¹ Binecuvântează suflete al meu,
Binecuvântează-n veci pe Dumnezeu.
Doamne, Tu ești mare, necuprins și sfânt,
Strălucirea slavei este-al Tău veșmânt!
Binecuvântează-n veci pe Dumnezeu.
Doamne, Tu ești mare, necuprins și sfânt,
Strălucirea slavei este-al Tău veșmânt!
² Cu lumina ca-ntr-o haină Te-nvelești,
Cerul ca un cort Tu Doamne-l dezvelești.
³ Faci din ape vârful locului Tău sfânt,
Din nori Tu-Ți faci carul și plutești pe vânt.
Cerul ca un cort Tu Doamne-l dezvelești.
³ Faci din ape vârful locului Tău sfânt,
Din nori Tu-Ți faci carul și plutești pe vânt.
⁴ Tu Îți faci din vânturi solii Tăi cei iuți,
Și din flăcări slujitorii Tăi temuți.
⁵ Tu ai pus pământul pe-așezarea sa,
Și el niciodată nu s-o clătina.
Și din flăcări slujitorii Tăi temuți.
⁵ Tu ai pus pământul pe-așezarea sa,
Și el niciodată nu s-o clătina.
⁶ Tu-l acoperiseși cu adâncu-atunci
Ca și cu o haină care i-o arunci.
Apele stăteau pe munți atunci așa
⁷ Dar fugit-au toate la mustrarea Ta.
Ca și cu o haină care i-o arunci.
Apele stăteau pe munți atunci așa
⁷ Dar fugit-au toate la mustrarea Ta.
De-al Tău glas de tunet apele-au fugit,
⁸ Peste munți și văi… și nu s-au mai oprit
Până-n locul unde ele-apoi au stat,
Unde hotărârea Ta le-a așezat.
⁸ Peste munți și văi… și nu s-au mai oprit
Până-n locul unde ele-apoi au stat,
Unde hotărârea Ta le-a așezat.
⁹ Margini Tu le-ai pus… și nu le vor păși,
Ca să nu se-ntoarcă lumea-acoperi.
¹⁰ Tu faci ca izvoare să țâșnească-n văi,
Și ele curg toate printre munții Tăi.
Ca să nu se-ntoarcă lumea-acoperi.
¹⁰ Tu faci ca izvoare să țâșnească-n văi,
Și ele curg toate printre munții Tăi.
¹¹ Tu adapi la ele fiare din câmpii
Și-și stâmpără setea-asinii din pustii.
¹² Păsările-au cuiburi pe marginea lor,
Și ele prin ramuri fac un dulce cor.
Și-și stâmpără setea-asinii din pustii.
¹² Păsările-au cuiburi pe marginea lor,
Și ele prin ramuri fac un dulce cor.
¹³ Tu uzi munții, Doamne, din locașu-Ți sfânt,
Și cu roduri saturi tot acest pământ.
¹⁴ Tu faci să răsară vitelor pășuni
Și verdețuri hrană, omului aduni.
Și cu roduri saturi tot acest pământ.
¹⁴ Tu faci să răsară vitelor pășuni
Și verdețuri hrană, omului aduni.
¹⁵ Vin de-nveselire, untdelemn curat,
Pâine spre hrănire, toate Tu le-ai dat.
¹⁶ Sunt udați copacii Domnului slăvit,
Cedrii din Liban ce Domnul i-a sădit.
Pâine spre hrănire, toate Tu le-ai dat.
¹⁶ Sunt udați copacii Domnului slăvit,
Cedrii din Liban ce Domnul i-a sădit.
¹⁷ Sus în ei fac cuiburi păsări din amiazi
Cocostârcu-și are cuibul său în brazi.
¹⁸ Munții cei înalți sunt adăpost la cerbi,
Și-adăpost la iepuri, stâncile cu ierbi.
Cocostârcu-și are cuibul său în brazi.
¹⁸ Munții cei înalți sunt adăpost la cerbi,
Și-adăpost la iepuri, stâncile cu ierbi.
¹⁹ El făcut-a luna pentru vremuri, sus,
Soarele cunoaște când e-al său apus.
²⁰ Tu dai întuneric… noaptea Tu o faci,
Și-atunci orice fiare mișcă-ntre copaci.
Soarele cunoaște când e-al său apus.
²⁰ Tu dai întuneric… noaptea Tu o faci,
Și-atunci orice fiare mișcă-ntre copaci.
²¹ Urlă după pradă puii cei de leu,
Își cer și ei hrana de la Dumnezeu.
²² Când răsare ziua fug-napoi cu zor,
Și se culcă iară-n vizuina lor.
Își cer și ei hrana de la Dumnezeu.
²² Când răsare ziua fug-napoi cu zor,
Și se culcă iară-n vizuina lor.
²³ Însă omu-ncepe munca-i pe hotar
Și muncește până se-nserează iar.
²⁴ Cât de multe-s, Doamne, câte-ai făptuit,
Tu cu-nțelepciune toate le-ai zidit.
Și muncește până se-nserează iar.
²⁴ Cât de multe-s, Doamne, câte-ai făptuit,
Tu cu-nțelepciune toate le-ai zidit.
²⁵ Iată marea-ntinsă și în apa sa
Ce viețuitoare mișună în ea…
²⁶ Acolo corăbii umblă cu temei
Și leviatanul joacă-n valul ei.
Ce viețuitoare mișună în ea…
²⁶ Acolo corăbii umblă cu temei
Și leviatanul joacă-n valul ei.
²⁷ Toate-acestea, Doamne-așteaptă mâna Ta,
Hrana lor la vreme tuturor a da.
²⁸ De le-o dai Tu, Doamne, ele o primesc,
Îți deschizi Tu mâna, ele se hrănesc.
Hrana lor la vreme tuturor a da.
²⁸ De le-o dai Tu, Doamne, ele o primesc,
Îți deschizi Tu mâna, ele se hrănesc.
²⁹ Îți ascunzi Tu Fața, ele se-nspăimânt,
Le iei Tu suflarea, iar se fac pământ.
³⁰ De-Ți trimiți suflarea iarăși le zidești,
Și-astfel fața lumii pururi o-nnoiești.
Le iei Tu suflarea, iar se fac pământ.
³⁰ De-Ți trimiți suflarea iarăși le zidești,
Și-astfel fața lumii pururi o-nnoiești.
³¹ În veci o să țină slava Domnului,
Bucure-se Domnul de lucrarea Lui!
³² De-ar privi pământul, el va tremura,
De-ar atinge munții ei vor fumega.
Bucure-se Domnul de lucrarea Lui!
³² De-ar privi pământul, el va tremura,
De-ar atinge munții ei vor fumega.
³³ Domnului cânta-I-voi cât eu voi trăi,
Voi slăvi pe Domnul până cât voi fi!
³⁴ Ale mele vorbe fie-I Lui pe plac,
Bucuros de Domnul eu voi fi în veac!
Voi slăvi pe Domnul până cât voi fi!
³⁴ Ale mele vorbe fie-I Lui pe plac,
Bucuros de Domnul eu voi fi în veac!
/: ³⁵ Piară păcătoșii toți de pe pământ,
Cei răi toți să piară, ducă-se-n mormânt.
Lăudați pe Domnul toți în orice fel,
Binecuvântează-L suflete pe El! :/
Cei răi toți să piară, ducă-se-n mormânt.
Lăudați pe Domnul toți în orice fel,
Binecuvântează-L suflete pe El! :/
¹ Binecuvântează suflete al meu,
Binecuvântează-n veci pe Dumnezeu.
Doamne, Tu ești mare, necuprins și sfânt,
Strălucirea slavei este-al Tău veșmânt!
Binecuvântează-n veci pe Dumnezeu.
Doamne, Tu ești mare, necuprins și sfânt,
Strălucirea slavei este-al Tău veșmânt!
² Cu lumina ca-ntr-o haină Te-nvelești,
Cerul ca un cort Tu Doamne-l dezvelești.
³ Faci din ape vârful locului Tău sfânt,
Din nori Tu-Ți faci carul și plutești pe vânt.
Cerul ca un cort Tu Doamne-l dezvelești.
³ Faci din ape vârful locului Tău sfânt,
Din nori Tu-Ți faci carul și plutești pe vânt.
⁴ Tu Îți faci din vânturi solii Tăi cei iuți,
Și din flăcări slujitorii Tăi temuți.
⁵ Tu ai pus pământul pe-așezarea sa,
Și el niciodată nu s-o clătina.
Și din flăcări slujitorii Tăi temuți.
⁵ Tu ai pus pământul pe-așezarea sa,
Și el niciodată nu s-o clătina.
⁶ Tu-l acoperiseși cu adâncu-atunci
Ca și cu o haină care i-o arunci.
Apele stăteau pe munți atunci așa
⁷ Dar fugit-au toate la mustrarea Ta.
Ca și cu o haină care i-o arunci.
Apele stăteau pe munți atunci așa
⁷ Dar fugit-au toate la mustrarea Ta.
De-al Tău glas de tunet apele-au fugit,
⁸ Peste munți și văi… și nu s-au mai oprit
Până-n locul unde ele-apoi au stat,
Unde hotărârea Ta le-a așezat.
⁸ Peste munți și văi… și nu s-au mai oprit
Până-n locul unde ele-apoi au stat,
Unde hotărârea Ta le-a așezat.
⁹ Margini Tu le-ai pus… și nu le vor păși,
Ca să nu se-ntoarcă lumea-acoperi.
¹⁰ Tu faci ca izvoare să țâșnească-n văi,
Și ele curg toate printre munții Tăi.
Ca să nu se-ntoarcă lumea-acoperi.
¹⁰ Tu faci ca izvoare să țâșnească-n văi,
Și ele curg toate printre munții Tăi.
¹¹ Tu adapi la ele fiare din câmpii
Și-și stâmpără setea-asinii din pustii.
¹² Păsările-au cuiburi pe marginea lor,
Și ele prin ramuri fac un dulce cor.
Și-și stâmpără setea-asinii din pustii.
¹² Păsările-au cuiburi pe marginea lor,
Și ele prin ramuri fac un dulce cor.
¹³ Tu uzi munții, Doamne, din locașu-Ți sfânt,
Și cu roduri saturi tot acest pământ.
¹⁴ Tu faci să răsară vitelor pășuni
Și verdețuri hrană, omului aduni.
Și cu roduri saturi tot acest pământ.
¹⁴ Tu faci să răsară vitelor pășuni
Și verdețuri hrană, omului aduni.
¹⁵ Vin de-nveselire, untdelemn curat,
Pâine spre hrănire, toate Tu le-ai dat.
¹⁶ Sunt udați copacii Domnului slăvit,
Cedrii din Liban ce Domnul i-a sădit.
Pâine spre hrănire, toate Tu le-ai dat.
¹⁶ Sunt udați copacii Domnului slăvit,
Cedrii din Liban ce Domnul i-a sădit.
¹⁷ Sus în ei fac cuiburi păsări din amiazi
Cocostârcu-și are cuibul său în brazi.
¹⁸ Munții cei înalți sunt adăpost la cerbi,
Și-adăpost la iepuri, stâncile cu ierbi.
Cocostârcu-și are cuibul său în brazi.
¹⁸ Munții cei înalți sunt adăpost la cerbi,
Și-adăpost la iepuri, stâncile cu ierbi.
¹⁹ El făcut-a luna pentru vremuri, sus,
Soarele cunoaște când e-al său apus.
²⁰ Tu dai întuneric… noaptea Tu o faci,
Și-atunci orice fiare mișcă-ntre copaci.
Soarele cunoaște când e-al său apus.
²⁰ Tu dai întuneric… noaptea Tu o faci,
Și-atunci orice fiare mișcă-ntre copaci.
²¹ Urlă după pradă puii cei de leu,
Își cer și ei hrana de la Dumnezeu.
²² Când răsare ziua fug-napoi cu zor,
Și se culcă iară-n vizuina lor.
Își cer și ei hrana de la Dumnezeu.
²² Când răsare ziua fug-napoi cu zor,
Și se culcă iară-n vizuina lor.
²³ Însă omu-ncepe munca-i pe hotar
Și muncește până se-nserează iar.
²⁴ Cât de multe-s, Doamne, câte-ai făptuit,
Tu cu-nțelepciune toate le-ai zidit.
Și muncește până se-nserează iar.
²⁴ Cât de multe-s, Doamne, câte-ai făptuit,
Tu cu-nțelepciune toate le-ai zidit.
²⁵ Iată marea-ntinsă și în apa sa
Ce viețuitoare mișună în ea…
²⁶ Acolo corăbii umblă cu temei
Și leviatanul joacă-n valul ei.
Ce viețuitoare mișună în ea…
²⁶ Acolo corăbii umblă cu temei
Și leviatanul joacă-n valul ei.
²⁷ Toate-acestea, Doamne-așteaptă mâna Ta,
Hrana lor la vreme tuturor a da.
²⁸ De le-o dai Tu, Doamne, ele o primesc,
Îți deschizi Tu mâna, ele se hrănesc.
Hrana lor la vreme tuturor a da.
²⁸ De le-o dai Tu, Doamne, ele o primesc,
Îți deschizi Tu mâna, ele se hrănesc.
²⁹ Îți ascunzi Tu Fața, ele se-nspăimânt,
Le iei Tu suflarea, iar se fac pământ.
³⁰ De-Ți trimiți suflarea iarăși le zidești,
Și-astfel fața lumii pururi o-nnoiești.
Le iei Tu suflarea, iar se fac pământ.
³⁰ De-Ți trimiți suflarea iarăși le zidești,
Și-astfel fața lumii pururi o-nnoiești.
³¹ În veci o să țină slava Domnului,
Bucure-se Domnul de lucrarea Lui!
³² De-ar privi pământul, el va tremura,
De-ar atinge munții ei vor fumega.
Bucure-se Domnul de lucrarea Lui!
³² De-ar privi pământul, el va tremura,
De-ar atinge munții ei vor fumega.
³³ Domnului cânta-I-voi cât eu voi trăi,
Voi slăvi pe Domnul până cât voi fi!
³⁴ Ale mele vorbe fie-I Lui pe plac,
Bucuros de Domnul eu voi fi în veac!
Voi slăvi pe Domnul până cât voi fi!
³⁴ Ale mele vorbe fie-I Lui pe plac,
Bucuros de Domnul eu voi fi în veac!
/: ³⁵ Piară păcătoșii toți de pe pământ,
Cei răi toți să piară, ducă-se-n mormânt.
Lăudați pe Domnul toți în orice fel,
Binecuvântează-L suflete pe El! :/
Cei răi toți să piară, ducă-se-n mormânt.
Lăudați pe Domnul toți în orice fel,
Binecuvântează-L suflete pe El! :/
