A mântuirii veste sună peste tot locul
Veste bună de scăpare, de la cruce aduce.
Iubind Domnul lumea, El și-a dat pe Fiul Său,
De va crede cineva-n El are viață în veci.

Deplină scăpare!
Sună peste tot locul,
Cine vrea primește!
De la crucea Lui sună.
Sună peste tot locul,
Cine vrea primește!
De la crucea Lui sună.
Glasul Domnului strigă la cina fericirii
Nu-ndrepta 'napoi iubirea, primește ce Isus dă.
„Eu sunt pâinea vie, cei ce vin n-or flămânzi.
Care-a crede-n Numele Meu n-ajunge-n judecată.

Glasul Lui ne îndeamnă, nu disprețui mila,
Căci degrabă timpul trece și vine judecata.
Mântuie-ți sufletul, nu privi 'napoia ta,
Ca să nu îți pierzi scăparea, suflete grăbește dar!

Auzi glasul prietenos cum sun-așa de dulce!
Deplină iertare curge din a lui Isus rane.
În El e scăpare pentru toți cei păcătoși.
Vino, dar, la scumpul Isus, El vindecă muribunzi.

”Eu sunt pâinea vie, cei ce vin n-or flămânzi.