Mi-ai cântat cu glas de lacrimi

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
Alinându-mi cu-al tău cântec, lacrima ivită'n gene…
Și mi-ai plâns înfiorată, cântecele duioșiei,
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei.

Mi-ai citit în ceasuri sfinte, din Cazanii și Scriptură,
A lui Dumnezeu iubire, ele'n inimă-mi crescură.
În singurătatea serii, luminat de raza lunii,
M-ai făcut să simt puterea, și odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi, te-am văzut plângând pe tine,
Și de-atuncea port durerea, altora și eu în mine.
Pentru adevăr întruna, te-am văzut fără de teamă,
Și de-atunci știu c-adevărul, e curaj și luptă, mamă.

A trecut în urmă vremea, și'ntr-o toamnă grea târzie,
M-a răpit de lângă tine, lumea largă și pustie.
Ai vărsat atunci amare, mii de lacrimi în năframă,
Și cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură.
Dar din mii de lucruri scumpe, de ființe și de nume,
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită'n lume.

Astăzi tot străin și singur, și departe sunt de casă,
Dar sunt fericit măicuță, c-azi și tu ești credincioasă.
Și că știu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
Mâna Lui să-ți șteargă ochii, de-orice lacrimi de durere.
Să-ți văd chipul totdeauna, luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.