O, nu-i de-ajuns credinței
Că m-am predat cândva,
Se cere pân-la moarte
Să nu mă las de ea.
Că m-am predat cândva,
Se cere pân-la moarte
Să nu mă las de ea.
O, nu-i de-ajuns nădejdii
Că m-am predat să lupt,
Ea trebuie să-mi crească
Mai tare, ne-ntrerupt.
Că m-am predat să lupt,
Ea trebuie să-mi crească
Mai tare, ne-ntrerupt.
O, nu-i de-ajuns iubirii
Că ei m-am dăruit,
Ci vasul meu s-o poarte
Mai rodnic si sfințit.
Că ei m-am dăruit,
Ci vasul meu s-o poarte
Mai rodnic si sfințit.
Și din adâncul vieții,
Spre ardere de tot,
Tot răul ce e-n mine,
Și binele să-l scot.
Spre ardere de tot,
Tot răul ce e-n mine,
Și binele să-l scot.
În setea nemaistinsă,
De-nalt și de frumos,
Să mi le-aduc Luminii
Prinos după prinos.
De-nalt și de frumos,
Să mi le-aduc Luminii
Prinos după prinos.
Să mai păstrez în mine,
Doar scrumul lor cel sfânt
Ca semn al ascultării,
Promisă-n legământ.
Doar scrumul lor cel sfânt
Ca semn al ascultării,
Promisă-n legământ.
O, nu-i de-ajuns credinței
Că m-am predat cândva,
Se cere pân-la moarte
Să nu mă las de ea.
Că m-am predat cândva,
Se cere pân-la moarte
Să nu mă las de ea.
O, nu-i de-ajuns nădejdii
Că m-am predat să lupt,
Ea trebuie să-mi crească
Mai tare, ne-ntrerupt.
Că m-am predat să lupt,
Ea trebuie să-mi crească
Mai tare, ne-ntrerupt.
O, nu-i de-ajuns iubirii
Că ei m-am dăruit,
Ci vasul meu s-o poarte
Mai rodnic si sfințit.
Că ei m-am dăruit,
Ci vasul meu s-o poarte
Mai rodnic si sfințit.
Și din adâncul vieții,
Spre ardere de tot,
Tot răul ce e-n mine,
Și binele să-l scot.
Spre ardere de tot,
Tot răul ce e-n mine,
Și binele să-l scot.
În setea nemaistinsă,
De-nalt și de frumos,
Să mi le-aduc Luminii
Prinos după prinos.
De-nalt și de frumos,
Să mi le-aduc Luminii
Prinos după prinos.
Să mai păstrez în mine,
Doar scrumul lor cel sfânt
Ca semn al ascultării,
Promisă-n legământ.
Doar scrumul lor cel sfânt
Ca semn al ascultării,
Promisă-n legământ.