Coboară ziua-n asfințit

Coboară ziua-n spre-asfințit,
Ca viața-n bătrânețe,
Lumina-i trece liniștit
Spre-o altă tinerețe.
Crezând aceleiași porunci
Ce le-a-ntocmit cărare,
Trec toate - urmând mereu de-atunci
Eterna ascultare.

Nici unele nu stau din drum,
Nici nu se-abat din cale,
Ci toate țin ca-ntâi și-acum
Porunca voii Sale!
Urmează după noapte zi
Și iarnă după vară,
Merg toate-toate cum ar fi
Întâia zi și seară…

Învață-mă, firesc amurg,
Eternele povețe,
Prin care zilele să-mi scurg
Spre-o sfântă tinerețe.
Și când cu-n ultim asfințit
Viața mea-nceta-va,
Să-i moștenesc desăvârșit
Nemaiapusă slava.