Al meu ești, Isuse!

E
Al meu ești, Isuse; ce mult Te iubesc!
A lumii plăcere eu n-­o mai doresc.
Tu ești Salvatorul și Te prețuiesc,
De-­acum, o, Isuse, nespus Te iubesc!
Ca să mă răscumperi pe cruce­-ai murit,
Și spinii-­a Ta frunte adânc au rănit.
Întâi m­-ai iubit Tu, în veci Te slăvesc,
De­-acum, o, Isuse, nespus Te iubesc!
În viață și-­n moarte, Isus, Te doresc;
Slăvesc al Tău Nume atât cât trăiesc.
Când umbrele morții mă vor copleși,
Și-atunci, o, Isuse, eu Te voi iubi!
În fața măririi, la tronul de sus,
Uita-voi de jalea ce-­n urmă-­a apus.
Cununa de slavă smerit o primesc,
Și vesel voi spune: Isus, Te iubesc!
Compusă în 1864. S1S2S3S4

Slideshow Fullscreen
Demo


Alte cântări

Voi înălța

Trupa Domini

Numele Tău e ‘nălțat, printre neamuri e lăudat, Puterea Ta e vestită pe-ntreg pământ. Vrednic de cinste ești Tu, se cuvine să ne-nchinăm Înaintea Ta, în fața Ta Doamne.</div>Voi înălța Numele Tău, Voi proclama domnia-Ți pe pământ, Voi arăta puterea sângelu

O, ce prieten am în Isus

Charles C. Converse (1868), Joseph Medlicott Scriven (1855)

O, ce prieten am în Isus, Când mă rog lui Dumnezeu. Mijlocește pentru mine Și eu stau pe Brațul Său. Câtă dragoste-mi arată, A plătit păcatul meu. Și spălat în a Lui sânge, Pot să zbor și eu spre cer. Ce prezență minunată Umple tot sufletul meu. Calea, adev

Pentru cruce-Ți mulțumesc G

Darlene Zschech

Pentru cruce-Ți mulțumesc, Pentru prețul ce-ai plătit. Ai purtat păcatul meu, rușinea mea, Mi-ai dat Har minunat. Mulțumesc că m-ai iubit Și pe cruce Te-ai jertfit. Sunt spălat prin sânge sfânt Și pot să cânt Mielului ce m-a iertat. Vrednic ești, Isus, Să f

Tu să domnești G

Brenton Brown

Peste-ntreg Pământ domnești în veci Cerul în amurg, munții stăpânești, Dar mai mult de-atât, Doamne, eu doresc Ca Tu în mine să domnești. Tu să domnești în viața mea, Vreau să fiu umplut de puterea Ta, Căci tot ce am Tu stăpânești Și vreau ca-n mine să domn

Versiunea Originală

My Jesus I Love Thee
by William Ralph Featherstone

My Jesus, I love Thee, I know Thou art mine;
For Thee all the follies of sin I resign;
My gracious Redeemer, my Savior art Thou;
If ever I loved Thee, my Jesus, ’tis now.
I love Thee because Thou hast first loved me,
And purchased my pardon on Calvary’s tree;
I love Thee for wearing the thorns on Thy brow;
If ever I loved Thee, my Jesus, ’tis now.
I’ll love Thee in life, I will love Thee in death,
And praise Thee as long as Thou lendest me breath;
And say when the death dew lies cold on my brow,
If ever I loved Thee, my Jesus, ’tis now.
In mansions of glory and endless delight,
I’ll ever adore Thee in heaven so bright;
I’ll sing with the glittering crown on my brow,
If ever I loved Thee, my Jesus, ’tis now.

Public Domain
All rights reserved. International copyright secured. Used by permission

Povestea din Spate (EN)

My Jesus I Love Thee is a poem written by William Ralph Featherston around 1864. Featherston is said to have been either 12 or 16 years old when he wrote the poem. In 1876 Adoniram Gordon added music to it. Featherston died at the age of 27, well before his poem had become a well-known inspirational hymn. The poem is believed to have been Featherston's only publicly published work.

According to Tim Challies,
Not much is known about Featherston, except that he attended a Methodist church in Montreal, that he was young when he wrote the poem (12 or 16 years old), and that he died at just 27 years of age. One story about how the poem became public is that Featherston mailed it to his aunt in Los Angeles who, upon reading it, quickly sought its publication... It wasn’t until several years after Featherston’s death that Adoniram Judson Gordon (founder of Gordon College and Gordon-Conwell Theological Seminary) added a melody and published it in his book of hymns, thus forever transforming this poem to a song.

(http://en.wikipedia.org/wiki/My_Jesus_I_Love_Thee)


A Protestant Episcopal Bi­shop of Mi­chi­gan once re­lat­ed the fol­low­ing in­ci­dent to a large au­di­ence in one of the Rev. E. P. Ham­mond’s meet­ings in St. Lou­is. “A young, tal­ent­ed and ten­der-heart­ed ac­tress was pass­ing along the street of a large ci­ty. See­ing a pale, sick girl ly­ing up­on a couch just with­in the half-open door of a beau­ti­ful dwell­ing, she en­tered, with the thought that by her vi­va­ci­ty and plea­sant con­ver­sa­tion she might cheer the young in­va­lid. The sick girl was a de­vot­ed Christ­ian, and her words, her pa­tience, her sub­mis­sion and hea­ven-lit coun­te­nance, so dem­on­strat­ed the spir­it of her re­li­gion that the ac­tress was led to give some ear­nest thought to the claims of Christ­i­an­i­ty, and was tho­rough­ly con­vert­ed, and be­came a true fol­low­er of Christ. She told her fa­ther, the lead­er of the the­a­ter troupe, of her con­ver­sion, and of her de­sire to aban­don the stage, stat­ing that she could not live a con­sis­tent Christ­ian life and fol­low the life of an ac­tress. Her fa­ther was as­ton­ished be­yond mea­sure, and told his daugh­ter that their liv­ing would be lost to them and their bu­si­ness ru­ined, if she per­sist­ed in her re­so­lu­tion. Lov­ing her fa­ther dear­ly, she was shak­en some­what in her pur­pose, and par­tial­ly con­sent­ed to fill the pub­lished en­gage­ment to be met in a few days. She was the star of the troupe, and a gen­er­al fa­vo­rite. Ev­ery prep­a­ra­tion was made for the play in which she was to ap­pear. The ev­en­ing came and the fa­ther re­joiced that he had won back his daugh­ter, and that their liv­ing was not to be lost. The hour ar­rived; a large au­di­ence had as­sem­bled. The cur­tain rose, and the young ac­tress stepped for­ward firm­ly amid the ap­plause of the mul­ti­tude. But an un­wont­ed light beamed from her beau­ti­ful face. Amid the breath­less si­lence of the au­di­ence, she re­peat­ed:

‘My Jesus, I love Thee, I know Thou art mine;
For Thee all the follies of sin I resign;
My gracious Redeemer, my Saviour art Thou;
If ever I loved Thee, my Jesus, ’tis now.’

This was all. Through Christ she had con­quered and, leav­ing the au­di­ence in tears, she re­tired from the stage, ne­ver to ap­pear up­on it again. Through her in­flu­ence her fa­ther was con­vert­ed, and through their unit­ed evan­gel­is­tic la­bors ma­ny were led to God.”

(http://www.hymntime.com/tch/htm/m/j/e/mjesusil.htm)

-Română:
Al meu ești, Isuse! este o poezie compusă de William Ralph Featherston în jurul anului 1864. Se spune că Featherston avea în jur de 12-16 ani, când a scris poezia. În 1876 Adoniram Gordon a adăugat partea de melodie. Featherston a murit la vârsta de 27 de ani, cu mult inainte ca poezia lui să devină un imn bine cunoscut. Se crede că această poeziea fost singura publicație publică a lui Featherston.

După Tim Challies,
Nu se știu prea multe despre Featherston cu excepția faptului că mergea la o biserică metodistă din Montreal, a fost tânar când a compus această poezie și că a murit la vârsta de 27 de ani. Una dintre istorisirile privind publicarea poeziei spune că Featherston a trimis poezia, matușii lui din Los Angelos care la citirea acesteaia a dat-o pentru a fii bublicată, imediat. Doar, câțiva ani, după moartea lui Featherston a adăugat Judson Gordon (fondator al Gordon College și al Gordon-Conwell Theological Seminary) melodie poeziei și a publicat-o în cartea lui de imnuri, transformând această poezie pentru totdeauna într-o cântare.
(http://en.wikipedia.org/wiki/My_Jesus_I_Love_Thee)


Un episcop protestant din Michigan a povestit o dată următoarea intâmplare în una dintre întâlnirile lui Rev. E. P Hammond din St. Louis: "O tânără, actriță, talentată, cu inima miloasă, trecea pe strada unui mare oraș. Văzând o palidă, fată, bolnavă, care stătea pe o canapea, a vrut să o încurajeze pe tânăra invalidă printr-o conversație plăcută. Tânăra fată era o creștină devotată, iar răbdarea, smerenia și atmosfera cerească pe care o crea, au condus actrița la a contempla ceea ce înseamnă creștinismul și astfel la conversia acesteia, devenind un adevărat urmaș al lui Christos.
I-a spus tatălui ei, conducătorul trupei de teatru, despre conversia ei și despre dorința ei de a părasii scena, explicându-i că nu poate duce o viață de credință și o viață de actorie în același timp. Tatăl ei a fost uimit peste măsură și i-a spus fiicei lui că fără ea, cariera lor s-ar duce de râpă. Iubindu-și tatăl, hotărârea ei a fost amânată pentru puțin timp. S-au făcut multe pregătiri pentru piesa în care urma să joace. Seara a venit, iar tatăl era foarte fericit că-și recâștigase fiica. La ora începerii spectacolului, mulți s-au strâns. S-a ridicat draperia, iar tânăra a pășit ferm în aplauzele mulțimii, dar de pe fața ei, frumoasă strălucea o lumină neobișnuită. În tăcerea fără suflare a tutror a rostit:
Al meu ești, Isuse; ce mult Te iubesc!
A lumii plăcere eu n-­o mai doresc.
Tu ești Salvatorul și Te prețuiesc,
De-­acum, o, Isuse, nespus Te iubesc!

Aceasta a fost tot. Prin Christos a biruit și părăsind scena în lacrimi, a renunțat pentru todeauna la scenă. Prin exemplul său, s-a convertit și tatăl ei, iar prin munca unită de slujire a celor doi, mulți au fost aduși la Dumnezeu. "