De-ai învățat să cânți iubirea,
Aici, în veacul prihănit;
O vei cânta și-n veșnicie,
Mai plin și mai desăvârșit!
Mai acordată în lumină,
A vieții harfă-atunci ți-o fi;
Și mai fierbinte armonia,
În corzile-i va străluci!
Aici, în veacul prihănit;
O vei cânta și-n veșnicie,
Mai plin și mai desăvârșit!
Mai acordată în lumină,
A vieții harfă-atunci ți-o fi;
Și mai fierbinte armonia,
În corzile-i va străluci!
De-ai cântat să 'nalți iubirea,
Acum, în lumea celui rău,
Mai mult va străluci dincolo,
Cununa ei pe capul tău!
Mai înțeleasă-i va fi taina,
Și chipu-i alb - veșmânt de nea;
Și mai frumoasă fi-va-n totul,
Când fără văl o vei vedea!
Acum, în lumea celui rău,
Mai mult va străluci dincolo,
Cununa ei pe capul tău!
Mai înțeleasă-i va fi taina,
Și chipu-i alb - veșmânt de nea;
Și mai frumoasă fi-va-n totul,
Când fără văl o vei vedea!
De-ai ostenit să-mparți iubirea,
Aici, în lumea de dureri;
O vei primi-nmiit în Țara,
Nemaisfârșitei primăveri.
Căci tot ce-ai dat pentru iubire,
E foc preasfânt ce te-a aprins;
Topit vei fi pe veșnicie,
În firea ei de necuprins!
Aici, în lumea de dureri;
O vei primi-nmiit în Țara,
Nemaisfârșitei primăveri.
Căci tot ce-ai dat pentru iubire,
E foc preasfânt ce te-a aprins;
Topit vei fi pe veșnicie,
În firea ei de necuprins!
De-ai învățat să cânți iubirea,
Aici, în veacul prihănit;
O vei cânta și-n veșnicie,
Mai plin și mai desăvârșit!
Mai acordată în lumină,
A vieții harfă-atunci ți-o fi;
Și mai fierbinte armonia,
În corzile-i va străluci!
Aici, în veacul prihănit;
O vei cânta și-n veșnicie,
Mai plin și mai desăvârșit!
Mai acordată în lumină,
A vieții harfă-atunci ți-o fi;
Și mai fierbinte armonia,
În corzile-i va străluci!
De-ai cântat să 'nalți iubirea,
Acum, în lumea celui rău,
Mai mult va străluci dincolo,
Cununa ei pe capul tău!
Mai înțeleasă-i va fi taina,
Și chipu-i alb - veșmânt de nea;
Și mai frumoasă fi-va-n totul,
Când fără văl o vei vedea!
Acum, în lumea celui rău,
Mai mult va străluci dincolo,
Cununa ei pe capul tău!
Mai înțeleasă-i va fi taina,
Și chipu-i alb - veșmânt de nea;
Și mai frumoasă fi-va-n totul,
Când fără văl o vei vedea!
De-ai ostenit să-mparți iubirea,
Aici, în lumea de dureri;
O vei primi-nmiit în Țara,
Nemaisfârșitei primăveri.
Căci tot ce-ai dat pentru iubire,
E foc preasfânt ce te-a aprins;
Topit vei fi pe veșnicie,
În firea ei de necuprins!
Aici, în lumea de dureri;
O vei primi-nmiit în Țara,
Nemaisfârșitei primăveri.
Căci tot ce-ai dat pentru iubire,
E foc preasfânt ce te-a aprins;
Topit vei fi pe veșnicie,
În firea ei de necuprins!
