Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară,
Când puteri de ne-nțeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
Iar în tine frunze moarte cad mereu,
Când spre tainice urzeli ce se destramă,
Rătăcești ca un pescar de amăgiri,
N-auzi tu un glas de frate ce te cheamă?
N-auzi tu suspinul veșnicei iubiri?
Când puteri de ne-nțeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
Iar în tine frunze moarte cad mereu,
Când spre tainice urzeli ce se destramă,
Rătăcești ca un pescar de amăgiri,
N-auzi tu un glas de frate ce te cheamă?
N-auzi tu suspinul veșnicei iubiri?
Întoarce-te la Domnul, așa cum ești,
Cu zdrențe-n suflet și poveri!
Întoarce-te la Domnul, un cuget nou
Și-o altă inimă să-I ceri!
Întoarce-te la Domnul, la pieptul Lui,
Să înțelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne, vei plânge fericit,
Întoarce-te la Domnul, copil regăsit.
Cu zdrențe-n suflet și poveri!
Întoarce-te la Domnul, un cuget nou
Și-o altă inimă să-I ceri!
Întoarce-te la Domnul, la pieptul Lui,
Să înțelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne, vei plânge fericit,
Întoarce-te la Domnul, copil regăsit.
Ca-ntr-un joc, legându-ți ochii cu năframa,
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
Dar oprește-te, prietene, ia seama!
Pașii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!
În zadar pândești năluca fericirii,
În zadar apuci cu pumnii amândoi,
Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
Obosit, cu ochii plânși, cu pumnii goi!
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
Dar oprește-te, prietene, ia seama!
Pașii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!
În zadar pândești năluca fericirii,
În zadar apuci cu pumnii amândoi,
Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
Obosit, cu ochii plânși, cu pumnii goi!
Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară,
Când puteri de ne-nțeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
Iar în tine frunze moarte cad mereu,
Când spre tainice urzeli ce se destramă,
Rătăcești ca un pescar de amăgiri,
N-auzi tu un glas de frate ce te cheamă?
N-auzi tu suspinul veșnicei iubiri?
Când puteri de ne-nțeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
Iar în tine frunze moarte cad mereu,
Când spre tainice urzeli ce se destramă,
Rătăcești ca un pescar de amăgiri,
N-auzi tu un glas de frate ce te cheamă?
N-auzi tu suspinul veșnicei iubiri?
Întoarce-te la Domnul, așa cum ești,
Cu zdrențe-n suflet și poveri!
Întoarce-te la Domnul, un cuget nou
Și-o altă inimă să-I ceri!
Întoarce-te la Domnul, la pieptul Lui,
Să înțelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne, vei plânge fericit,
Întoarce-te la Domnul, copil regăsit.
Cu zdrențe-n suflet și poveri!
Întoarce-te la Domnul, un cuget nou
Și-o altă inimă să-I ceri!
Întoarce-te la Domnul, la pieptul Lui,
Să înțelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne, vei plânge fericit,
Întoarce-te la Domnul, copil regăsit.
Ca-ntr-un joc, legându-ți ochii cu năframa,
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
Dar oprește-te, prietene, ia seama!
Pașii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!
În zadar pândești năluca fericirii,
În zadar apuci cu pumnii amândoi,
Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
Obosit, cu ochii plânși, cu pumnii goi!
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
Dar oprește-te, prietene, ia seama!
Pașii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!
În zadar pândești năluca fericirii,
În zadar apuci cu pumnii amândoi,
Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
Obosit, cu ochii plânși, cu pumnii goi!
