În dragoste e totul nou,
În ea nu-i plictiseală.
E-al cerului sfințit ecou,
Lumina ei nu-nșeală!
În ea nu-i plictiseală.
E-al cerului sfințit ecou,
Lumina ei nu-nșeală!
Dumnezeu e Iubire,
Și iubirea-i foc!
Cine-o are-n trăire,
Va sfinți orice loc!
Și iubirea-i foc!
Cine-o are-n trăire,
Va sfinți orice loc!
Iubirea-n duh, când o purtăm,
Și ea pe noi ne poartă;
Pe calea ei înaintăm
Spre-a veșniciei poartă.
Și ea pe noi ne poartă;
Pe calea ei înaintăm
Spre-a veșniciei poartă.
Când cerul dragostei-i senin,
Lumina ei sporește.
În ea nimic din ce-i străin
Nu-ncape, nu sporește!
Lumina ei sporește.
În ea nimic din ce-i străin
Nu-ncape, nu sporește!
Cu cât iubirea crește-n noi,
Ne-asemănăm în toate.
E stins-al luptelor șuvoi,
Suntem în unitate!
Ne-asemănăm în toate.
E stins-al luptelor șuvoi,
Suntem în unitate!
S-aducem jertfă necurmat,
Prin viață și cântare,
Lui Dumnezeu Cel Minunat
Iubire-n închinare!
Prin viață și cântare,
Lui Dumnezeu Cel Minunat
Iubire-n închinare!
În dragoste e totul nou,
În ea nu-i plictiseală.
E-al cerului sfințit ecou,
Lumina ei nu-nșeală!
În ea nu-i plictiseală.
E-al cerului sfințit ecou,
Lumina ei nu-nșeală!
Dumnezeu e Iubire,
Și iubirea-i foc!
Cine-o are-n trăire,
Va sfinți orice loc!
Și iubirea-i foc!
Cine-o are-n trăire,
Va sfinți orice loc!
Iubirea-n duh, când o purtăm,
Și ea pe noi ne poartă;
Pe calea ei înaintăm
Spre-a veșniciei poartă.
Și ea pe noi ne poartă;
Pe calea ei înaintăm
Spre-a veșniciei poartă.
Când cerul dragostei-i senin,
Lumina ei sporește.
În ea nimic din ce-i străin
Nu-ncape, nu sporește!
Lumina ei sporește.
În ea nimic din ce-i străin
Nu-ncape, nu sporește!
Cu cât iubirea crește-n noi,
Ne-asemănăm în toate.
E stins-al luptelor șuvoi,
Suntem în unitate!
Ne-asemănăm în toate.
E stins-al luptelor șuvoi,
Suntem în unitate!
S-aducem jertfă necurmat,
Prin viață și cântare,
Lui Dumnezeu Cel Minunat
Iubire-n închinare!
Prin viață și cântare,
Lui Dumnezeu Cel Minunat
Iubire-n închinare!