Psalmul 54

„Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău şi fă-mi dreptate, prin puterea Ta"

1 cântare face trimitere la acest Psalm

Textul Psalmului 54

1 Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău şi fă-mi dreptate, prin puterea Ta!
2 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele.
3 Căci nişte străini s-au sculat împotriva mea, nişte oameni asupritori vor să-mi ia viaţa; ei nu se gândesc la Dumnezeu. – (Oprire)
4 Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu!
5 Răul se va întoarce asupra potrivnicilor mei; nimiceşte-i în credincioşia Ta!
6 Atunci Îţi voi aduce jertfe de bunăvoie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor;
7 căci El mă izbăveşte din toate necazurile, şi cu ochii mei îmi văd împlinită dorinţa privitoare la vrăjmaşii mei.