De n-ar fi harul Tău cel mare, iubitul meu Mântuitor,
Aș fi rămas în groapa-n care nu-s mângâieri, nici ajutor.
Aș fi rămas în groapa-n care nu-s mângâieri, nici ajutor.
De n-ar fi har, slăvitul har,
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar;
De n-ar fi har, de n-ar fi har,
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar.
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar;
De n-ar fi har, de n-ar fi har,
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar.
De n-ar fi dragostea de Tată spre mine, fiul cel pierdut,
Aș fi pierit și niciodată salvarea n-aș fi cunoscut.
Aș fi pierit și niciodată salvarea n-aș fi cunoscut.
De n-ar fi mantia-ndurării, veșmântul sufletului meu,
Aș plânge plânsul disperării fără răspuns când chinu-i greu.
Aș plânge plânsul disperării fără răspuns când chinu-i greu.
De n-ar fi jertfa Ta, Isuse, și sângele Tău scump vărsat,
Aș fi purtat pe totdeauna osânda pentru-al meu păcat.
Aș fi purtat pe totdeauna osânda pentru-al meu păcat.
De n-ar fi harul Tău cel mare, iubitul meu Mântuitor,
Aș fi rămas în groapa-n care nu-s mângâieri, nici ajutor.
Aș fi rămas în groapa-n care nu-s mângâieri, nici ajutor.
De n-ar fi har, slăvitul har,
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar;
De n-ar fi har, de n-ar fi har,
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar.
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar;
De n-ar fi har, de n-ar fi har,
Aș fi pierdut și-aș plânge în zadar.
De n-ar fi dragostea de Tată spre mine, fiul cel pierdut,
Aș fi pierit și niciodată salvarea n-aș fi cunoscut.
Aș fi pierit și niciodată salvarea n-aș fi cunoscut.
De n-ar fi mantia-ndurării, veșmântul sufletului meu,
Aș plânge plânsul disperării fără răspuns când chinu-i greu.
Aș plânge plânsul disperării fără răspuns când chinu-i greu.
De n-ar fi jertfa Ta, Isuse, și sângele Tău scump vărsat,
Aș fi purtat pe totdeauna osânda pentru-al meu păcat.
Aș fi purtat pe totdeauna osânda pentru-al meu păcat.
