¹ Lată ceasul… proslăvește-Ți, Tată,
Fiul Tău Divin,
Ca și Fiul Tău să poată
A Te proslăvi deplin,
² După cum I-ai dat putere
Peste tot ce Tu-ai creat,
Să dea viață-n veci acelor
Ce din lume I i-ai dat.
Fiul Tău Divin,
Ca și Fiul Tău să poată
A Te proslăvi deplin,
² După cum I-ai dat putere
Peste tot ce Tu-ai creat,
Să dea viață-n veci acelor
Ce din lume I i-ai dat.
³ Viața veșnică-i aceasta,
Ca Tu, Unic Dumnezeu,
Să fii cunoscut de dânșii,
Și Hristos, Trimisul Tău.
⁴ Eu Te-am proslăvit în lume,
Sfârșind ce Mi-ai dat să fac,
⁵ Și-acum, Tată, dă-Mi iar slava
Ce la Tine-aveam din veac.
Ca Tu, Unic Dumnezeu,
Să fii cunoscut de dânșii,
Și Hristos, Trimisul Tău.
⁴ Eu Te-am proslăvit în lume,
Sfârșind ce Mi-ai dat să fac,
⁵ Și-acum, Tată, dă-Mi iar slava
Ce la Tine-aveam din veac.
⁶ Am vestit al Tău Sfânt Nume,
Celor care Mi i-ai dat,
Ei erau ai Tăi, din lume,
Și Cuvântul Ți-au urmat;
⁷ Și cunosc c-a Mele, toate,
De la Tine, Tată, vin,
Că al Tău era Cuvântul
Și ei l-au primit deplin.
Celor care Mi i-ai dat,
Ei erau ai Tăi, din lume,
Și Cuvântul Ți-au urmat;
⁷ Și cunosc c-a Mele, toate,
De la Tine, Tată, vin,
Că al Tău era Cuvântul
Și ei l-au primit deplin.
⁸ Cu adevărat crezut-au
Că din Tine, Tată, ies,
Au deplina-ncredințare
Că Tu Singur M-ai trimes;
⁹ Pentru ei Mă rog Eu, Tată,
Nu Mă rog pentru cei răi,
Ci doar pentru-aceia care
Mi i-ai dat, căci sunt ai Tăi.
Că din Tine, Tată, ies,
Au deplina-ncredințare
Că Tu Singur M-ai trimes;
⁹ Pentru ei Mă rog Eu, Tată,
Nu Mă rog pentru cei răi,
Ci doar pentru-aceia care
Mi i-ai dat, căci sunt ai Tăi.
¹ Lată ceasul… proslăvește-Ți, Tată,
Fiul Tău Divin,
Ca și Fiul Tău să poată
A Te proslăvi deplin,
² După cum I-ai dat putere
Peste tot ce Tu-ai creat,
Să dea viață-n veci acelor
Ce din lume I i-ai dat.
Fiul Tău Divin,
Ca și Fiul Tău să poată
A Te proslăvi deplin,
² După cum I-ai dat putere
Peste tot ce Tu-ai creat,
Să dea viață-n veci acelor
Ce din lume I i-ai dat.
³ Viața veșnică-i aceasta,
Ca Tu, Unic Dumnezeu,
Să fii cunoscut de dânșii,
Și Hristos, Trimisul Tău.
⁴ Eu Te-am proslăvit în lume,
Sfârșind ce Mi-ai dat să fac,
⁵ Și-acum, Tată, dă-Mi iar slava
Ce la Tine-aveam din veac.
Ca Tu, Unic Dumnezeu,
Să fii cunoscut de dânșii,
Și Hristos, Trimisul Tău.
⁴ Eu Te-am proslăvit în lume,
Sfârșind ce Mi-ai dat să fac,
⁵ Și-acum, Tată, dă-Mi iar slava
Ce la Tine-aveam din veac.
⁶ Am vestit al Tău Sfânt Nume,
Celor care Mi i-ai dat,
Ei erau ai Tăi, din lume,
Și Cuvântul Ți-au urmat;
⁷ Și cunosc c-a Mele, toate,
De la Tine, Tată, vin,
Că al Tău era Cuvântul
Și ei l-au primit deplin.
Celor care Mi i-ai dat,
Ei erau ai Tăi, din lume,
Și Cuvântul Ți-au urmat;
⁷ Și cunosc c-a Mele, toate,
De la Tine, Tată, vin,
Că al Tău era Cuvântul
Și ei l-au primit deplin.
⁸ Cu adevărat crezut-au
Că din Tine, Tată, ies,
Au deplina-ncredințare
Că Tu Singur M-ai trimes;
⁹ Pentru ei Mă rog Eu, Tată,
Nu Mă rog pentru cei răi,
Ci doar pentru-aceia care
Mi i-ai dat, căci sunt ai Tăi.
Că din Tine, Tată, ies,
Au deplina-ncredințare
Că Tu Singur M-ai trimes;
⁹ Pentru ei Mă rog Eu, Tată,
Nu Mă rog pentru cei răi,
Ci doar pentru-aceia care
Mi i-ai dat, căci sunt ai Tăi.