Când harfa ta îți amutește,
O, cântărețule, să știi:
Ești biruit și te pândește
Cumplitul gol din nopți pustii…
O, cântărețule, să știi:
Ești biruit și te pândește
Cumplitul gol din nopți pustii…
Ești ca fântâna fără apă
Și ca statuia-nțepenit:
La tine nu se mai adapă
Cel ars de sete și trudit
Și ca statuia-nțepenit:
La tine nu se mai adapă
Cel ars de sete și trudit
Nu-și mai găsește alinare
Cel săgetat de suferinți;
Nici mângâieri, nici ușurare,
În scrâșnetele lui de dinți.
Cel săgetat de suferinți;
Nici mângâieri, nici ușurare,
În scrâșnetele lui de dinți.
Tu ești înfrânt, o, cântărețe,
Când glasul tău a amuțit.
Și-atrăgătoarea frumusețe
De ochii tăi s-a despărțit…
Când glasul tău a amuțit.
Și-atrăgătoarea frumusețe
De ochii tăi s-a despărțit…
Căci viața ta e doar cântarea;
Ea-i darul ce ți-a fost adus,
Prin ea tu ți-ai făcut intrarea,
În slujba Domnului Isus.
Ea-i darul ce ți-a fost adus,
Prin ea tu ți-ai făcut intrarea,
În slujba Domnului Isus.
O, dacă taci, trăiești înfrângeri
Și chinuri de neîndurat;
În suflet totdeauna sângeri
Și trupu-n neguri ți-e-mbrăcat.
Și chinuri de neîndurat;
În suflet totdeauna sângeri
Și trupu-n neguri ți-e-mbrăcat.
Cântând îți vei păstra puterea
Și sufletul în veci frumos;
Ducând prin cântec mângâierea,
Ești mângâiat tu, de Christos…
Și sufletul în veci frumos;
Ducând prin cântec mângâierea,
Ești mângâiat tu, de Christos…
Când harfa ta își curmă cântul
O, cântârețule, ești stins…
Robit ți-e duhul de pământul
Ce te-a atras și te-a cuprins.
O, cântârețule, ești stins…
Robit ți-e duhul de pământul
Ce te-a atras și te-a cuprins.
Când harfa ta îți amutește,
O, cântărețule, să știi:
Ești biruit și te pândește
Cumplitul gol din nopți pustii…
O, cântărețule, să știi:
Ești biruit și te pândește
Cumplitul gol din nopți pustii…
Ești ca fântâna fără apă
Și ca statuia-nțepenit:
La tine nu se mai adapă
Cel ars de sete și trudit
Și ca statuia-nțepenit:
La tine nu se mai adapă
Cel ars de sete și trudit
Nu-și mai găsește alinare
Cel săgetat de suferinți;
Nici mângâieri, nici ușurare,
În scrâșnetele lui de dinți.
Cel săgetat de suferinți;
Nici mângâieri, nici ușurare,
În scrâșnetele lui de dinți.
Tu ești înfrânt, o, cântărețe,
Când glasul tău a amuțit.
Și-atrăgătoarea frumusețe
De ochii tăi s-a despărțit…
Când glasul tău a amuțit.
Și-atrăgătoarea frumusețe
De ochii tăi s-a despărțit…
Căci viața ta e doar cântarea;
Ea-i darul ce ți-a fost adus,
Prin ea tu ți-ai făcut intrarea,
În slujba Domnului Isus.
Ea-i darul ce ți-a fost adus,
Prin ea tu ți-ai făcut intrarea,
În slujba Domnului Isus.
O, dacă taci, trăiești înfrângeri
Și chinuri de neîndurat;
În suflet totdeauna sângeri
Și trupu-n neguri ți-e-mbrăcat.
Și chinuri de neîndurat;
În suflet totdeauna sângeri
Și trupu-n neguri ți-e-mbrăcat.
Cântând îți vei păstra puterea
Și sufletul în veci frumos;
Ducând prin cântec mângâierea,
Ești mângâiat tu, de Christos…
Și sufletul în veci frumos;
Ducând prin cântec mângâierea,
Ești mângâiat tu, de Christos…
Când harfa ta își curmă cântul
O, cântârețule, ești stins…
Robit ți-e duhul de pământul
Ce te-a atras și te-a cuprins.
O, cântârețule, ești stins…
Robit ți-e duhul de pământul
Ce te-a atras și te-a cuprins.
