Mânia mea nerăstignită,
Mă biruiește uneori,
Și-oricât ar fi de-ndreptățită,
Mă jefuiește de comori.
Mă biruiește uneori,
Și-oricât ar fi de-ndreptățită,
Mă jefuiește de comori.
Și-atunci vii, Doamne, Tu, cu harul,
Croindu-mi căi de izbăviri,
Pășind măreț peste hotarul,
Nerăstignitei mele firi.
Croindu-mi căi de izbăviri,
Pășind măreț peste hotarul,
Nerăstignitei mele firi.
Statornic când Te văd pe Tine,
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
O, pururi am nevoie, Doamne,
Să fiu albit în Jertfa Ta.
Greșeala mea mai mult Te-ndeamnă,
A mă iubi, a mă ierta.
Să fiu albit în Jertfa Ta.
Greșeala mea mai mult Te-ndeamnă,
A mă iubi, a mă ierta.
Rămâne veșnic adevărul,
Cuvântului ce-ai spus odat'
„Nu trebuie decât piciorul,
Să-și spele cel ce s-a scăldat.”
Cuvântului ce-ai spus odat'
„Nu trebuie decât piciorul,
Să-și spele cel ce s-a scăldat.”
Ce la-ndemână-Ți este apa!
Te-apleci peste greșeala mea,
Și-mi iei cu simplitate talpa,
Spălând tot praful de pe ea.
Te-apleci peste greșeala mea,
Și-mi iei cu simplitate talpa,
Spălând tot praful de pe ea.
Statornic când Te văd pe Tine,
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
Tu știi că din al vieții umblet,
La Tine-am să mă-ntorc murdar.
„Nu e nimic!” Îmi spui cu zâmbet:
„Bine că vii la Mine iar!”.
La Tine-am să mă-ntorc murdar.
„Nu e nimic!” Îmi spui cu zâmbet:
„Bine că vii la Mine iar!”.
Mânia mea nerăstignită,
Mă biruiește uneori,
Și-oricât ar fi de-ndreptățită,
Mă jefuiește de comori.
Mă biruiește uneori,
Și-oricât ar fi de-ndreptățită,
Mă jefuiește de comori.
Și-atunci vii, Doamne, Tu, cu harul,
Croindu-mi căi de izbăviri,
Pășind măreț peste hotarul,
Nerăstignitei mele firi.
Croindu-mi căi de izbăviri,
Pășind măreț peste hotarul,
Nerăstignitei mele firi.
Statornic când Te văd pe Tine,
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
O, pururi am nevoie, Doamne,
Să fiu albit în Jertfa Ta.
Greșeala mea mai mult Te-ndeamnă,
A mă iubi, a mă ierta.
Să fiu albit în Jertfa Ta.
Greșeala mea mai mult Te-ndeamnă,
A mă iubi, a mă ierta.
Rămâne veșnic adevărul,
Cuvântului ce-ai spus odat'
„Nu trebuie decât piciorul,
Să-și spele cel ce s-a scăldat.”
Cuvântului ce-ai spus odat'
„Nu trebuie decât piciorul,
Să-și spele cel ce s-a scăldat.”
Ce la-ndemână-Ți este apa!
Te-apleci peste greșeala mea,
Și-mi iei cu simplitate talpa,
Spălând tot praful de pe ea.
Te-apleci peste greșeala mea,
Și-mi iei cu simplitate talpa,
Spălând tot praful de pe ea.
Statornic când Te văd pe Tine,
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
Că nu ții seama de greșeli,
Îmi umplu fața de rușine,
Când văd în haru-Ți cum mă speli.
Tu știi că din al vieții umblet,
La Tine-am să mă-ntorc murdar.
„Nu e nimic!” Îmi spui cu zâmbet:
„Bine că vii la Mine iar!”.
La Tine-am să mă-ntorc murdar.
„Nu e nimic!” Îmi spui cu zâmbet:
„Bine că vii la Mine iar!”.
