Curăția

Curăția e veșmântul cel ceresc care-l primim
Când spre Bine prin credință ne predăm și ne-nnoim,
Ea-i veșmântul de lumină care primul om l-avea
Când umbla prin raiul dulce, înainte de-a cădea.

Curăția-i frumusețea care-o au numai acei
Ce se spală-n apa cinstei - și rămân în cursul ei.

Curăția e podoaba sufletelor credincioase
Ce prin Adevăr se-mbracă în virtuțile frumoase.

Curăția e lumina ce străluce-ntotdeauna
Peste capetele care le așteaptă-n cer cununa.

Curăția e puterea sufletelor în ispită
Când se luptă să-și păstreze dragostea nepângărită.

Curăția este cinstea celui care se păstrează
Și se luptă, din credință și iubire să nu cază.

Curăția este jertfa cea mai sfântă ce-o aduce
Cel nevinovat ce-și poartă greaua căsniciei cruce.

Curăția e cântarea cea mai dulce și frumoasă
Ce-o aduce peste casă o soție credincioasă.

Curăția este prețul fără care nu se poate
Ca să intre niciodată soții-n Veșnica Cetate.

Curăția în iubire, curăția în credință,
Se câștigă și păstrează mai frumos, - prin suferință.

Orice suflet ce dorește mântuirea-n veșnicie
Știe că în cer nu merge nimeni fără curăție.

Frumusețea curăției și-a căminului pretinde
Curăția mâinii care după-a soțului se-ntinde.

Orișice virtute sfântă să se-mbrace-n curăție,
Dacă vrea desăvârșită și statornică să fie.

Cea mai dulce trăsătură a frumseții sufletești
Este curăția-n care ochii fratelui privești.

Suferința strigă, veselia cântă,
Numai curăția arde - nu cuvântă…
- Fiul meu dorește-o, ea întotdeauna
Fie-ne-ntreită frunților cununa.