Fântâna

Pe drumul cel aspru sub umbra de nor,
Prin arșița zilei toride,
Mergea prin pustie o gloată, un popor,
Pășind însetați pe glia fierbinte.

Cu murmur adesea și scâncet mocnit
Prin praful stârnit de copite,
La Beer în pustie poporu-a oprit
Să-și stâmpere setea cumplită.

Țâșnește Fântână! - poporu-a cântat
Și Moise-și înfipse toiagul
Și ceilalți din frunte cu toți l-au urmat
Fântână țâșnește! precum altă dat`
Și stinge-ne jarul!

Pe drumul cel aspru sub umbra de har,
Prin arșița lumii perfide,
Cu lupte, suspine, încercări și amar,
Cu setea și dorul de Tine.

Opriți în pustie cu inimi de jar,
Privind spre Fântâna cea vie
Înfige, o, Doamne, toiagul de har
Și udă-ne-a inimii glie!

Țâșnește Fântână! - cântăm însetați
Și dorul din piept ne alină.
Cu cinste-Ți cântăm în juru-Ți plecați
Adapă încă o dată pe cei însetați,
Cu apa-Ți divină.

Slăvită Fântână! cu cinste-Ți cântăm,
Din Tine-au băut în vechime
Poporul Israel și astăzi noi bem
Din harul ce curge din Tine.

De arșiță, grijuri și lupte uităm,
Ne cureți de-a lumii vechi tine
Și iarăși putere ne dai să mergem
Spre locul etern, limanuri divine.

Țâșnește Fântână! cu toți azi cântăm
Și lasă să curgă șuvoaie,
Iar inimi de piatră în piept de avem,
Prin harul de sus ce nu-l merităm,
Acum le înmoaie.

Țâșnește în inimi și lasă al Tău har,
Trezire și înviorare.
Și dă-ne, prin Duhul, iertare în dar,
Ca-n ziua măreață pe-a cerului mal
Să stăm în picioare!