Când Te privesc în ochi, avântul meu dispare;
Mă simt așa de mic, când știu cine ești.
De mână Tu mă iei, și mă ridici spre Soare,
Speranță-mi dai din nou, când din nou îmi zâmbești.
Mă simt așa de mic, când știu cine ești.
De mână Tu mă iei, și mă ridici spre Soare,
Speranță-mi dai din nou, când din nou îmi zâmbești.
Cum poți iubi pe cineva ca mine?
Cum poți să ții privirea asupra mea?
Eu n-am prea mult, Isuse, pentru Tine.
Doar cântecul acesta Ți-l pot da!
Cum poți să ții privirea asupra mea?
Eu n-am prea mult, Isuse, pentru Tine.
Doar cântecul acesta Ți-l pot da!
Ca fiul rătăcit, vin deseori, Părinte,
Nevoie am mereu de-o mână de-ajutor.
Tu mă primești așa cum sunt, iar eu rămân fără cuvinte;
Respir iubirea Ta, și de ea mă-nfior.
Nevoie am mereu de-o mână de-ajutor.
Tu mă primești așa cum sunt, iar eu rămân fără cuvinte;
Respir iubirea Ta, și de ea mă-nfior.
Când Te privesc în ochi, avântul meu dispare;
Mă simt așa de mic, când știu cine ești.
De mână Tu mă iei, și mă ridici spre Soare,
Speranță-mi dai din nou, când din nou îmi zâmbești.
Mă simt așa de mic, când știu cine ești.
De mână Tu mă iei, și mă ridici spre Soare,
Speranță-mi dai din nou, când din nou îmi zâmbești.
Cum poți iubi pe cineva ca mine?
Cum poți să ții privirea asupra mea?
Eu n-am prea mult, Isuse, pentru Tine.
Doar cântecul acesta Ți-l pot da!
Cum poți să ții privirea asupra mea?
Eu n-am prea mult, Isuse, pentru Tine.
Doar cântecul acesta Ți-l pot da!
Ca fiul rătăcit, vin deseori, Părinte,
Nevoie am mereu de-o mână de-ajutor.
Tu mă primești așa cum sunt, iar eu rămân fără cuvinte;
Respir iubirea Ta, și de ea mă-nfior.
Nevoie am mereu de-o mână de-ajutor.
Tu mă primești așa cum sunt, iar eu rămân fără cuvinte;
Respir iubirea Ta, și de ea mă-nfior.
