Pe drumul ce duce la dealul Golgota,
Un om cu o cruce urca,
Bătut, plin de sânge, cu ochii în lacrimi
Pentru lumea-ntreagă răbda.
Și iată-L cum cade, sleit de putere
De gloate, de oameni împins,
Dar El, Domnul slavei răbdând pân' la urmă
Nimica din gură n-a zis.
Un om cu o cruce urca,
Bătut, plin de sânge, cu ochii în lacrimi
Pentru lumea-ntreagă răbda.
Și iată-L cum cade, sleit de putere
De gloate, de oameni împins,
Dar El, Domnul slavei răbdând pân' la urmă
Nimica din gură n-a zis.
Și a căzut jos în țărână
Și nimănui nu-i pare rău,
Căci Acel hulit de gloată
Era Fiul lui Dumnezeu.
Și nimănui nu-i pare rău,
Căci Acel hulit de gloată
Era Fiul lui Dumnezeu.
Ridică iar crucea, durerea e mare
Dar știe că nu mai e mult.
În spate-i mulțimea, în față-i Golgota
Și lacrimi pe față Îi curg.
Dar mulți Îl lovesc și alții Îl scuipă
Pe Fiul lui Dumnezeu.
Acolo pe cruce purtat-a păcatul
Al lumii întregi și al meu.
Dar știe că nu mai e mult.
În spate-i mulțimea, în față-i Golgota
Și lacrimi pe față Îi curg.
Dar mulți Îl lovesc și alții Îl scuipă
Pe Fiul lui Dumnezeu.
Acolo pe cruce purtat-a păcatul
Al lumii întregi și al meu.
Dar iată-L, ajunge pe dealul Golgota,
Zdrobit de povara cea grea,
Îl bate în cuie, ridică iar crucea,
Căci toate acum se sfârșesc.
Cu ochii în lacrimi privește cu milă
Mulțimea de jos ce-L ura.
Dar inima-i plânge și dragostea-i mare
Pe toți, Domnul nostru, Îi vrea.
Zdrobit de povara cea grea,
Îl bate în cuie, ridică iar crucea,
Căci toate acum se sfârșesc.
Cu ochii în lacrimi privește cu milă
Mulțimea de jos ce-L ura.
Dar inima-i plânge și dragostea-i mare
Pe toți, Domnul nostru, Îi vrea.
Și a strigat plin de iubire:
O, iartă-i, Tatăl meu cel drag,
Căci toți acei ce-Mi doresc moartea
Astăzi ei nu știu ce fac.
O, iartă-i, Tatăl meu cel drag,
Căci toți acei ce-Mi doresc moartea
Astăzi ei nu știu ce fac.
Pe drumul ce duce la dealul Golgota,
Un om cu o cruce urca,
Bătut, plin de sânge, cu ochii în lacrimi
Pentru lumea-ntreagă răbda.
Și iată-L cum cade, sleit de putere
De gloate, de oameni împins,
Dar El, Domnul slavei răbdând pân' la urmă
Nimica din gură n-a zis.
Un om cu o cruce urca,
Bătut, plin de sânge, cu ochii în lacrimi
Pentru lumea-ntreagă răbda.
Și iată-L cum cade, sleit de putere
De gloate, de oameni împins,
Dar El, Domnul slavei răbdând pân' la urmă
Nimica din gură n-a zis.
Și a căzut jos în țărână
Și nimănui nu-i pare rău,
Căci Acel hulit de gloată
Era Fiul lui Dumnezeu.
Și nimănui nu-i pare rău,
Căci Acel hulit de gloată
Era Fiul lui Dumnezeu.
Ridică iar crucea, durerea e mare
Dar știe că nu mai e mult.
În spate-i mulțimea, în față-i Golgota
Și lacrimi pe față Îi curg.
Dar mulți Îl lovesc și alții Îl scuipă
Pe Fiul lui Dumnezeu.
Acolo pe cruce purtat-a păcatul
Al lumii întregi și al meu.
Dar știe că nu mai e mult.
În spate-i mulțimea, în față-i Golgota
Și lacrimi pe față Îi curg.
Dar mulți Îl lovesc și alții Îl scuipă
Pe Fiul lui Dumnezeu.
Acolo pe cruce purtat-a păcatul
Al lumii întregi și al meu.
Dar iată-L, ajunge pe dealul Golgota,
Zdrobit de povara cea grea,
Îl bate în cuie, ridică iar crucea,
Căci toate acum se sfârșesc.
Cu ochii în lacrimi privește cu milă
Mulțimea de jos ce-L ura.
Dar inima-i plânge și dragostea-i mare
Pe toți, Domnul nostru, Îi vrea.
Zdrobit de povara cea grea,
Îl bate în cuie, ridică iar crucea,
Căci toate acum se sfârșesc.
Cu ochii în lacrimi privește cu milă
Mulțimea de jos ce-L ura.
Dar inima-i plânge și dragostea-i mare
Pe toți, Domnul nostru, Îi vrea.
Și a strigat plin de iubire:
O, iartă-i, Tatăl meu cel drag,
Căci toți acei ce-Mi doresc moartea
Astăzi ei nu știu ce fac.
O, iartă-i, Tatăl meu cel drag,
Căci toți acei ce-Mi doresc moartea
Astăzi ei nu știu ce fac.
