Pe crestele vieții mă urc adeseori

Pe crestele vieții mă urc adeseori,
Privind o clipă-n urmă mă-ncerc adânci fiori.
/: Când văd prin câte valuri, urcușuri de temut,
Doar mâna Ta Iisuse, prin ele m-a trecut. :/

Am străbătut cu teamă atâtea lungi poteci,
Mi se păreau Iisuse că-s nesfârșite-n veci.
/: Dar iarăși luminișuri de raze și de flori,
Din nopți întunecate, Le-ai prefăcut în zori. :/

Dureri și suferință, necaz și bucurii,
Și-atâtea stări pe care doar singur Tu le știi.
/: Azi, le privesc cu lacrimi din zare ca pe-un vis
Ce s-au sfârșit cu Tine, din orișice abis! :/

Azi, nici o zi din viață nu pot și nici n-aș vrea
S-o știu fără de Tine și de prezența Ta,
/: Căci fără Tine Doamne, nimic n-aș fi putut
Și sufletul și trupul demult le-aș fi pierdut! :/

Și-apoi cobor de-acolo și pe genunchi mă pun,
Și-n ruga mea săracă nimic n-aș vrea să spun.
/: Și-n slabele cuvinte nimic n-aș vrea sa-ți cer,
Decât să strig cu lacrimi, Amin, EBEN-EZER! :/