A fi singur, - este răul cel mai mare cu putință,
Numai pentru cei ce-n inimi n-au iubire și credință,
Însă omul care are dulce-n inimă lumina
În singurătate află bucuria și hodina.
Numai pentru cei ce-n inimi n-au iubire și credință,
Însă omul care are dulce-n inimă lumina
În singurătate află bucuria și hodina.
Lacrimile mai amare sunt acele revărsate
Nu-n afară, ci-n lăuntru,
Nu-n târg, - ci-n singurătate,
Nu de răul cel din alții - ci de răul cel din sine
- Dacă plânge omul sincer,
Atunci plânge omul bine.
Nu-n afară, ci-n lăuntru,
Nu-n târg, - ci-n singurătate,
Nu de răul cel din alții - ci de răul cel din sine
- Dacă plânge omul sincer,
Atunci plânge omul bine.
Omul la necaz nu-și află nici părinte
Și nici casă,
Și nici țară primitoare
Și nici față prietenoasă,
Numai dragostea e prieten cu cel necăjit pe lume,
Numai ea nu obosește să-l ajute și îndrume.
Și nici casă,
Și nici țară primitoare
Și nici față prietenoasă,
Numai dragostea e prieten cu cel necăjit pe lume,
Numai ea nu obosește să-l ajute și îndrume.
Dacă anii vieții tale ți s-au scurs prea în zadar,
Atunci plânsul amintirii ți-e într-adevăr amar,
Dar când anii vieții tale ți-au fost plini
De-un sfânt folos
Atunci și singurătatea ți-este ca un cer frumos.
Atunci plânsul amintirii ți-e într-adevăr amar,
Dar când anii vieții tale ți-au fost plini
De-un sfânt folos
Atunci și singurătatea ți-este ca un cer frumos.
La nevoie, face omul ce nici nu gândea că poate
- Vai de-acela ce ajunge singur și lipsit de toate!
- Vai de-acela ce ajunge singur și lipsit de toate!
Puțini cred în lumea asta starea omului zdrobit
De aceea amărâtul este prea puțin iubit.
De aceea amărâtul este prea puțin iubit.
Trecătoarea slavă-a lumii cere mult
Și dă puțin,
Singur ești în bucurie, singur și-n eternul chin,
Doar umblarea cu-nțelepții, cere-un strop
Și dă-o vecie
După-o clipă de-ntristare - nesfârșita bucurie.
Și dă puțin,
Singur ești în bucurie, singur și-n eternul chin,
Doar umblarea cu-nțelepții, cere-un strop
Și dă-o vecie
După-o clipă de-ntristare - nesfârșita bucurie.
Un stăpân sau un părinte
Nu plâng singuri niciodată,
Plâng cu ei și-acei a căror soartă e de-a lor legată.
Nu plâng singuri niciodată,
Plâng cu ei și-acei a căror soartă e de-a lor legată.
Dacă n-ar fi nori, adesea nu ne-am bucura de soare,
Fără lacrimi, n-am cunoaște bucuria ce preț are.
Fără lacrimi, n-am cunoaște bucuria ce preț are.
Dintr-o apă-ndepărtată nu-ți stingi focu-apropiat,
- Vezi să fii cât mai aproape când cel drag
E-ndurerat.
- Vezi să fii cât mai aproape când cel drag
E-ndurerat.
Plantele iubirii trebuiesc udate
Deseori cu lacrimi în ascuns vărsate.
Deseori cu lacrimi în ascuns vărsate.
A fi singur, - este răul cel mai mare cu putință,
Numai pentru cei ce-n inimi n-au iubire și credință,
Însă omul care are dulce-n inimă lumina
În singurătate află bucuria și hodina.
Numai pentru cei ce-n inimi n-au iubire și credință,
Însă omul care are dulce-n inimă lumina
În singurătate află bucuria și hodina.
Lacrimile mai amare sunt acele revărsate
Nu-n afară, ci-n lăuntru,
Nu-n târg, - ci-n singurătate,
Nu de răul cel din alții - ci de răul cel din sine
- Dacă plânge omul sincer,
Atunci plânge omul bine.
Nu-n afară, ci-n lăuntru,
Nu-n târg, - ci-n singurătate,
Nu de răul cel din alții - ci de răul cel din sine
- Dacă plânge omul sincer,
Atunci plânge omul bine.
Omul la necaz nu-și află nici părinte
Și nici casă,
Și nici țară primitoare
Și nici față prietenoasă,
Numai dragostea e prieten cu cel necăjit pe lume,
Numai ea nu obosește să-l ajute și îndrume.
Și nici casă,
Și nici țară primitoare
Și nici față prietenoasă,
Numai dragostea e prieten cu cel necăjit pe lume,
Numai ea nu obosește să-l ajute și îndrume.
Dacă anii vieții tale ți s-au scurs prea în zadar,
Atunci plânsul amintirii ți-e într-adevăr amar,
Dar când anii vieții tale ți-au fost plini
De-un sfânt folos
Atunci și singurătatea ți-este ca un cer frumos.
Atunci plânsul amintirii ți-e într-adevăr amar,
Dar când anii vieții tale ți-au fost plini
De-un sfânt folos
Atunci și singurătatea ți-este ca un cer frumos.
La nevoie, face omul ce nici nu gândea că poate
- Vai de-acela ce ajunge singur și lipsit de toate!
- Vai de-acela ce ajunge singur și lipsit de toate!
Puțini cred în lumea asta starea omului zdrobit
De aceea amărâtul este prea puțin iubit.
De aceea amărâtul este prea puțin iubit.
Trecătoarea slavă-a lumii cere mult
Și dă puțin,
Singur ești în bucurie, singur și-n eternul chin,
Doar umblarea cu-nțelepții, cere-un strop
Și dă-o vecie
După-o clipă de-ntristare - nesfârșita bucurie.
Și dă puțin,
Singur ești în bucurie, singur și-n eternul chin,
Doar umblarea cu-nțelepții, cere-un strop
Și dă-o vecie
După-o clipă de-ntristare - nesfârșita bucurie.
Un stăpân sau un părinte
Nu plâng singuri niciodată,
Plâng cu ei și-acei a căror soartă e de-a lor legată.
Nu plâng singuri niciodată,
Plâng cu ei și-acei a căror soartă e de-a lor legată.
Dacă n-ar fi nori, adesea nu ne-am bucura de soare,
Fără lacrimi, n-am cunoaște bucuria ce preț are.
Fără lacrimi, n-am cunoaște bucuria ce preț are.
Dintr-o apă-ndepărtată nu-ți stingi focu-apropiat,
- Vezi să fii cât mai aproape când cel drag
E-ndurerat.
- Vezi să fii cât mai aproape când cel drag
E-ndurerat.
Plantele iubirii trebuiesc udate
Deseori cu lacrimi în ascuns vărsate.
Deseori cu lacrimi în ascuns vărsate.
