Virtutea e podoaba cea mai de mare preț
Pe care-o duc ascunsă curatele vieți,
Și ea s-arată numai curatelor vederi
Dar nu rămâne-ascunsă când este, nicăieri.
Pe care-o duc ascunsă curatele vieți,
Și ea s-arată numai curatelor vederi
Dar nu rămâne-ascunsă când este, nicăieri.
Virtutea niciodată n-o au acei ce zic,
Acei ce-o au în lume, nu spun de ea nimic.
Acei ce-o au în lume, nu spun de ea nimic.
Virtutea-i frumusețea ascunsă și tăcută,
Pe ea n-o vezi în vorbă
Ci-n roada ei plăcută,
În fapta ei plăcută, în umbletele bune
Purtate-n curăție, sfințite-n rugăciune.
Pe ea n-o vezi în vorbă
Ci-n roada ei plăcută,
În fapta ei plăcută, în umbletele bune
Purtate-n curăție, sfințite-n rugăciune.
Virtutea e o floare ca albul crin curat,
Dar care se usucă la cel dintâi păcat.
Dar care se usucă la cel dintâi păcat.
Virtutea nu-nflorește nicicând unde-i noroi,
Ea crește numa-n stratul vieții celei noi
Și-aduce roadă numai păstrată-n gândul sfânt,
Prin dragostea și harul din primul legământ.
Ea crește numa-n stratul vieții celei noi
Și-aduce roadă numai păstrată-n gândul sfânt,
Prin dragostea și harul din primul legământ.
Virtutea 'nalță viața,
Păcatul o-njosește.
Al ei rod te alină,
Al lui te otrăvește.
Păcatul o-njosește.
Al ei rod te alină,
Al lui te otrăvește.
Să vezi la alții numai virtuțile plăcute
Și uită-le-n tăcere păcatele făcute,
Să vezi la tine numai greșelile întruna,
Virtuțile le-ascunde de vrei s-ajungi cununa.
Și uită-le-n tăcere păcatele făcute,
Să vezi la tine numai greșelile întruna,
Virtuțile le-ascunde de vrei s-ajungi cununa.
Virtutea cea adevărată, e a-nțelege și-a ierta,
Pe cei ce nu pot înțelege, nici prețui virtutea ta.
Pe cei ce nu pot înțelege, nici prețui virtutea ta.
Cel mai nesuferit e omul ce-și laudă virtutea lui
Tăgăduind din gelozie orice virtute orișicui,
Când umblă-n lăudăroșie, virtutea este-un fariseu
Împotmolită în păcatul cel mai urât lui Dumnezeu.
Tăgăduind din gelozie orice virtute orișicui,
Când umblă-n lăudăroșie, virtutea este-un fariseu
Împotmolită în păcatul cel mai urât lui Dumnezeu.
E frumoasă doar virtutea care luptă ne-ncetat
Să se țină pân-la moarte ne-ntinată de păcat.
Să se țină pân-la moarte ne-ntinată de păcat.
Virtutea prețuiește-o, chiar și la cei vrăjmași,
Căci pe-a ei cale sfântă nu mulți duc a lor pași,
Păcatul osândește-l chiar și la cei de-ai tăi,
Cei ce iubesc păcatul nu-s prieteni buni - ci răi.
Căci pe-a ei cale sfântă nu mulți duc a lor pași,
Păcatul osândește-l chiar și la cei de-ai tăi,
Cei ce iubesc păcatul nu-s prieteni buni - ci răi.
Virtutea cea mai 'naltă nu e ce biruie-un păcat luptând,
Ci e virtutea ce păcatul
Demult nici nu-l mai are-n gând.
Ci e virtutea ce păcatul
Demult nici nu-l mai are-n gând.
Dacă virtutea nu lucrează e ca și cum ea nici n-ar fi,
Virtutea cea adevărată numai lucrând va străluci,
Numai făcând la alții bine virtutea va spori ca-n rai,
Doar faptele virtuții sfinte
Te dovedesc frumos c-o ai.
Virtutea cea adevărată numai lucrând va străluci,
Numai făcând la alții bine virtutea va spori ca-n rai,
Doar faptele virtuții sfinte
Te dovedesc frumos c-o ai.
Sufletul fără virtute e ființa cea mai rea,
Nici măcar un singur bine nu poți cere de la ea.
Nici măcar un singur bine nu poți cere de la ea.
Fiul meu iubit, virtutea s-o iubești și s-o înalți,
Ea te face-un dulce frate printre frații ceilalți,
Ea te face-un drag prieten prietenilor tăi iubiți
Și la urmă-o să te nalțe la părinții fericiți.
Ea te face-un dulce frate printre frații ceilalți,
Ea te face-un drag prieten prietenilor tăi iubiți
Și la urmă-o să te nalțe la părinții fericiți.
Virtutea e podoaba cea mai de mare preț
Pe care-o duc ascunsă curatele vieți,
Și ea s-arată numai curatelor vederi
Dar nu rămâne-ascunsă când este, nicăieri.
Pe care-o duc ascunsă curatele vieți,
Și ea s-arată numai curatelor vederi
Dar nu rămâne-ascunsă când este, nicăieri.
Virtutea niciodată n-o au acei ce zic,
Acei ce-o au în lume, nu spun de ea nimic.
Acei ce-o au în lume, nu spun de ea nimic.
Virtutea-i frumusețea ascunsă și tăcută,
Pe ea n-o vezi în vorbă
Ci-n roada ei plăcută,
În fapta ei plăcută, în umbletele bune
Purtate-n curăție, sfințite-n rugăciune.
Pe ea n-o vezi în vorbă
Ci-n roada ei plăcută,
În fapta ei plăcută, în umbletele bune
Purtate-n curăție, sfințite-n rugăciune.
Virtutea e o floare ca albul crin curat,
Dar care se usucă la cel dintâi păcat.
Dar care se usucă la cel dintâi păcat.
Virtutea nu-nflorește nicicând unde-i noroi,
Ea crește numa-n stratul vieții celei noi
Și-aduce roadă numai păstrată-n gândul sfânt,
Prin dragostea și harul din primul legământ.
Ea crește numa-n stratul vieții celei noi
Și-aduce roadă numai păstrată-n gândul sfânt,
Prin dragostea și harul din primul legământ.
Virtutea 'nalță viața,
Păcatul o-njosește.
Al ei rod te alină,
Al lui te otrăvește.
Păcatul o-njosește.
Al ei rod te alină,
Al lui te otrăvește.
Să vezi la alții numai virtuțile plăcute
Și uită-le-n tăcere păcatele făcute,
Să vezi la tine numai greșelile întruna,
Virtuțile le-ascunde de vrei s-ajungi cununa.
Și uită-le-n tăcere păcatele făcute,
Să vezi la tine numai greșelile întruna,
Virtuțile le-ascunde de vrei s-ajungi cununa.
Virtutea cea adevărată, e a-nțelege și-a ierta,
Pe cei ce nu pot înțelege, nici prețui virtutea ta.
Pe cei ce nu pot înțelege, nici prețui virtutea ta.
Cel mai nesuferit e omul ce-și laudă virtutea lui
Tăgăduind din gelozie orice virtute orișicui,
Când umblă-n lăudăroșie, virtutea este-un fariseu
Împotmolită în păcatul cel mai urât lui Dumnezeu.
Tăgăduind din gelozie orice virtute orișicui,
Când umblă-n lăudăroșie, virtutea este-un fariseu
Împotmolită în păcatul cel mai urât lui Dumnezeu.
E frumoasă doar virtutea care luptă ne-ncetat
Să se țină pân-la moarte ne-ntinată de păcat.
Să se țină pân-la moarte ne-ntinată de păcat.
Virtutea prețuiește-o, chiar și la cei vrăjmași,
Căci pe-a ei cale sfântă nu mulți duc a lor pași,
Păcatul osândește-l chiar și la cei de-ai tăi,
Cei ce iubesc păcatul nu-s prieteni buni - ci răi.
Căci pe-a ei cale sfântă nu mulți duc a lor pași,
Păcatul osândește-l chiar și la cei de-ai tăi,
Cei ce iubesc păcatul nu-s prieteni buni - ci răi.
Virtutea cea mai 'naltă nu e ce biruie-un păcat luptând,
Ci e virtutea ce păcatul
Demult nici nu-l mai are-n gând.
Ci e virtutea ce păcatul
Demult nici nu-l mai are-n gând.
Dacă virtutea nu lucrează e ca și cum ea nici n-ar fi,
Virtutea cea adevărată numai lucrând va străluci,
Numai făcând la alții bine virtutea va spori ca-n rai,
Doar faptele virtuții sfinte
Te dovedesc frumos c-o ai.
Virtutea cea adevărată numai lucrând va străluci,
Numai făcând la alții bine virtutea va spori ca-n rai,
Doar faptele virtuții sfinte
Te dovedesc frumos c-o ai.
Sufletul fără virtute e ființa cea mai rea,
Nici măcar un singur bine nu poți cere de la ea.
Nici măcar un singur bine nu poți cere de la ea.
Fiul meu iubit, virtutea s-o iubești și s-o înalți,
Ea te face-un dulce frate printre frații ceilalți,
Ea te face-un drag prieten prietenilor tăi iubiți
Și la urmă-o să te nalțe la părinții fericiți.
Ea te face-un dulce frate printre frații ceilalți,
Ea te face-un drag prieten prietenilor tăi iubiți
Și la urmă-o să te nalțe la părinții fericiți.
