Cu cât mă-mpărtășesc din soare,
Mi-e mai străină noaptea mea,
Dar după fiecare seară
Re-ntoarcerea mi-e tot mai grea.
Din ce mă nalț mai sus cu Tine,
Cobor tot mai puțin spre lut,
Dar după fiece cântare,
Mi-e sufletul tot mai tăcut.
Mi-e mai străină noaptea mea,
Dar după fiecare seară
Re-ntoarcerea mi-e tot mai grea.
Din ce mă nalț mai sus cu Tine,
Cobor tot mai puțin spre lut,
Dar după fiece cântare,
Mi-e sufletul tot mai tăcut.
Din ce m-apropii de plecare,
Simt mai ușor oricare pas,
Dar după fiece răbdare,
Sunt mai puțin ce-am mai rămas.
Cu cât am mers mai singuratic,
Simt vorbele tot mai pustii,
Dar după orice despărțire,
Iubirile mi-s tot mai vii.
Simt mai ușor oricare pas,
Dar după fiece răbdare,
Sunt mai puțin ce-am mai rămas.
Cu cât am mers mai singuratic,
Simt vorbele tot mai pustii,
Dar după orice despărțire,
Iubirile mi-s tot mai vii.
Cu eul mistuit de patimi,
Despătimind, am ispășit,
Dar din cenușa strălucită
Un eu ceresc mi-am înnoit,
Iar astăzi când sfârșesc urcușul
Și nu mai am să lupt nicicând,
Îmi pare parcă rău, Isuse:
Ce fericit eram luptând!
Despătimind, am ispășit,
Dar din cenușa strălucită
Un eu ceresc mi-am înnoit,
Iar astăzi când sfârșesc urcușul
Și nu mai am să lupt nicicând,
Îmi pare parcă rău, Isuse:
Ce fericit eram luptând!
Cu cât mă-mpărtășesc din soare,
Mi-e mai străină noaptea mea,
Dar după fiecare seară
Re-ntoarcerea mi-e tot mai grea.
Din ce mă nalț mai sus cu Tine,
Cobor tot mai puțin spre lut,
Dar după fiece cântare,
Mi-e sufletul tot mai tăcut.
Mi-e mai străină noaptea mea,
Dar după fiecare seară
Re-ntoarcerea mi-e tot mai grea.
Din ce mă nalț mai sus cu Tine,
Cobor tot mai puțin spre lut,
Dar după fiece cântare,
Mi-e sufletul tot mai tăcut.
Din ce m-apropii de plecare,
Simt mai ușor oricare pas,
Dar după fiece răbdare,
Sunt mai puțin ce-am mai rămas.
Cu cât am mers mai singuratic,
Simt vorbele tot mai pustii,
Dar după orice despărțire,
Iubirile mi-s tot mai vii.
Simt mai ușor oricare pas,
Dar după fiece răbdare,
Sunt mai puțin ce-am mai rămas.
Cu cât am mers mai singuratic,
Simt vorbele tot mai pustii,
Dar după orice despărțire,
Iubirile mi-s tot mai vii.
Cu eul mistuit de patimi,
Despătimind, am ispășit,
Dar din cenușa strălucită
Un eu ceresc mi-am înnoit,
Iar astăzi când sfârșesc urcușul
Și nu mai am să lupt nicicând,
Îmi pare parcă rău, Isuse:
Ce fericit eram luptând!
Despătimind, am ispășit,
Dar din cenușa strălucită
Un eu ceresc mi-am înnoit,
Iar astăzi când sfârșesc urcușul
Și nu mai am să lupt nicicând,
Îmi pare parcă rău, Isuse:
Ce fericit eram luptând!
