Hrist! Pentru cei ce lâncezesc Cuvântul Tău e rouă
E stropul sfânt, dumnezeiesc, nu ni-L închide nouă!
Din mândri nori să-L lași pe flori,
Ca toate către Soare să crească roditoare.
E stropul sfânt, dumnezeiesc, nu ni-L închide nouă!
Din mândri nori să-L lași pe flori,
Ca toate către Soare să crească roditoare.
Cuvântul Tău e bici de foc ce sparge orice stâncă,
El arde-n inimă, pe loc, o stricăciune-adâncă.
Să lași mereu, Cuvântul Tău
Păcatul să-l stârpească, să-l ardă ca pe-o iască.
El arde-n inimă, pe loc, o stricăciune-adâncă.
Să lași mereu, Cuvântul Tău
Păcatul să-l stârpească, să-l ardă ca pe-o iască.
Cuvântul Tău e stea pe mări, pe rătăciți deșteaptă
Și din întinse depărtări spre Domnul îi îndreaptă.
O, stea ce-nvingi, să nu te stingi,
Pătrunde pân' la mine și ia-mă-n cer la Tine!
Și din întinse depărtări spre Domnul îi îndreaptă.
O, stea ce-nvingi, să nu te stingi,
Pătrunde pân' la mine și ia-mă-n cer la Tine!
Hrist! Pentru cei ce lâncezesc Cuvântul Tău e rouă
E stropul sfânt, dumnezeiesc, nu ni-L închide nouă!
Din mândri nori să-L lași pe flori,
Ca toate către Soare să crească roditoare.
E stropul sfânt, dumnezeiesc, nu ni-L închide nouă!
Din mândri nori să-L lași pe flori,
Ca toate către Soare să crească roditoare.
Cuvântul Tău e bici de foc ce sparge orice stâncă,
El arde-n inimă, pe loc, o stricăciune-adâncă.
Să lași mereu, Cuvântul Tău
Păcatul să-l stârpească, să-l ardă ca pe-o iască.
El arde-n inimă, pe loc, o stricăciune-adâncă.
Să lași mereu, Cuvântul Tău
Păcatul să-l stârpească, să-l ardă ca pe-o iască.
Cuvântul Tău e stea pe mări, pe rătăciți deșteaptă
Și din întinse depărtări spre Domnul îi îndreaptă.
O, stea ce-nvingi, să nu te stingi,
Pătrunde pân' la mine și ia-mă-n cer la Tine!
Și din întinse depărtări spre Domnul îi îndreaptă.
O, stea ce-nvingi, să nu te stingi,
Pătrunde pân' la mine și ia-mă-n cer la Tine!
