Ia-mi aurul și-argintul din calea mea

Ia-mi aurul și-argintul din calea mea Stăpâne,
Ia-mi haina de pe mine și adăpost și pâine.
Și dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voința,
Când ochii mei vor plânge și fi-va-mi suferința
Tovarășul de cale, atâta-ți cer Părinte,
Prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.

Nu cei ce au argintul 'naintea lor grămadă
Sunt cei aleși, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă…
Ei stăpânesc pământul, dar nu știu ce-i o floare…
Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare.
Nimic ei nu așteaptă cu sufletul lor mic,
Ei n-au ce să aștepte când nu cred în nimic.

Numai când e spălată cu lacrime fierbinți,
Privirea vede culmea curatelor credinți…
Cununa suferinței coboară-mi-o pe frunte,
Iar pașii mei îndreaptă-i spre a credinței munte,
Cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinței stea,
Ajută-mi să pot spune „mai sus e Casa mea!

Ia-mi aurul și-argintul din calea mea Stăpâne,
Ia-mi haina de pe mine și adăpost și pâine.
Și dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voința,
Când ochii mei vor plânge și fi-va-mi suferința
Tovarășul de cale, atâta-ți cer Părinte,
Prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.

Nu cei ce au argintul 'naintea lor grămadă
Sunt cei aleși, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă…
Ei stăpânesc pământul, dar nu știu ce-i o floare…
Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare.
Nimic ei nu așteaptă cu sufletul lor mic,
Ei n-au ce să aștepte când nu cred în nimic.

Numai când e spălată cu lacrime fierbinți,
Privirea vede culmea curatelor credinți…
Cununa suferinței coboară-mi-o pe frunte,
Iar pașii mei îndreaptă-i spre a credinței munte,
Cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinței stea,
Ajută-mi să pot spune”mai sus e Casa mea!