Până unde poate

Până unde poate, oare,
Dragostea să suie?
Când îi obosește mâna,
Leac pe răni să puie?
Niciodată, niciodată
Zboru-i nu se-oprește,
Mâna ei mângâietoare-n
Veci nu obosește.

Până când și cât să ierte,
Dragostea mai poate?
Cât să rabde nedreptatea,
Care-n drum se-abate?
Pân-la capăt, pân-la capăt,
Fără părtinire,
Pretutindeni să împartă
Har de mântuire.

Dragostea-i nemărginită
Ca și veșnicia,
Ca și Dumnezeu în care-și
Are obârșia.
Ea se dăruiește-ntreagă
Inimilor care
Se deschid, ca s-o ridice
Mare, tot mai mare.