Despre Carte

Fiul meu, de vrei ca veșnic fericirea să-ți adui,
Pe a inimii tăbliță scrie-ți sfatul ce ți-l spui:
Nu lăsa de-acum să treacă nici o zi să nu citești
Cartea-nțelepciunii vieții, Cartea Tainei omenești,
Căci ea-i degetul puternic al poruncilor ce sunt
Mai de preț ca să le-asculte orice om de pe pământ.

Sfatul cărții începute tu mereu învață-a-l cere,
Căci în ea găsești lumină, călăuză și putere.

Fiii mei, întotdeauna și prin vorbă și prin faptă,
Prețuiți, urmați și țineți calea-nțelepciunii dreaptă,
Căci de când e omu-n lume și Cuvântul se vestește,
Viața fericită-i plata celui care-L prețuiește,
Însă plata celor care i-au nesocotit mustrarea
A fost totdeauna moartea și osânda și pierzarea.

Nu disprețui Cuvântul niciodată-n nici un fel,
Dacă-L lepezi tu pe Dânsul, te va lepăda și El.

După sfatul Cărții Bune tu îndreaptă-ți viața toată,
Să nu cauți să-i strâmbi tu calea după viața ta stricată,
Cum fac unii care-n urmă cad pe veșnicia toată
În pierzarea meritată.

În a lumii noapte lungă Cartea ca un Far s-o ai:
Călăuză și Lumină și Putere către Rai.

Cînd îți va vorbi Cuvântul, ține-ți sufletul deschis,
Dac-alungi pe cel ce-ți spune, calci pe Cel ce L-a trimis.

Ca de-un înțelept ascultă de al Cărții bune fel:
Când nesocotești Cuvântul, uiți al mântuirii Țel.

Fiul meu, tu crede-n totul tot Cuvântul Cărții Sfinte!
Căci în ea e Adevărul și în Urmă și 'Nainte;
Crede-a lui făgăduințe, căci de când pe cer sunt stele,
N-a fost înșelat nici unul care s-a-ncrezut în ele.

Omul nou se zămislește,
Se hrănește și trăiește
Prin al Cărților Cuvânt.
- Fericit cine-l dorește
Că-n el crește și rodește
Întărit pe drumul strâmt.

Cuvintele înțelepțești
Prin fapta ta să le cinstești,
Căci numai dacă le vorbești,
Cu-a lor știință te fălești
Și spre osândă te-amăgești.

Lumina cărărilor tale,
Puterea curatului gînd
Și scutul de-ți este pe cale
Cuvântul Dreptății oricând,
Comoara răsplăților sale
Afla-vei la capăt curând.

În Cuvântul Drept e totul limpede și-ntreg așa,
Că nu-i nimeni să mai poată pune sau lua ceva,
Nu-i nimic să mai lipsească, nu-i nimic de scos din El,
Tot e spus așa cum este,
Nu-i nimic să fie-altfel.
Cel Desăvârșit Și-arată - ca în toate câte sunt! -
Marea Lui desăvârșire și-n frumosul Său Cuvânt!

Cuvântul Dreptului ascultă-L
Și-ntoarce astăzi până poți,
Pe viață nu e sigur nimeni,
Pe moarte pot fi siguri toți.

Curăția și Frumsețea stau în gândul luminos,
El e tot ce-a fost vreodată sau mai poate fi frumos;
Tot ce s-a creat de veacuri mai înalt și mai curat,
Numai dragostea, credința și lumina lui le-au dat.

Chemarea Cărții Bune curând o să apună,
Ecouri tot mai slabe în lume-acum răsună;
Câți n-o primesc, pieri-vor umblând cu disperare,
Nefericiți prin crezuri și cărți înșelătoare.

Cartea înțeleaptă este prietenul cel mai aproape,
Din oricare-ncurcătură glasul ei o să mă scape,
Din oricare întuneric ei îi cer să-mi dea lumină -
Și ea-n orice încercare mă va îndruma senină.

Cărții Bune vreau oriunde să-i arăt credincioșie,
Eu să-i fiu ei bun prieten, ea un bun prieten mie,
Eu să-i spun a mele temeri,
Ea să-mi spună-a ei cuvinte,
Braț la braț mergând alături
Pe cărarea cea cuminte.

Cartea-nțelepciunii-mi fie
Hrana sufletului meu,
Pâinea mea
Și Apa vie,
Dorul inimii mereu;
După ea să-mi fie foame,
După ea să-mi fie dor,
După ea să-mi fie sete
- Până-n veacul viitor.

Să-mi culeg din Cartea Bună al vieții sfânt nectar,
Cum albina își culege scumpul fagurului har;
Să mă îndulcesc cu mierea sfântului Cuvânt din ea,
Ca să poată fi plăcută tuturor umblarea mea.

Să citesc în Cartea Bună cât mai mult
Și cât mai bine,
Lepădând tot ce-osândește dreptul ei cuvânt în mine,
Și-mplinind tot ce dorește ea să împlinesc mereu -
Numai astfel voi ajunge fericit și vrednic eu.

Toate cărțile din lume au o soartă trecătoare,
Cartea Bună însă este Una, veșnică și tare;
Ea în veac nu se-nvechește,
Ea în veac e neclintită,
Căci în ea-i Cuvântul Veșnic
Și Viața Nesfârșită.

Cartea Bună o deschide
Să-nveți gândul cel frumos.
Lasă Cartea și gândește să-l trăiești mai luminos.
În zadar întrebi Cuvântul dacă nu-l și împlinești:
Ceea ce cunoști se cere neapărat să și trăiești.

Nu te înșela tu care ocolești sau schimbi Cuvântul,
Să nu crezi că scapi de-osândă ocolindu-l
Sau schimbându-l.
Ci-ndoit o să te-apese acest fapt la Judecată:
Și călcarea și stricarea Dreptului
E-nfricoșată!

Cartea Dreptului e-oglinda cea mai clară și curată,
În ea fiecare vede fața lui adevărată;
Uită-te în ea întruna, suflete, și-ndreaptă bine
Tot ce judecă și mustră și-osândește ea la tine.

Cartea Dreptului e sfatul cel mai nepărtinitor,
Ea arată și răsplata și osânda tuturor;
Ea nu cruță pe nici unul, ea n-acopere nimic,
Ea e pentru toți aceeași, fie mare, fie mic.

Cărții Dreptului supune-ți gândul tău și voia ta,
Cartea Dreptului întreab-o
Și ascult-o - nu uita!
În ea-i viața și răsplata fericită - dac-o crezi
Și în ea-s și celelalte
Toate-ai, sigur, să le vezi.

Vezi ca nu cumva cititul Cărții Drepte
Pentru tine
Să ajungă doar o formă, doar a ști
- Dar făr-a ține;
Să nu semeni cu acela ce-n oglindă se privește
Și, plecând, își uită chipul:
Tot ce strânge - risipește.

Cu lumina dinainte să te-ndrepți spre cea de-acum,
Și cu cea de-acum spre mâine -
Astfel sui pe-al cinstei drum.
Fericit acel ce totul strânge-n mintea lui senină -
Viața lui înaintează din lumină-n mai lumină.

Când citim în Cartea Dreptului ori prea-nceți
Ori prea grăbiți,
Nu-nțelegem mare lucru, mereu suntem păgubiți.

Cercetează ca albina, adunând din floare-n floare,
A cuvintelor vieții hrană binefăcătoare.
După ce-ai citit, așează totu-n ordine cerească,
Numai astfel cele strânse
Vor putea să-ți folosească.

Tot ce afli-n Cartea Dreptului însușește-ți
Pentru tine.
Spune-ți: mie-mi sună asta,
Asta pentru mine este!…
Numai astfel o să-ți fie de folos a ei cuvinte,
Altfel vor rămâne-n gură,
Nu în inimă și-n minte.

Să nu ne mirăm că unii află-n Sfintele Scripturi
Rătăciri, îndemnuri slabe, sau te miri ce-nvățături;
Pe același câmp, o oaie caută iarbă lângă miel,
Cîinii iepuri,
Barza șarpe,
- Fiecare cum e el!

Precum boul ce mănâncă floarea galbenă de tei,
Știe numai ce e hrana, dar nu și parfumul ei,
Tot așa-i cel ce citește Cartea Bună ca pe-oricare:
Vede forma,
Dar nu simte și divina-i insuflare.

Când vreodată nu-nțelegem vreun cuvânt
Din Dreapta Carte,
S-o deschidem!…
Să ne ducă cugetarea mai departe.
S-o deschidem după-aceea…
Și vedem cum vine-o rază
Ce deodată înțelesul fericit ni-l luminează.

A citi mai des Cuvântul
Și-a deprinde-al Lui sfânt țel
Este a gândi cu Dreptul și a viețui cu El.

Să pătrunzi în Cartea Bună ca-ntr-o peșteră divină,
Unde numai cel ce-a scris-o ți-este singura lumină;
Doar călăuzit de gândul care-a inspirat-o toată
Afli frumuseți și taine cum nici nu bănuiai vreodată.

N-avem totdeauna harul de-a pătrunde în afund
Frumusețea și-Adevărul ce-n cuvântul scris s-ascund,
Dar când ne lipsește-acesta vom alege prea puțin,
Căci comorile lui rare în adâncul lui se țin.

Orice om ce nu-și îndrumă eul nepărtinitor
Deseori se face singur altora îndrumător,
Căci e mai ușor a spune altora îndemnul sfânt
Decât a umbla tu însuți înfrânat, cinstit și blând.

Cerul și pământul de-astăzi
Au să treacă ne-ndoios,
Dar în veci nu va să treacă
Sfânt Cuvântul luminos.

Această întreită lume ce Sus
Și Jos
Și-n Taină sunt,
Ar fi-ntuneric și-n orbire de n-ar fi Soarele-Cuvânt.

La Început ERA Cuvântul și El nemuritor era,
Nemuritor este Cuvântul
- Și cel ce-L crede este-așa.

A mărturisi Cuvântul semănând cu cei ce-ascultă,
E un semn de-nțelepciune
Și-nceput de roadă multă.

Caută și citește-n Cartea Dreptului cu ascultare:
Ceea ce nu-ți spune nimeni
Ea îți spune cu glas tare,
Ceea ce nu îndrăznește nici un prieten bun
Să-ți spună
Ea-ți va spune,
Să te-ndrepte numai pe cărarea bună.

Orice meserie cere muncă și învățătură;
Tot așa e și umblarea cu Cuvântul Bun în gură,
Și aceasta cere jertfă și-nzestrat cu fapte bune,
Cere muncă și trăire -
Fără ele n-ai ce spune!

Deschide Cartea ca să-nveți ce s-a gândit frumos,
Și-nchide Cartea să-l trăiești curat și luminos.

Chiar să porți o haină veche,
Cumpără-ți o carte bună;
Cartea Bună totdeauna cu lumină
Te-ncunună.