Spre Tine, cel în veci statornic

Spre Tine Cel în veci statornic,
Când toate nu-s decât ruini,
Spre Tine-mi târâi slava crucii,
Cu nimbul urmelor de spini.
Sfințenia-Ți mă înfioară,
Când tac spre Tine-ngenuncheat,
Și-orice cuvânt mi-l simt nevolnic
Ne'ncăpător și vinovat.

Nu-Ți cer, Isus, decât lumina
Liniștitoarelor tăceri,
A zării cât Eternitatea
Nemărginită nicăieri.
Și-Ți cer ca-n veci să nu mă-nfrângă
Ne-ncrederea în tot ce-ai spus,
Nici să-mi vând cugetul pe daruri,
Nici câte sunt pe câte nu-s.

Nici în străinele pământuri,
Să-ntind a mele rădăcini,
Nici să ridic în soare praful,
Nici să mai râd spre ochi străini.
Nici jarul sfânt să nu-l împrăștiu,
Când dăruiesc căldura lui,
Nici numai gura mea să spună
Ce numa-n faptă pot să spui.

/: Spre Tine Cel în veci Statornic,
Când toate-s umbre și ruini,
- Pe-un strop de mir de Tine vrednic
Topesc întregile-mi grădini. :/