Cântarul

Urcat-am azi în trenul,
Cu destinația înspre cer
Și-l aștept pe el, străinul,
Căci e clipa, ca rodul să-l secer.

Urcă timid, speriat de lume,
Se așază încetișor.
Mă apropii, îi spun pe nume,
„Ești pregătit să zbori, tu Elizer?

Talantul tău e folosit,
Sau l-ai îngropat cu nepăsare?
Te cântăresc, dar ești lipsit,
Pierduta-ți tu astfel a ta valoare”.

Ochii lui sunt numai apă,
Simt tristețea ce o are.
„Știi tu, îngere, ce înțeapă,
Lumea rea ce toarnă sare?

Rana-mi sângerează zilnic,
Mi-a fost frică să lucrez.
În negoț să-l pun și grabnic,
L-am ascuns să nu-l duc la pierz”.

„Legea Domnului e clară,
Ori rodești, ori ești tăiat.
În fața ta azi se declară
Elizer, ai fost tăiat”.

Părăsesc apoi vagonul
Și mă îndrept spre altul, către Debora.
Privește-n zare porumbelul,
E albă haina ei ca pana.

„Venita-m astăzi să te văd,
Sfat a fost în ceruri sus.
Cântărită ai fost tu în prevăd,
Și rod ai adus, căci te-ai supus.

Al tău talant tu l-ai dublat,
Acum, a tale daruri mărturisesc.
Slujba făcută s-a reflectat,
Luminează, căci îți vorbesc”.

Și îndată îmbrăcată
În strălucirea cerului,
Cântărirea o duce la al ei Tată
Și lasă-n urmă pașii zborului.

Iată astfel Împăratul,
Își ia-n primire primul rod.
Văd de departe, crește secerișul,
Îl cântăresc acum și pe Obed.

„Nu degeaba ai fost ales,
Ca să fi un slujitor.
Din cântar ți-a fost cules,
Roadă multă ca râul curgător.

Tot ce-ai primit cu voie bună,
Ai înmulțit în al tău hambar.
Inima îți este curată și albă,
Se bucură azi al tău Grădinar”.

„Ah, tu îngere din slavă,
Cât aștept a Domnului răpire.
Martoră îmi este acea dimineață
De când am lucrat cu desăvârșire.

În acest timp am căutat,
Să adun și să culeg,
Căci îmi doresc cu adevărat,
Această călătorie să o duc la un întreg”.

„În cer intrat-a al tău suflet
Și ești cu Ava astăzi în rai,
Căci cântărit și numărat
Ai fost și iată-te-n serai.

Un înger la poartă către cetate
Pe cei găsiți fiind ei goi
Nu-i va lăsa pe jumătate
Să intre printre a Tatălui bogate oi”.