A fost cândva un staul
Nu cel din Betleem.
O peșteră ciudată,
O grotă de blestem.
Păstorul fără grijă
Plecase pe poteci…
Dormeau pe sub păianjeni
Ciorchini de lilieci.
Nu cel din Betleem.
O peșteră ciudată,
O grotă de blestem.
Păstorul fără grijă
Plecase pe poteci…
Dormeau pe sub păianjeni
Ciorchini de lilieci.
O rază de lumină
Nu pătrundea din cer,
De zgură era ziua
Și nopțile, de fier.
Alunecau culbecii
Pe jilavii pereți.
În fânul ud și putred se ridicau bureți.
Nu pătrundea din cer,
De zgură era ziua
Și nopțile, de fier.
Alunecau culbecii
Pe jilavii pereți.
În fânul ud și putred se ridicau bureți.
Dar într-o noapte îngeri
Cântară la zenit
Și parcă, printre stele,
O stea a răsărit…
Și, nu știu cum, deodată
Veneau lumini de zori;
Și fânul era proaspăt
Și mirosea a flori.
Cântară la zenit
Și parcă, printre stele,
O stea a răsărit…
Și, nu știu cum, deodată
Veneau lumini de zori;
Și fânul era proaspăt
Și mirosea a flori.
Zburară liliecii
Și beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
Cu îngerii de sus…
Și iată, într-o parte
Privirile mi-arunc
Și văd sclipind o iesle
Și-n ieslea mea… un Prunc…
Și beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
Cu îngerii de sus…
Și iată, într-o parte
Privirile mi-arunc
Și văd sclipind o iesle
Și-n ieslea mea… un Prunc…
Cântați, cântați voi, îngeri,
Păstori și oameni buni!
Veniți, voi, magi ai vremii,
Că-i vremea de minuni!
Și pentru-a câta oară –
Slăviți pe Dumnezeu!?
Căci Pruncul e același,
Și staulul… sunt eu.
Păstori și oameni buni!
Veniți, voi, magi ai vremii,
Că-i vremea de minuni!
Și pentru-a câta oară –
Slăviți pe Dumnezeu!?
Căci Pruncul e același,
Și staulul… sunt eu.
A fost cândva un staul
Nu cel din Betleem.
O peșteră ciudată,
O grotă de blestem.
Păstorul fără grijă
Plecase pe poteci…
Dormeau pe sub păianjeni
Ciorchini de lilieci.
Nu cel din Betleem.
O peșteră ciudată,
O grotă de blestem.
Păstorul fără grijă
Plecase pe poteci…
Dormeau pe sub păianjeni
Ciorchini de lilieci.
O rază de lumină
Nu pătrundea din cer,
De zgură era ziua
Și nopțile, de fier.
Alunecau culbecii
Pe jilavii pereți.
În fânul ud și putred se ridicau bureți.
Nu pătrundea din cer,
De zgură era ziua
Și nopțile, de fier.
Alunecau culbecii
Pe jilavii pereți.
În fânul ud și putred se ridicau bureți.
Dar într-o noapte îngeri
Cântară la zenit
Și parcă, printre stele,
O stea a răsărit…
Și, nu știu cum, deodată
Veneau lumini de zori;
Și fânul era proaspăt
Și mirosea a flori.
Cântară la zenit
Și parcă, printre stele,
O stea a răsărit…
Și, nu știu cum, deodată
Veneau lumini de zori;
Și fânul era proaspăt
Și mirosea a flori.
Zburară liliecii
Și beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
Cu îngerii de sus…
Și iată, într-o parte
Privirile mi-arunc
Și văd sclipind o iesle
Și-n ieslea mea… un Prunc…
Și beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
Cu îngerii de sus…
Și iată, într-o parte
Privirile mi-arunc
Și văd sclipind o iesle
Și-n ieslea mea… un Prunc…
Cântați, cântați voi, îngeri,
Păstori și oameni buni!
Veniți, voi, magi ai vremii,
Că-i vremea de minuni!
Și pentru-a câta oară –
Slăviți pe Dumnezeu!?
Căci Pruncul e același,
Și staulul… sunt eu.
Păstori și oameni buni!
Veniți, voi, magi ai vremii,
Că-i vremea de minuni!
Și pentru-a câta oară –
Slăviți pe Dumnezeu!?
Căci Pruncul e același,
Și staulul… sunt eu.
