¹ Doamne, Tu ai fost locul nostru de-adăpost din neam în neam,
² Mai-nainte de-a fi munții, când nici, Doamne, nu eram,
Mai-nainte de-a fi lumea și pământul zămislit,
Din vecii pe veșnicie… Tu ești Dumnezeu slăvit.
² Mai-nainte de-a fi munții, când nici, Doamne, nu eram,
Mai-nainte de-a fi lumea și pământul zămislit,
Din vecii pe veșnicie… Tu ești Dumnezeu slăvit.
³ Tu-ntorci oamenii-n țărână, zici: „Întoarceți în pământ!”
⁴ Căci o mie de-ani la Tine ca o zi trecută sunt,
Ca o strajă dintr-o noapte
⁵ Tu îi mături ca pe-un vis,
Dimineața sunt ca iarba ce-a-nflorit și s-a deschis.
⁴ Căci o mie de-ani la Tine ca o zi trecută sunt,
Ca o strajă dintr-o noapte
⁵ Tu îi mături ca pe-un vis,
Dimineața sunt ca iarba ce-a-nflorit și s-a deschis.
⁶ Înflorește dimineața… seara e uscată iar,
⁷ Noi pierim de-a Ta mânie, ne-ngrozim de-al Tău amar.
⁸ Pui-naintea Ta tot răul care l-am făcut de-ajuns,
Și-n lumina Feței Tale scoți păcatul nostru-ascuns…
⁷ Noi pierim de-a Ta mânie, ne-ngrozim de-al Tău amar.
⁸ Pui-naintea Ta tot răul care l-am făcut de-ajuns,
Și-n lumina Feței Tale scoți păcatul nostru-ascuns…
⁹ Ale noastre zile toate pier de-a Ta urgie-acum,
Iată anii noștri zboară ca un sunet, ca un fum.
¹⁰ Anii vieții noastre, Doamne, sunt până la șaptezeci
Iar la cei mai cu tărie se ridică la optzeci…
Iată anii noștri zboară ca un sunet, ca un fum.
¹⁰ Anii vieții noastre, Doamne, sunt până la șaptezeci
Iar la cei mai cu tărie se ridică la optzeci…
Și tot lucrul lor cu care, bieți de noi, ne lăudăm,
Nu-i decât dureri și trudă: trece iute, - noi zburăm.
¹¹ Dar cine ia seama oare, Doamne, la tăria Ta,
Ca, așa cum se cuvine, să se teamă-a n-asculta?
Nu-i decât dureri și trudă: trece iute, - noi zburăm.
¹¹ Dar cine ia seama oare, Doamne, la tăria Ta,
Ca, așa cum se cuvine, să se teamă-a n-asculta?
¹² Să ne-nveți a-noastre zile, bine să le numărăm,
Ca o inimă-nțeleaptă, cum vrei Tu, să căpătăm.
¹³ Doamne-ntoarce-Te, cu milă, până când mai zăbovești,
Și de robii Tăi te-ndură să-i ajuți și izbăvești.
Ca o inimă-nțeleaptă, cum vrei Tu, să căpătăm.
¹³ Doamne-ntoarce-Te, cu milă, până când mai zăbovești,
Și de robii Tăi te-ndură să-i ajuți și izbăvești.
¹⁴ Satură-ne zilnic, Doamne, Tu de bunătatea Ta,
Și viața noastră-ntreagă veseli ne vom bucura.
¹⁵ Bucură-ne tot atâtea zile câte-am fost smeriți
Tot atâția ani, o, Doamne, câți am fost nenorociți.
Și viața noastră-ntreagă veseli ne vom bucura.
¹⁵ Bucură-ne tot atâtea zile câte-am fost smeriți
Tot atâția ani, o, Doamne, câți am fost nenorociți.
¹⁶ Robii Tăi să-Ți vadă slava, și lumina fiii lor
¹⁷ Fie-a Ta bunăvoință, Doamne, peste-al Tău popor
Și a mâinilor lucrare, Doamne, Tu să ne-o-ntărești,
Da, lucrarea mâinii noastre, s-o ajuți și s-o-ntărești.
¹⁷ Fie-a Ta bunăvoință, Doamne, peste-al Tău popor
Și a mâinilor lucrare, Doamne, Tu să ne-o-ntărești,
Da, lucrarea mâinii noastre, s-o ajuți și s-o-ntărești.
¹ Doamne, Tu ai fost locul nostru de-adăpost din neam în neam,
² Mai-nainte de-a fi munții, când nici, Doamne, nu eram,
Mai-nainte de-a fi lumea și pământul zămislit,
Din vecii pe veșnicie… Tu ești Dumnezeu slăvit.
² Mai-nainte de-a fi munții, când nici, Doamne, nu eram,
Mai-nainte de-a fi lumea și pământul zămislit,
Din vecii pe veșnicie… Tu ești Dumnezeu slăvit.
³ Tu-ntorci oamenii-n țărână, zici: „Întoarceți în pământ!”
⁴ Căci o mie de-ani la Tine ca o zi trecută sunt,
Ca o strajă dintr-o noapte
⁵ Tu îi mături ca pe-un vis,
Dimineața sunt ca iarba ce-a-nflorit și s-a deschis.
⁴ Căci o mie de-ani la Tine ca o zi trecută sunt,
Ca o strajă dintr-o noapte
⁵ Tu îi mături ca pe-un vis,
Dimineața sunt ca iarba ce-a-nflorit și s-a deschis.
⁶ Înflorește dimineața… seara e uscată iar,
⁷ Noi pierim de-a Ta mânie, ne-ngrozim de-al Tău amar.
⁸ Pui-naintea Ta tot răul care l-am făcut de-ajuns,
Și-n lumina Feței Tale scoți păcatul nostru-ascuns…
⁷ Noi pierim de-a Ta mânie, ne-ngrozim de-al Tău amar.
⁸ Pui-naintea Ta tot răul care l-am făcut de-ajuns,
Și-n lumina Feței Tale scoți păcatul nostru-ascuns…
⁹ Ale noastre zile toate pier de-a Ta urgie-acum,
Iată anii noștri zboară ca un sunet, ca un fum.
¹⁰ Anii vieții noastre, Doamne, sunt până la șaptezeci
Iar la cei mai cu tărie se ridică la optzeci…
Iată anii noștri zboară ca un sunet, ca un fum.
¹⁰ Anii vieții noastre, Doamne, sunt până la șaptezeci
Iar la cei mai cu tărie se ridică la optzeci…
Și tot lucrul lor cu care, bieți de noi, ne lăudăm,
Nu-i decât dureri și trudă: trece iute, - noi zburăm.
¹¹ Dar cine ia seama oare, Doamne, la tăria Ta,
Ca, așa cum se cuvine, să se teamă-a n-asculta?
Nu-i decât dureri și trudă: trece iute, - noi zburăm.
¹¹ Dar cine ia seama oare, Doamne, la tăria Ta,
Ca, așa cum se cuvine, să se teamă-a n-asculta?
¹² Să ne-nveți a-noastre zile, bine să le numărăm,
Ca o inimă-nțeleaptă, cum vrei Tu, să căpătăm.
¹³ Doamne-ntoarce-Te, cu milă, până când mai zăbovești,
Și de robii Tăi te-ndură să-i ajuți și izbăvești.
Ca o inimă-nțeleaptă, cum vrei Tu, să căpătăm.
¹³ Doamne-ntoarce-Te, cu milă, până când mai zăbovești,
Și de robii Tăi te-ndură să-i ajuți și izbăvești.
¹⁴ Satură-ne zilnic, Doamne, Tu de bunătatea Ta,
Și viața noastră-ntreagă veseli ne vom bucura.
¹⁵ Bucură-ne tot atâtea zile câte-am fost smeriți
Tot atâția ani, o, Doamne, câți am fost nenorociți.
Și viața noastră-ntreagă veseli ne vom bucura.
¹⁵ Bucură-ne tot atâtea zile câte-am fost smeriți
Tot atâția ani, o, Doamne, câți am fost nenorociți.
¹⁶ Robii Tăi să-Ți vadă slava, și lumina fiii lor
¹⁷ Fie-a Ta bunăvoință, Doamne, peste-al Tău popor
Și a mâinilor lucrare, Doamne, Tu să ne-o-ntărești,
Da, lucrarea mâinii noastre, s-o ajuți și s-o-ntărești.
¹⁷ Fie-a Ta bunăvoință, Doamne, peste-al Tău popor
Și a mâinilor lucrare, Doamne, Tu să ne-o-ntărești,
Da, lucrarea mâinii noastre, s-o ajuți și s-o-ntărești.
