De ce te plângi când toți lovesc în tine?

De ce te plângi când toți lovesc în tine?
Rămâi mereu o stâncă de granit,
/: Un pom sădit chiar lângă drum, știi bine,
Când are rod de toți este lovit. :/

De ce te plângi când ai căzut pe cale?
Eroii cad și se ridică iar
/: Căderea este-o parte-a vieții tale
De te ridici atunci devii un far. :/

De ce te plângi când ești în suferință?
Tu ești chemat să fii biruitor
/: Un murmur doar, în drum spre biruință
Te face laș și e înjositor. :/

De ce te plângi când marea se frământă
Iar barca ta purtată e de val?
/: Căci noi plutim spre patria cea sfântă,
Vâslim mereu pe marea de cristal. :/

De ce te plângi când nu mai e lumină
Și pentru-o clipă-n viață ești învins?
/: Ești obosit și calea ți-e străină
Privește acolo-n port e-un far aprins. :/

De ce te plângi când bolta e pustie
Și norii grei umbresc cărarea ta?
/: Căci sus, acolo-n patria divină,
E numai zi, curaj, nu dispera. :/

De ce te plângi când frații tăi de cruce
Te-au părăsit cu tot ce-i omenesc?
/: Căci pentru tine-un glas duios și dulce
Îți spune azi: „Eu nu te părăsesc”. :/

De ce te plângi când toți te dau uitării?
Tu ești chemat lumină să răsfrângi
/: Dar nu uita de nu răspunzi chemării,
Tu ești pierdut și-atuncea poți să plângi. :/