Tu, Cel Răstignit, Isuse,
Dă-mi, Te rog, asemeni Ție,
Inimă de milă plină
Spre cei prinși de vijelie.
Să le pot vesti iubirea,
Pe Golgota dată nouă,
Ca să creadă, s-o primească
Și să aibă viață nouă.
Dă-mi, Te rog, asemeni Ție,
Inimă de milă plină
Spre cei prinși de vijelie.
Să le pot vesti iubirea,
Pe Golgota dată nouă,
Ca să creadă, s-o primească
Și să aibă viață nouă.
Tu, Cel Înviat, Isuse,
Dă-mi din viața Ta putere,
Celor morți în fărdelege
Să fiu cale spre-nviere.
Și cu toții-n Templul vieții
Să-Ți cântăm cu-nflăcărare
Cea mai vie, cea mai sfântă,
Cea mai proaspătă cântare.
Dă-mi din viața Ta putere,
Celor morți în fărdelege
Să fiu cale spre-nviere.
Și cu toții-n Templul vieții
Să-Ți cântăm cu-nflăcărare
Cea mai vie, cea mai sfântă,
Cea mai proaspătă cântare.
Tu, Cel Înălțat, Isuse,
Dă-mi din cerul Tău lumină,
Și curaj să chem pierduții
Ca la Tine toți să vină.
Fă prin sfânta-Ți mijlocire,
Harul să ne copleșească,
Să trăim, de-aici din lume,
Viața Ta dumnezeiască.
Dă-mi din cerul Tău lumină,
Și curaj să chem pierduții
Ca la Tine toți să vină.
Fă prin sfânta-Ți mijlocire,
Harul să ne copleșească,
Să trăim, de-aici din lume,
Viața Ta dumnezeiască.
Tu, Cel revii, Isuse,
Dă-mi din slăvile-Ți preasfinte,
Să Te-aștept în toată clipa
C-o iubire mai fierbinte.
Și să spun de Tine-ntruna
Tuturor, cu nezăbavă,
Ca în ceasul când veni-vei
Să Te-ntâmpinăm cu slavă.
Dă-mi din slăvile-Ți preasfinte,
Să Te-aștept în toată clipa
C-o iubire mai fierbinte.
Și să spun de Tine-ntruna
Tuturor, cu nezăbavă,
Ca în ceasul când veni-vei
Să Te-ntâmpinăm cu slavă.
Tu, Cel Răstignit, Isuse,
Dă-mi, Te rog, asemeni Ție,
Inimă de milă plină
Spre cei prinși de vijelie.
Să le pot vesti iubirea,
Pe Golgota dată nouă,
Ca să creadă, s-o primească
Și să aibă viață nouă.
Dă-mi, Te rog, asemeni Ție,
Inimă de milă plină
Spre cei prinși de vijelie.
Să le pot vesti iubirea,
Pe Golgota dată nouă,
Ca să creadă, s-o primească
Și să aibă viață nouă.
Tu, Cel Înviat, Isuse,
Dă-mi din viața Ta putere,
Celor morți în fărdelege
Să fiu cale spre-nviere.
Și cu toții-n Templul vieții
Să-Ți cântăm cu-nflăcărare
Cea mai vie, cea mai sfântă,
Cea mai proaspătă cântare.
Dă-mi din viața Ta putere,
Celor morți în fărdelege
Să fiu cale spre-nviere.
Și cu toții-n Templul vieții
Să-Ți cântăm cu-nflăcărare
Cea mai vie, cea mai sfântă,
Cea mai proaspătă cântare.
Tu, Cel Înălțat, Isuse,
Dă-mi din cerul Tău lumină,
Și curaj să chem pierduții
Ca la Tine toți să vină.
Fă prin sfânta-Ți mijlocire,
Harul să ne copleșească,
Să trăim, de-aici din lume,
Viața Ta dumnezeiască.
Dă-mi din cerul Tău lumină,
Și curaj să chem pierduții
Ca la Tine toți să vină.
Fă prin sfânta-Ți mijlocire,
Harul să ne copleșească,
Să trăim, de-aici din lume,
Viața Ta dumnezeiască.
Tu, Cel revii, Isuse,
Dă-mi din slăvile-Ți preasfinte,
Să Te-aștept în toată clipa
C-o iubire mai fierbinte.
Și să spun de Tine-ntruna
Tuturor, cu nezăbavă,
Ca în ceasul când veni-vei
Să Te-ntâmpinăm cu slavă.
Dă-mi din slăvile-Ți preasfinte,
Să Te-aștept în toată clipa
C-o iubire mai fierbinte.
Și să spun de Tine-ntruna
Tuturor, cu nezăbavă,
Ca în ceasul când veni-vei
Să Te-ntâmpinăm cu slavă.