine peste văi adânci,
Pe-atât le fac slăvit costum
Și floricica, din gunoi,
Nectar își scoate și parfum
Le dă, și vestejește-apoi.
Și vântul aprigilor stânci
Izbesc în florile cunune,
Regine peste văi adânci,
Pe-atât le fac slăvit costum
Și floricica, din gunoi,
Nectar își scoate și parfum
Le dă, și vestejește-apoi.
O coardă, numai când e-ntinsă
La nota vrută de arcuș,
E liberă și cântă, însă
Strunirea parcă ni-e cătuș.
Obstacolul durerii-l faci
Spectacol mai interesant,
Decât cu soarta să te-mpaci
Și să rămâi doar figurant.
La nota vrută de arcuș,
E liberă și cântă, însă
Strunirea parcă ni-e cătuș.
Obstacolul durerii-l faci
Spectacol mai interesant,
Decât cu soarta să te-mpaci
Și să rămâi doar figurant.
Își mușcă buzele un stoic,
Acrit de-mpotriviri și frânt,
Creștinul le combate-eroic
Condus de al izbândei cânt
La veselie-și dă în van
Îndemn molâul Epicur,
Căci bucurie ai spontan
Când sufletul îți este pur.
Acrit de-mpotriviri și frânt,
Creștinul le combate-eroic
Condus de al izbândei cânt
La veselie-și dă în van
Îndemn molâul Epicur,
Căci bucurie ai spontan
Când sufletul îți este pur.
Cântarea Mielului se-nvață
În jertfe scumpe ca a Lui.
Atunci iubirea e măreață
Ca ea putere alta nu-i.
Primindu-ți crucea ca un miel
Prin ea strici planul infernal
Ce poate cerul poți prin El
Și Îi supui tot triumfal.
În jertfe scumpe ca a Lui.
Atunci iubirea e măreață
Ca ea putere alta nu-i.
Primindu-ți crucea ca un miel
Prin ea strici planul infernal
Ce poate cerul poți prin El
Și Îi supui tot triumfal.
