Era seară liniștită cu cerul senin
Când fu cina pregătită Fiului Divin
Când fu cina pregătită Fiului Divin
El sta cu ai săi la masă, în locul gătit
Și-apoi cu voce miloasă, astfel le-a vorbit

Frații Mei! Sosit-a ceasul să ne despărțim
Voi să nu pierdeți curajul, căci iar am să vin

Trebuie să se'mplinească toate ce s-au scris
Voi fi judecat la moarte și pe cruce'ntins

Dar vă spun mai dinainte, pentru ca să știți
Căci unul din voi mă vinde, pe treizeci de arginti

Atunci toți se'ndreaptă, către învățător
Și pe rând se'ntreabă care-i trădător
Și pe rând se'ntreabă care-i trădător
Când veni rândul lui Iuda, întreabă și el
Nu cumva oi fi eu Doamne fiul cel mișel?

Tu ești ludo zice Domnul, du-te mai curând
Iată-acum sosit-a ceasul, să faci ce-ai de gând

El atunci îndată merse, către acel sobor
Unde așteptau cu sete a Domnului omor.
Unde așteptau cu sete a Domnului omor.
Acolo-și vându stăpânul, luda cel mișel
Și printr-un sărut fățarnic, Îl predă pe El

Ei L-au dus la judecată și L-au osândit
Și pe cruce cu ocară, ei L-au răstignit
Și pe cruce cu ocară, ei L-au răstignit
Iuda a făcut păcatul și s-a spânzurat
Căci prea tare s-a temut, de toate ce-a făcut.