Să-L laud pe Domnul meu

Să-L laud pe Domnul meu cu-ntreagă ființa,
E desfătarea sufletului meu,
Să-I fiu mulțumitor îmi e dorința,
Și să să rămân în Voia Lui mereu.

Noi jertfe pe altarul curăției
Să le aduc spre Slava lui Isus,
Căci El îmi e Izvorul bucuriei,
Ce mă ridică zi de zi mai sus.

Vreau să-L iubesc la fel ca altădată,
În armonia „Dragostei dintâi”
Și-nvățătura Lui cea minunată,
Să-mi fie al vieții căpătâi.

Căci Fără El, eu nu am fericire,
Și „cerul vieții” e acoperit,
De nori ce-aduc necaz, nemulțumire
Și-ngrijorări ce parcă n-au sfârșit.

Isus îmi e „Izvorul mângâierii”
În zile când îmi pare crucea grea,
El mă ascultă în tăcerea serii,
Căci numai Lui Îi spun durerea mea.

De-aceea-L laud, și-L voi lăuda întruna,
Cât glasul meu putere va avea;
Pe Împăratul veșnic totdeuna,
Să-L laud mereu va fi dorința mea.