. Evrei 10: 17 adaugă: „Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
Pe când eram un tânăr creștin, crescând în Singapore, circula un mic tractat intitulat „Aceasta era viața ta”. Acolo puteai citi că atunci când vei ajunge în cer, Dumnezeu îți va desfășura în fața ochilor întreaga ta viață, inclusiv toate păcatele tale, pe un ecran uriaș pentruca toți îngerii și ceilalți creștini să vadă.
Ideea că Dumnezeu face o astfel de înregistrare cu scopul ca toți să o vadă, mă făcea să mă simt îngrozitor și condamnat în fața Domnului. Cum aș mai putea sta vre-odată cu îndrăzneală, în prezența Domnului și cum voi mai îndrăzni să dau fața cu cei dragi și cu frații mei creștini, acolo în cer într-o zi?
Eram o epavă stresată, gândindu-mă la toate păcatele mele pe care Domnul le înregistra zilnic, până când am citit „Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4: 8) Aleluia!!! Am sărit de bucurie când am aflat că Dumnezeu nu-mi mai ține în seamă păcatul, că El mi-a dat ceva numit „iertare a păcatului/neprihănire”
Motivul pentru care Dumnezeu nu ne mai ține în seamă niciunul din păcatele noastre, este că acum 2000 de ani, a condamnat toate păcatele noastre în trupul Fiului Său, care a fost atârnat pe lemnul crucii. Și nu numai atât ci atunci când Dumnezeu a pedepsit Fiul Său pentru păcatele noastre, a făcut ca blestemele legii să cadă, unul după altul, acoperindu-I întreg trupul, până când fiecare blestem a fost împlinit. De aceea noi SUNTEM RĂSCUMPĂRAȚI DE SUB BLESTEMUL LEGII. De aceea în loc ca Dumnezeu să ne considere păcătoși, NE CONSIDERĂ NEPRIHĂNIȚI.
Acum, de vreme ce Dumnezeu nu ne mai ține în seamă păcatul, tu de ce totuși îți amintești de el? Sau păcatul partenerului tău sau al altuia?
Astăzi, dragul meu, Dumnezeu nu mai vrea ca tu să fii conștient de păcatul tău (să-ți ții în seamă păcatul), pentrucă El nu-l mai ține. Deci, bucură-te! Vino la El cu îndrăzneală și așteaptă ca El să te binecuvânteze pentrucă nu-ți mai ține în seamă păcatul!